Buna ziua !
Va spuneam saptamana trecuta ca am cesionat o firma cu datorii anul trecut si ca ne-am trezit recent, eu si fostul meu asociat, cu conturile personale blocate. Era vb de banca Credit EuropeBank, care a facut asta. Nu intelegeam cum a putut face oprire pe conturile personale de oarece cesiunea, zic eu, a fost facuta ca la carte . (notar, reg com. , descarcare gestiune, etc).
Am aflat ! ATENTIE !
Anul trecut, prin aprilie, cand eram inca asociati la firma, banca ne-a chemat sa prelungim linia de credit si am semnat un act aditional. In acesta era specificat, scris foarte mic, pe la mij paginii, ca devenim garanti personali pentru acea suma.
Am intrat in posesia unei copii a dosarului de executie. Nu a fost vb de BO semnat in favoarea bancii si nici de altceva, acel act aditional a insemnat lovitura cea mare, fapt confirmat si de executorul respectiv.
Mai stiu si despre BRD ca ne chemase, tot cu aceeasi scuza, dar acolo ne punea sa semnam un contract de fidejisiune si nu l-am semnat. Asta e acum ! Semnezi....platesti !
ATENTIE LA ACTELE ADITIONALE LA CONTRACTELE DE CREDIT !!!!!
Am o nelamurire : unde scrie ca prin cesionarea unei firme, specificat cu active si pasive, trebuie acordul bancii ptr a se cesiona si datoriile. Din cate stiu nu este specificat nimic in acest sens in contractul de credit !
Este o lege scrisa referitoare la cesiunea unei firme cu credite la banci ? Cum trebuie facut ?
Din cate stiu, noii actionari au fost la banca chiar in ziua cand s-a semnat cesionarea si parea totul OK.
Da, noii asociati stiau de toate creditele si au semnat ca li s-a adus la cunostiinta acest lucru .
Am proces varbal de predare-primire a intregii gestiuni, semnat de ei . (contracte credite, balante.......)
Multumesc ! Asta am sa fac! Voi vb cu banca!
Iar in contractul de cesiune si anexe, scrie clar ca li s-a adus la cunostiinta situatia firmei noilor actionari si faptul ca preiau tot patrimoniu societatii!
Eu sunt nedumerit cu BO lasate ca garantie la banci ! Specific ca nu au fost completate si verso, la girant!
Si nici nu am semnat un contract de fidejisiune (BRD a introdus recent asa ceva).
Poate sa se lege de chestia cu BO ?
Ce pot sa fac in acest caz ? :(
Cum spuneam si ieri, anul trecut am cesionat o firma cu mai multe credite la banci , nu datorii. Totul era la zi pana in momentul cesionarii. Noii asociati au semnat ca au luat la cunostiinta situatia financiar contabila a societatii si ca preiau atat activul cat si pasivul societatii. Dupa aproape 4 luni, Credit EuropeBank ne-a pus mesaj pe conturile personale, mie si fostului asociat. El avea 25% din societate. Ce ma sfatuiti sa fac ? Cum poate fostul meu asociat sa faca ptr a-si ridica mesajul de pe cont? In ce limita raspunde el?
Va rog, ajutati-ma! #-o
Cum spuneam si ieri, anul trecut am cesionat o firma cu mai multe credite la banci , nu datorii. Totul era la zi pana in momentul cesionarii. Noii asociati au semnat ca au luat la cunostiinta situatia financiar contabila a societatii si ca preiau atat activul cat si pasivul societatii. Dupa aproape 4 luni, Credit EuropeBank ne-a pus mesaj pe conturile personale, mie si fostului asociat. El avea 25% din societate. Ce ma sfatuiti sa fac ? Cum poate fostul meu asociat sa faca ptr a-si ridica mesajul de pe cont? In ce limita raspunde el?
Va rog, ajutati-ma! #-o
Multam ! Dar banca a fost anuntata ! Iar noii asociati chiar au luat la cunostiinta de situatia financiar contabila, chiar am si act semnat in acest fel. Am studiat , am spus eu, toate aspectele ! Eu zic ca executorul, avocat, care a pus mesaj pe conturi nu a primit toate actele de la banca sau nu stie despre ce e vorba!
Nu stiu ce sa mai spun ! Nici mie nu-mi plac bancile !
La banca nu am semnat nimic ca garant fidejusor , ci ca administrator, reprezentant. Nici BO nu am semnat pe verso, la girant. Eu stiu ca contractele de fidejisiune sunt f clare, imi dadeam seama.
Societatea era din 2004 si pana in sept 2008 a fost cu absolut toate platile la zi.
Iar creditele aveau peste 6 luni vechime ! In sept 2008 am cesionat firma, deci nu poate fi vorba de frauda sau altceva.