Opinia mea: fata de situatia prezentata, aceasta " amenintare" cu plangere la politie a avut unicul scop de a-l baga in sperieti pe tanarul care a indraznit sa atenteze la pudoarea odraslei. Din cate se pare, scopul a fost atins.
Fapta nu se incadreaza in niciunul dintre articolele care incrimineaza fapte relative la viata sexuala. Iar mama fetei nu cred ca ar merge pe la politie, sa-si spele rufele in public. Mai mult, un politist care s-ar trezi cu o astfel de plangere cred ca s-ar tavali pe jos de ras si apoi ar trimite pe toata lumea acasa. Unde este intentia de a savarsi o infractiune, unde este pericolul social care sa califice fapta ca si infractiune, si unde este vatamarea ?
Poti sa stai linistit, ma indoiesc ca o eventuala plangere penala a mamei ar avea si o finalitate reala. Doar ca ar pune pe toata lumea intr-o postura neplacuta, si cred ca si inutila.
Nu cred ca este cazul sa aduceti in discutie despre lipsa de supraveghere sau de educatie. Sa ne amintim ca pe vremea cand lumea nu mergea la facultati pana la 24 de ani, tinerii se casatoreau la varste fragede. Vorbesc despre oamenii obisnuiti, de rand, chiar cu frica de D-zeu. Astfel ca fetele se maritau frecvent la varsta de 16-17 ani, iar baietii pe la 18 ani.
Iar asta pentru ca din punct de vedere fiziologic, corpurile tinerilor sunt pregatite pentru a-si incepe viata sexuala la aceste varste. Aceasta este si opinia medicilor.
Nu spun ca trebuie sa exegeram cu astfel de "activitati", insa nu vad de ce sa ne miram ca exista "atractie" catre astfel de lucruri ( ?!!) Exista pentru asa este creat corpul omenesc. Este adevarat ca tinerii trebuie sa se gandeasca si la viitorul lor, insa nu putem sa ignoram functiile fiziologice ale organismului, si faptul ca inceperea vietii sexuale la varsta la care fiecare este pregatit, fizic si psihic, chiar si la 15-16 ani, inseamna o viata in sine sanatoasa.
Intrebati-va bunicii, daca mai traiesc, la ce varsta si-au inceput viata sexuala. Singura diferenta este ca pe vremea aceea majoritatea se si casatoreau, bineinteles cu riscul de a ramane blocati intr-un mariaj mai mult sau mai putin reusit si/sau fericit.
In consecinta, lasati morala deoparte, si rezumati-va la sfatul pe care vi l-a cerut bietul baiat.
Incheierea judecatoriei trebuie legalizata, desi nici eu nu inteleg prea bine de ce. Asa cer executorii.
De la judecatorie trebuie sa ti se dea inapoi B.O., neaparat cu stampila de rigoare aplicata- formula executorie, si impreuna cu incheierea legalizata mergi la executor. Pentru siguranta poti suna si un executor in a carui raza teritoriala se va face executarea silita.
Am fost anterior chemat in judecata pe OG 5/2001, instanta respingand actiunea intrucat creanta era contestata, si a indrumat creditorul sa mearga pe dreptul comun.
Dupa un an de zile, acelasi creditor introduce o alta actiune, absolut identica, insa intemeiata pe OUG 119/2007.
Cred ca in conditiile in care creditorul a incercat deja o procedura speciala, si nu a avut castig de cauza, instanta apreciind ca trebuie sa urmeze dreptul comun, pentru a-si recupera creanta, ar fi exclusa demararea unei alte proceduri speciale. In OUG 119/2007 nu am observat insa sa existe dispozitii care sa arate ca ar fi inadmisibila introducerea unei actiuni intemeiata pe aceasta ordonanta, in conditiile in care s-a mers anterior si pe OG 5/2001, si actiunea a fost respinsa. Mi se pare clar ca reclamantul ( creditorul) vrea sa scape de taxele de timbru si de tot ce presupune actiunea de drept comun, asa ca a mai gasit o portita.
As putea invoca exceptia inadmisibilitatii ? Sau cum as putea sa ma apar, fara a mai intra pe fondul prezentei actiuni ? Multumesc anticipat.
in urma cu cativa ani am cumparat un teren, pe care se incepuse o constructie, fara ca proprietarii sa fi avut autorizatie de constructie.
in contractul de v-c nu se prevedea numic de constructie, pe care vanzatorii nu aveau nici un titlu de proprietate.
nu am reusit sa intabulez constructia, neterminata ( a ramas in stadiul de parter), din cauza ca nu am prezentat autorizatia de construire si procesul-verbal de receptie finala.
pt a putea intabula, cel mai sigur ar fi sa obtin o hot judecatoreasca, dar am dubii asupra actiunii pe care ar tb sa o introduc. ar sta in picioare o actiune intemeiata pe accesiune? cred ca pentru asta ar fi trebuit ca eu sa fi construit, si nu vanzatorii. as fi cerut constatarea dreptului de proprietate asupra constructiei, pe care eu am ridicat-o fara autorizatie.
daca vanzatorii au edificat, pot sa cer constatarea ca ei au fost initial proprietarii, prin accesiune, art. 492 C.civ, iar prin incheierea contractului de vanzare-cumparare, eu am devenit proprietar?
mentionez ca dupa ce mi-a fost refuzata intabularea, am incheiat un act aditional la contract, care prevede ca la data vanzarii, pe teren se afla si o constructie. dar cum ar fi putut sa vanda, cand nu figurau nicaieri ca sunt proprietari ai unei constructii? si nici impozit nu s-a platit vreodata pe constructie.
ce capete de cerere ar tb sa am, si ce temei? :hm:
S-a platit pentru o actiune in pretentii o taxa initiala de timbru, iar pe parcursul procesului s-a intocmit un raport de expertiza contabila, care stabilea ca valoarea pretentiilor reclamantului este mai mare. Reclamantul si-a insusit acest raport, si a solicitat obligarea paratilor la plata acelei sume. Cererea aceasta s-a facut la ultimul termen, cand s-a judecat cauza, fara ca instanta sa pune in vedere reclamantului sa completeze taxa de timbru. De asemenea, nici unul dintre parati nu a ridicat aceasta problema.
S-a dat castig de cauza reclamantului.
In apel, la al doilea sau al treilea termen, poate fi invocata exceptia netimbrarii?
Ce ar trebui sa faca instanta: sa anuleze cererea reclamantului, de la fond, ca netimbrata, sau poate pune in vedere acestuia sa completeze taxa de timbru?
Ar fi legal sa dea posibilitatea intimatului-reclamant sa plateasca acum diferenta pe care nu a platit-o la fond? In conditiile in care instanta de fond nu i-a cerut acest lucru?
Doi fosti soti incearca sa-si partajeze bunurile comune, doua apartamente si o masina, dar cauta solutii pentru o chestiune cam imposibila, dupa parerea mea.
1. Au un copil, minor, incredintat mamei;
2. Se gandeau sa incheie un fel de tranzactie
3. Ei doresc ca, in final, ambele apartamente sa ramana ale copilului lor, care e minor
4. In acelasi timp, copilul sa nu poata instraina apartamentele, decat dupa moartea lor.
Toate chestiunile astea vor sa le rez acum, cu ocazia partajului. Daca procesul isi urmeaza cursul firesc (fara tranzactie) si fiecare ramane cu un apartament, nici unul nu are garantia ca celalalt va instraina, intr-un fel sau altul, apartamentul, in fav. copilului.
Plus ca ar trebui numit un curator pentru minor, nu?
Ce ar trebui sa faca pentru ca apartamentele sa revina copilului lor, in timp cat mai scurt si prin mijloace cat mai simple? :-/
Ar putea macar sa instituie, prin tranzactie, interdictia de instrainare a apartamentelor, in sarcina fiecaruia, pana la majoratul copilului, precum si o promisiune de vanzare a apartamentelor, tot la acel moment (al majoratului)?
avocatnet.ro explicăm legislația
