ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 38/2017 din 18 mai 2017 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000
9. La articolul 67^1, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (1^1) - (1^3), cu
următorul cuprins:
"(1^1) Participanţii la activitatea sportivă enumeraţi la alin. (1) lit. a) - c) pot încheia cu
structurile sportive, după caz, un contract individual de muncă sau un contract de activitate
sportivă, în condiţiile legii.
(1^2) Prin derogare de la prevederile art. 82 alin. (3) - (5) şi ale art. 84 alin. (1) din Legea nr.
53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, participanţii la
activitatea sportivă prevăzuţi la alin. (1) pot încheia contracte individuale de muncă.
(1^3) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, în cazul contractelor individuale de muncă încheiate pe
durată determinată, angajarea se poate face şi în mod direct, prin acordul părţilor."
Buna ziua,
Puteti sa-mi precizati, va rog, in cazul unui sportiv (18 ani), care este student si are un contract cu un club sportiv, care ii da in prezent un salariu net de 900 lei, ce este mai avantajos: contractul individual de munca sau trecerea la PFI cu un brut de 1324 lei? Cum va fi afectat din 2018 de noile prevederi privind contributiile ?
Va multumesc anticipat,
Lucrez in domeniul sanitar la biroul Y. Am fost mutata printr-o dispozitie semnata de seful de servici si de manager, intr-o sectie Z a spitalului cu alte noi sarcini de servici in plus fata de cele din fisa postului initiala dar cu pastrarea salariului(fara act aditional). In decizie nu se specifica faptul ca ma deleaga, ci doar ca "salariatu x, din cadrul biroului Y incepand cu data de .. isi va desfasura activitatea pe sectia Z." Eu pot beneficia de sporurile aferente sectiei in care m-am mutat (sporuri de care beneficiaza toti salariatii sectiei respective), chiar daca eu in acte figurez tot pe biroul Y si nu am avut initial aceste sporuri? Mentionez ca in fisa postului este specificat ca loc de munca atat numele biroului de unde am plecat cat si al sectiei unde imi desfasor activitatea in prezent. #-o
Buna ziua. Am facut un contract pe 5 ani cu un club sportiv, contract care prevedea acordarea unei indemnizatii de efort 100 lei pe luna. De 2 ani de zile clubul nu a mai acordat aceasta indemnizatie sub pretextul ca Ministerul a dat o lege acum un an prin care nu se mai acorda aceste indemnizatii de efort. Va rog sa-mi spuneti care este parere dumneavoastra. Daca reziliez de comun acord contractul pe motivul ca nu si-au indeplinit obligatiile, o sa-mi restituie sumele datorate din urma ? Va multumesc
As vrea sa intreb daca cum se poate aplica regimul separatiei de bunuri in cazul a doi soti divortati , care nu au facut partajul. De ex. daca noi avem doua locuinte si fiecare opteaza pentru una anume si facem o conventie matrimoniala , impozitul pe locuinta va fi platit de fiecare in parte ? Cea de-a doua locuinta va fi impozitata diferit sau nu ..? Ce influente are aceasta conventie asupra drepturilor copiilor ?
Va rog sa-mi spuneti daca un salariat incadrat in munca in urma unei hotarari judecatoresti mai poate fi concediat pe acelasi motiv, respectiv reorganizare, restringerea activitatii..etc Hotararea spune ca trebuie sa fie angajat pe acelasi post. Poate sa fie mutat in alt serviciu si ulterior concediat din nou '?
Am divortat acum 4 ani pe cale amiabila fara sa facem partajul. Acum dorim sa facem partajul , tot pe cale amiabila. Va rog sa-mi spuneti care este cea mai simpa metoda si cea mai putin costisitoare. Cam care ar fi si cum se calculeaza costurile la un partaj ?
Anularea unei dispozitii se poate face oricum , oricand la dorinta angajatorului? Angajatul este oricind in pericol ca angajatorul sa se razgindeasca si sa modifice o dispozitie? In ce temei legal se poate modifica o dispozitie ?
cf.legii 168/12nov1999 solutionarea conflictelor de drepturi (adica modificarea unui CIM sau constatarea nulitatii se solutioneaza numai de catre instantele judecatoresti.
Totodata, cf Codului Muncii art.57 al.
"(6) Constatarea nulitatii si stabilirea, potrivit legii, a efectelor acesteia se pot face prin acordul partilor.
(7) Daca partile nu se inteleg, nulitatea se pronunta de catre instanta judecatoreasca." Deci anularea unei decizii interne, nu poate atrege dupa sine si anularea actelor aditionale. Un act aditional nu poate fi modificat decit printr-un alt act aditional.
Dispozitia noua (nr58) dispune ca "Incepand din data 15.02.2011 isi inceteaza aplicabilitatea dispozitia nr.494/25.10.2010". In actele noastra aditionale bazate pe decizia 494 nu se specifica ca am fost redistribuiti pe perioada limitata si nu este vina salariatilor ca dispozitia 494 a fost emisa fara a avea aprobarile necesare sau a fost gresita normarea personalului. Este o decizie interna, gresita de unitate, dar care a avut ca efect intocmirea unor acte aditionale prin care ni se schimba locul muncii . Revenirea la vechile locuri de munca nu ar trebui sa se faca tot pe baza unor acte aditionale?