În luna mai acestui an am provocat un accident rutier pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum. Carosabilul era umed, din cauza supravirării și acvaplanării am pierdut controlul volanului și am lovit parapetele metalic. Menționez că accidentul s-a soldat doar cu accidentarea mea, nici o altă persoană nu a fost implicată, doar pagube materiale. La locul accidentului a venit ambulanța și poliția. Mi s-a deschis dosar penal pentru vătămare din culpă conform art. 196, alin 3 din Codul Penal. Acum am aflat că mi-a fost clasat dosarul.
Prin prezenta solicit să-mi răspundeți la câteva întrebări:
1) Conform art. 103 din OUG 195/2012 se suspendă dreptul de conducere pentru 90 de zile dacă pentru regula de circulaţie încălcată prezenta ordonanţă de urgenţă prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce. E valabil și în cazul autoaccidentării? Menționez că neadaptarea vitezei la condițiile de drum nu face parte din contravenții pentru care se suspendă dreptul de conducere. O să-mi fie suspendat permisul pentru 90 de zile?
2) În cazul în care o să-mi fie suspendat dreptul de conducere trebuie să susțin testul de cunoaștere a regulilor de circulație, așa-numitul testul „13/15” coform Art. 106, alin b din OUG 195/2012 chiar dacă e vorba de autoaccidentare?
3) Permisul îl pot obține doar dacă mă prezint personal la Poliția Rutieră și depun cererea conform Anexei 8?
În luna mai acestui an am provocat un accident rutier pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum. Carosabilul era umed, din cauza supravirării și acvaplanării am lovit parapetele metalic. Menționez că accidentul s-a soldat doar cu accidentarea mea, nici o altă persoană nu a fost implicată, doar pagube materiale. La locul accidentului a venit ambulanța și poliția. Mi s-a deschis dosar penal pentru vătămare din culpă. Acum am aflat că mi s-a dat clasare, ce-i drept încă nu am primit nimic prin poștă.
Am următoarele întrebări:
1) Conform art. 103 din OUG 195/2012 se suspendă dreptul de conducere pentru 90 de zile dacă pentru regula de circulaţie încălcată prezenta ordonanţă de urgenţă prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce. E valabil și în cazul autoaccidentării? Menționez că neadaptarea vitezei la condițiile de drum nu face parte din contravenții pentru care se suspendă dreptul de conducere. O să-mi fie suspendat permisul pentru 90 de zile?
2) Trebuie să aștept 20 de zile conform art. 339 alin. C din CPP?
3) Permisul îl pot obține doar dacă mă prezint personal la Poliția Rutieră și depun cererea conform Anexei 8? Nu primesc prin poștă?
4) Trebuie să susțin testul „13/15”?
Vă mulțumesc
Dacă mi-a fost clasat dosarul pentru autovătămare, trebuie să aștept acelea 20 de zile?
Autoaccidentarea a avut loc din cauză că am pierdut controlul volanului pe carosabil umed. Oare o să-mi fie suspendat permisul pentru 90 de zile?
Am un dosar penal pentru autovătămare ce a fost clasat. În curând îmi expiră dovada înlocuitoare a permisului de conducere. Nu am timp să merg să prelungesc dovada. Ce se întâmplă dacă sunt prins de poliție cu dovada expirată?
Am nevoie de un exemplu de cerere prin care vreau să aduc la cunoștință organelor de cercetare penală că îmi schimb domiciliul și nu vreau că toate scrisorile să vină la vechea adresă.
Vă mulțumesc
Am depus 2 cereri de urgentare a dosarului. Le-am depus la un interval de o lună.
Am rămas fără cuvinte când după ce am depus o cerere de comunicare a stadiului dosarului mi s-a zis că după 100 zile de la deschiderea dosarului penal, el (dosarul) e încă la polițist. Cică se fac „cercetări”. Iar din această cauză eu nu pot consulta dosarul.
Extraordinar!