Buna seara,
Am o problema cu asociația de proprietari.
Conducerea asociației a fost demisă în septembrie.
Pentru consumul lunii august vechea conducere a facturat un consum de 3 ori mai mare decât cea reală, valoare transmisă prin autocitire.
Noua conducere a asociației și-a trimis reprezentanții care au citit contoarele și au constatat pe 25 septembrie faptul că s-a facturat cu mult mai mult decât s-a consumat.
Odată cu citirea contoarelor am primit asigurări că situata se va soluționa.
In octombrie s-a facturat consumul pe septembrie (am 2 seturi de contoare baie+ bucătărie) fara sa se tina cont de suprafacturarea anterioară. Pe scurt nu s-a făcut regularizarea la următoarea facturare așa cum scrie in legea 196/2018 cu modificările ulterioare la art 74 aliniatul 2. Același aliniat spune că dacă nu se face regularizarea la următoarea facturare, ceea ce nu s-a întâmplat, asociația e obligata sa ramburseze diferența de bani in maxim 30 de zile de la constatarea diferenței.
Întrebarea este dacă data la care s-au citit contoarele poate fi considerată data de la care curg cele 30 de zile, dat fiind că nu s-a regularizat consumul și ce pot face daca asociația refuza rambursarea până la data limita, 25 octombrie după calculele mele?
Mulțumesc anticipat pentru răspunsuri!
Nelamurirea mea este legata de pretul plafonat al energiei electrice.
Concret in luna ianuarie 2023 am avut consum de 103 kWh iar in februarie 2023 85 kWh. Conform legii 357/2022 am tendinta sa cred ca pentru ianuarie pretul /kWh trebuia sa fie 0,8 Lei iar pentru luna februarie 0,68 Lei/kWh.
Intrebarea este daca gresesc sau furnizorul de energie electrica a gresit cand a facturat ambele luni cu 0,8 Lei/kWh?
Multumesc pentru eventualele raspunsuri.
Am fost timp de 2 luni de zile in somaj tehnic.
Zilele trecute am fost la medicul de familie care m-a informat despre faptul ca figurez in sistem ca neasigurat.
Mi-a pus in vedere faptul ca s-ar putea ca serviciile de care am beneficiat pe timpul somajului tehnic sa nu fie decontate.
Ar trebui sa-mi fac probleme?
Multumesc pentru un eventual raspuns.
Pe scurt este vorba de faptul ca am fost angajata ca si confectioner imbracaminte pana la data de 29 septembrie 2014, data la care dupa preavizul legal am intrat in somaj.
Firma a intrat in falimet si cel putin teoretic a fost preluat de o alta societate comerciala.
Dupa data de 29 septembrie 2014 nu am mai lucrat si m-am prezentat la punctul de lucru al noii societati, luni 06 octombrie 2014. La momentul respectiv ni s-a prezentat cladirea si nimic mai mult. A doua zi m-am dus din nou la noua societate, moment in care mi s-a bagat sub nas contractul de angajare, alaturi de alti 20-30 de persoane (fosti colegi de la vechea societate). Anterior primirii contractului nu am primit nici un fel de informatii legate de salarizare, program de lucru si conditii de lucru pentru a putea sa-mi fac o parere daca doresc sa continui la noua societate sau nu. Dupa ce ni s-au inmanat contractele am primit "indicatii" sa le semnam cat mai repede, pe loc. Eu am refuzat acest lucru, spunand ca v-oi duce contractul acasa sa ma sfatuiesc cu oameni mai priceputi in asemnea lucruri.
Deoarece din contract lipseau multe informatii importante, precum data la care se va primi salariul, programul de lucru, adresa la care va trebui sa-mi desfasor activitatea si multe altele, am hotarat sa nu semnez contractul de munca si sa-mi caut alt loc de munca.
Surpriza a venit azi, 08 octombrie 2014 cand m-am prezentat la noua societate pentru a declina oferta de angajare. Dupa ce am comunicat acest lucru si dupa ce am ajuns acasa am fost sunata de fosta contabila de la vechea firma, care nu stiu ce fuctie are la noua societate, cum ca sa ma prezint de urgenta la noua societate sa semnez cererea de lichidare. Din cate am inteles angajarea mea s-a facut pe data de 06 octombrie 2014 fara acordul si stirea mea iar la momentul comunicarii conditiilor si prezentarea spre semnare a contractului eu eram deja angajata si practic nu aveam nici o posibilitate de ales.
Binenteles am refuzat semnarea lichidarii pt simplul motiv ca un asemenea gest ar insemna faptul ca recunosc ca am fost angajata, lucru despre care eu nici macar nu aveam cunostinta.
Am fost la ITM pentru a solicita informatia legata de faptul ca sunt sau nu angajata, unde la fel am avut surpriza sa constat ca o simpla astfel de informatie necesita 5 (cinci) zile.
Asadar in momentul de fata nu stiu sigur daca sunt sau nu angajata si deoarece mi-am gasit un nou loc de munca nu am certitudinea ca ma pot angaja.
In cazul in care contractul de angajare pe numele meu a fost inregistrat la ITM, fara acordul si stirea mea ce posibilitati am pentru anularea contractului?
Am o problema legata de un nume de domeniu care este, din cate am aflat, marca inregistrata.
Site-ul este activ iar domeniul a fost inregistrat la 1 an dupa inregistrarea marcii.
Proprietarul/detinatorul marcii inregistrate m-a contactat telefonic, pentru a-mi comunica faptul ca site-ul meu promoveaza tocmai marca dumnealui.
Intrebarea este daca detinatorul marcii poate cere in afara de inchiderea site-ului si dreptul asupra domeniului, avand in vedere ca valabilitatea domeniului expira in 2014. Mentionez ca potrivit inregistrarii OSIM marca acopera urmatoarele clase : clasa 9, 14, 16, 18, 25, 26, 35, 38, 41, 43, 44.
Din cate inteleg salariul se compune dintr-o suma de bani si alte bonificatii?
In contractul de munca nu se face nici o referire la bonuri de masa si din cate stiu bonurile de masa nu reprezinta un venit fix, parte integranta a salariului, acestea fiind o bonificatie si fiind la latitudinea angajatorului daca acorda bonificatia sau nu.
Este posibil ca informatiile pe care le detin sunt gresite, caz in care i-mi cer scuze.
Ce se poate face in cazul in care angajatorul nu respecta prevederile legale.
Spre exemplu, pentru luna mai, suma incasata ca retributie lunara pentru munca depusa a fost 400 lei net + 20 bonuri de masa
Ma intereseaza daca exista vreo reglementare, in aceasta tara, pentru salarul minim care trebuie platit de un angajator privat, pentru o activitate de 8 ore (minim) de luni pana vineri + sambata (ocazional).