avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 752 soluții astăzi
Forum Activitate Cosmeen

Activitate Cosmeen

Mai oameni buni, acel ordin se refera la poluarea fonica exterioara. De aceea se și specifica foarte clar distanta fata de peretele exterior la care trebuie făcută măsurarea și faptul ca geamurile trebuie sa fie închise. La zgomotele produse din interior de catre vecini nu are cum sa se aplice acel ordin.

Cornel Vasile a scris:

Ordinul nr. 119/2014 al Ministerului Sănătății pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei
Art. 16
(1)Dimensionarea zonelor de protecţie sanitară se va face în aşa fel încât în teritoriile protejate vor fi asigurate şi respectate valorile-limită ale indicatorilor de zgomot, după cum urmează:

a)în perioada zilei, nivelul de presiune acustică continuu echivalent ponderat A (AeqT), măsurat la exteriorul locuinţei conform standardului SR ISO 1996/2-08, la 1,5 m înălţime faţă de sol, să nu depăşească 55 dB şi curba de zgomot Cz 50;

b)în perioada nopţii, între orele 23,00–7,00, nivelul de presiune acustică continuu echivalent ponderat A (LAeqT), măsurat la exteriorul locuinţei conform standardului SR ISO 1996/2-08, la 1,5 m înălţime faţă de sol, să nu depăşească 45 dB şi, respectiv, curba de zgomot Cz 40.

(2)Pentru locuinţe, nivelul de presiune acustică continuu echivalent ponderat A (LAeqT), măsurat în timpul zilei, în interiorul camerei cu ferestrele închise, nu trebuie să depăşească 35 dB (A) şi, respectiv, curba de zgomot Cz 30. În timpul nopţii (orele 23,00–7,00), nivelul de zgomot LAeqT nu trebuie să depăşească 30 dB şi, respectiv, curba Cz 25.

Va mulțumesc

Madalina Pascu a scris:

Buna ziua, in primul rand trebuie sa aflati stadiul actual al cercetarilor. Apoi daca in prezent situatia eeste cea descrisa de dvs., puteti cerere pentru extinderea urmaririi penale/schimbarea incadrarii juridice, etc. Luati legatura cu un avocat pentru a va consilia in aceste demersuri care implica proceduri tehnice.

Bună ziua! Am următoarea problema! Aproximativ cu 6 luni în urma, doua persoane mi-au spart ușa de la casa și au încercat sa între cu scopul de a ma agresa, însă nu au reușit deoarece am folosit un spray lacrimogen. Când au plecat aceștia m-au amenințat cu moartea. Am sunat la 112, au venit cei de la criminalistica și au luat amprente (s-au găsit patru urme de palme cum au împins usa) și am fost dus la secție pentru a mi se lua declarație. La secție am declarat faptele întâmplate, am dat și numele celor doi deoarece ii știu din vedere și am reușit sa ii identific la secție, însă greșeală mea a fost sa nu citesc declarația pe care am semnat-o deoarece era 5 dimineața iar la ora 6 trebuia să plec din tara. Ulterior am aflat ca s-a deschis dosar penal în rem, dar s-a reținut doar fapta de distrugere nu și amenintare și tulburarea linistii publice, și doar pentru unul dintre cei doi. Ce pot face în acest caz? Va mulțumesc anticipat pentru răspunsuri!
Va mulțumesc pentru promptitudine!

Cabinet de Avocat ”Patrascu Razvan” a scris:

Fata de x s-a dispus clasarea si pe y l-a trimis in judecata.

Bună ziua! Am următoarea nelămurire:
Am primit acasă o comunicare în legătură cu o plângere penala pe care am formulat-o împotriva a doua persoane. Plângerea a fost făcută pentru loviri și alte violente, mai exact am declarat ca persoana X m-a îmbrâncit, iar persoana Y mi-a aplicat lovituri de pumn. Din comunicare reiese ca este o soluție de clasare. La ea a fost atașată parte din rechizitoriu care spune în felul urmator: " din mijloacele de proba administrate rezultate ca, persoana X nu a exercitat violente asupra persoanei vătămate, iar persoana Y rezulta ca a aplicat lovituri de pumn". Mai departe scrie ca "urmărirea penala este completa, existând probele necesare și legal administrate precum și ca inculpatul Y a săvârșit infractiunea , drept pentru care dispun clasarea cauzei fata de persoana X.
Acum ce înțeleg eu: persoana X a fost scoasa de sub urmărire penala, și persoana Y? Fiind amândoi în același dosar se poate ca pe unul sa îl.trimita în judecată și pe celalalt? Sau s-a renunțat la urmărirea penala pentru amândoi?va mulțumesc
Dați în judecată pe răspunderea delictuală (art. 1349)
1.Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Lipsa somnului și expunerea la zgomote timp îndelungat poate cauza probleme atât psihice cât și fizice majore.
Cu Politia sincer nu știu dacă veți rezolva mare lucru. Când este vorba de copii gălăgioși nu prea se baga. Cel mult dau avertisment și încearcă sa va scoată tot pe voi vinovați. Cunosc situația...
Cel mai bine sunați regulat la politie, dar nu ii trimiteți la vecinii respectivi deoarece vor spune ca nu se constata, ci spuneți-le să vină la voi în apartament prima data sa constate zgomotele și solicitați în mod expres în apel să fie dotați cu aparat bodycam. Când vine politia în apartament, solicitați să dea drumul la inregistrare(daca sunt corupti s-ar putea sa nu porneasca bodycam-ul). Inregistrării pe polițiști și cu propriul telefon și adresați următoarea întrebare ca să aveți ca probă în dosar: "Se constată gălăgie,zgomote,bufnituri etc? Credeți că dvs. v-ați putea odihni în condițiile acestea? De la ce apartament credeți că se aude?"
Faceți acest lucru de 4-5 ori, apoi împreună cu restul dovezilor mergeți în instanță pe răspunderea delictuala.
Știu perfect ce înseamnă, mă confrunt de doi ani cu exact aceeași situație și abia acum am ajuns la judecată cu ei.
Bafta!
Au incercat, au impins de usa dupa ce au spart-o. S-au gasit amprente de palme pe exteriprul usii cum au impins. Era culmea sa ii las sa intre si eu sa ma uit la ei.

ynocentta a scris:

Au incercat sau au patruns in domiciliul dv?

Bună ziua!
Doi indivizi au incercat sa intre peste mine in casa in miez de noapte,mi-au spart usa si au incercat sa intre dsr din fericire am reusit sa ii impiedic cu un spray lacrimogen sa patrunda. As dori sa stiu unde se poate incadra fapta lor? Politistul a spus ca doar la distrugere nu si la violare de domiciliu. Multumesc!
Va multumesc frumos si an nou fericit!

Cabinet de Avocat ”Patrascu Razvan” a scris:

Inseamna propunere pentru trimitere in judecata.

Bună! Dacă polițistul a facut referat cu propunere de "terminare a urmaririi penale", asta de fapt inseamna propunere de clasare a cazului? Multumesc