Eu va recomand sa va asigurati cu privire la bunurile commune mobile achizitionate de sot, pe care doriti sa le partajati, inainte de a porni vreo formalitate de divort. Aceasta intrucat, intre soti, inca functioneaza mandatul tacit la instrainarea bunurilor mobile, astfel incat sotul poate instraina (chiar simulat, fictiv) bunurile de care vorbiti unui tert, pentru a nu mai intra in masa partajabila.
Va sfatuiesc sa discutati cu un jurist, pentru a va explica toate obstacolele, pentru ca, din punctul meu de vedere, interesul dvs. actual este sa va asigurati ca va mai puteti recupera sumele cheltuite de sot.
Daca dvs sunteti in Franta, iar prietena dvs in Germania, trebuie sa vedem daca este aplicabila, pentru vreun motiv, legea romana. In caz contrar, raspunsurile pe care le veti primi pe acest forum sunt doar sugestii, intrucat e posibil ca nici unul dintre utilizatorii acestui forum sa nu aiba cunostinte de drept german/francez (in cazul in care vreuna dintre aceste legi este aplicabila).
Cu titlu de sugestie, trebuie sa verificati care sunt conditiile si procedura reglementate de legea aplicabila pentru a dovedi o creanta si pentru a o executa.
Din nou, parerea mea este ca ar trebui sa incercati sa rezolvati acesta problema prin implicarea dvs. personala, inainte de a apela la arbitri.
OFF TOPIC: Nu stiu ce se intampla, dar nu reusesc sa editez cum trebuie mesajul anterior.
Cand vrei sa rezolvi o problema, incepi cu solutia cea mai simpla. Si aceasta este discutia cu mama copilului.
Oricat de mult ar vrea sa se razbune pe dvs., daca este o mama buna si o intereseaza dezvoltarea optima a copilului, va trece peste aceste resentimente. Va sugerez sa treceti si dvs. peste orgoliu (daca e cazul de asa ceva - imi cer scuze daca nu e cazul, nu va cunosc) si sa incercati sa discutati cu calm, ca intre doua persoane care au acelasi interes - copilul. Probabil ca, inainte de a fi soti, ati fost prieteni - discutati ca atunci. Mi-e foarte greu sa cred ca o asemenea abordare nu va da rezultate. Din punctul meu de vedere, daca nu incercati asta si apelati la mijloacele legale direct (fie si la psiholog), nu veti reusi decat sa vi se respecte dreptul de vizita si de a lua copilul in vacante sau week-end-uri. Fosta dvs. sotie va continua sa influenteze copilul si, oricat v-ati stradui sa ii aratati ca mama sa nu are dreptate (si copilul incepe sa judece aceste aspecte inca de la aceasta varsta, mai ales daca este un copil precoce), presiunea psihica a mamei va subzista pana spre adolescenta, ceea ce va avea repercusiuni (mergand de la interiorizare - cazul cel mai "fericit" sa zicem, desi impropriu spus - pana la comportament deviant).
Discutand cu fosta dvs. sotie, o veti ajuta sa treaca peste despartire, pe care cred ca, macar subconstient, o percepe ca pe un esec in viata. Ajutandu-i mama, va veti ajuta copilul, mai ales daca e fetita.
Daca nu reusiti asa sau fosta sotie nu e o persoana cu care se poate discuta, puteti apela la restul mijloacelor. Macar copilul (si chiar si fosta sotie) va sti si va aprecia probabil faptul ca ati incercat sa rezolvati problema amiabil. Orice situatie conflictuala trebuie solutionata pe cale amiabila. Din nou, parerea mea este c
Incercati sa vorbiti intre 4 ochi cu mama copilului, "fosta" cum ii spuneti dvs. Nu stiu ce s-a intamplat, nu e treaba noastra, dar poate "fosta" trebuie impacata, astfel incat sa nu mai influenteze copilul. Poate o discutie sincera, nu cearta, este solutia cea mai buna. Ma indoiesc ca un psiholog sau, mai rau, organele de politie ar putea rezolva problema.
Si iar ajungem la discutia "ce inseamna un contract?" Poate ar trebui revazut dreptul civil din facultate, ala teoretic, da :D Eu - si cred ca si AVLIL - m-am referit la contract in sensul de negotium, nu de instrumentum. Sa nu uitam ca forma scrisa este ad probationem. Mai mult, comodatul (da, trag intruna cu comodatul), este un contract REAL.
Dincolo de aceste discutii, ar fi recomandabil, dupa cum am mai spus, ca persoana in cauza sa discute cu un jurist (nu zic avocat, ca sa nu starnesc controverse si polemici, dar ar fi util sa fie un avocat, ca sa o reprezinte, eventual, in instanta) cu toate elementele spetei in fata.
Orice drept, inclusiv cel de proprietate, se exercita in anumite limite si cu buna-credinta. Titularul dreptului de proprietate are la dispozitie o serie de mijloace procedurale prin care poate reintra in folosinta sau, dupa caz, posesia spatiului. Situatia de fata trebuie circumstantiata mai ales avand in vedere ca domnisoara respectiva are domiciliul stabilit acolo (nu stiu daca este domiciliul stabilit ca minor care locuieste cu parintii sau domiciliu stabilit prin "luare in spatiu", cum spunea utilizatorul). De aceea trebuie discutat concret cu un jurist, care trebuie sa verifice toate datele cauzei. Si as miza pe interpretarea unui contract de comodat, chiar daca nu este constatat prin inscris si poate fi considerata de unii colegi/instanta o interpretare fortata a vointei partilor.
Si de unde pana unde tulburare de posesie, daca proprietarii nu locuiesc in apartament? Posesia este animus si corpus, or ei nu au corpus.
Dragi colegi, cred ca va pripiti, mai ales avand in vedere ultima postare a utilizatorului Gaby111. Nu cumva suntem in prezenta unui contract de comodat? Si, daca da, nu cumva fapta proprietarului reprezinta o denuntare intempestiva si abuziva a contractului, mai ales ca nu se poate jusitifica cf. art. 1573 C Civ, deoarece nu pare ca proprietarii ar fi avut o "trebuinta mare si neprevazuta", tinand cont de faptul ca apartamentul nu este ocupat de proprietari si nici nu a fost vandut?
Daca tot ne erijam in moralisti care dau dreptate unor parinti ce-si evacueaza copilul in strada, fiindca ne gandim ca au avut "niste neintelegeri", poate ar trebui sa incercam sa ajutam o persoana, pentru a preveni decaderea sa si un eventual pericol social (prostitutie, copil abandonat sau crescut in sonditii insalubre etc.), mai ales ca persoana evacuata nu spargea seminte toata ziua, ci inteleg ca avea un loc de munca. O putem lua si asa.
Stimate utilizator Gaby111, sfatul meu este sa gasiti un avocat bun, cu care sa puteti discuta aceste aspecte.
Stiti, cumva, daca exista si, daca da, cum se numeste documentul care prevede atributiile, competentele Arhiepiscopiei (arhidiecezei) si, respectiv, ale arhiepiscopului mitropolit de rit romano-catolic? M-am uitat in HG 1218/2008, dar nu ma lamureste, iar cei de la arhidieceza nu sunt foarte cooperanti. Concret, ma intereseaza urmatorul aspect: daca exista vreun organ colegial in cadrul arhiepiscopiei sau superior care trebuie sa avizeze/aprobe vanzarea unui bun imobil de catre arhiepiscopie. Contractul a fost semnat de arhiepiscop. Multumesc.
Sunt doua criterii:
(i) unul pentru situatia in care sunt mai putin de 5 oferte care nu sunt considerate inacceptabile şi/sau neconforme - criteriul pentru a pune sub semnul intrebarii pretul ofertat este ca acesta sa reprezinte mai putin de 85% din valoarea estimata a contractului;
(ii) daca sunt cel putin 5 oferte care nu au fost considerate inacceptabile si/sau neconforme (atentie! nu este suficient sa fie 5 oferte pentru a se aplica acest criteriu, ci sa existe cel putin 5 oferte acceptabile si conforme), criteriul pe baza caruia se poate aprecia ca am putea fi in prezenta unui pret neobisnuit de scazut este ca pretul ofertat este sub 85% din media aritmetică a ofertelor calculată fără a se avea în vedere propunerea financiară cea mai mică şi propunerea financiară cea mai mare.
Deci, pentru a raspunde intrebarii puse de madairina, se aplica primul criteriu mentionat. In acest caz, firma care a licitat sub 85% din pretul estimat nu este descalificata din start, ci doar daca nu poate justifica pretul ofertat.
avocatnet.ro explicăm legislația
