Bună ziua , sunt într-un proces de divorţ din Decembrie 2005, acum sunt în staduiul de a introduce o cerere de recurs. Dosarul de partaj introdus de soţie a fost suspendat până la finalizarea dosarului de divorţ. La data când soţia „ a părăsit „ domiciliul, erau începute anumite lucrări de reparaţii şi amenajări al apartamentului, iar de la sfârşitul anului trecut şi în prezent continui să execut personal modificările şi amenajările respective. Tot la data plecării soţiei, au fost anumite sume importante reprezentînd datorii la întreţinere şi impozite către stat, pe care le-am achitat tot eu singur în cursul anului trecut. La întreţinere sunt cheltuieli calculate pe numărul de persoane şi cheltuieli calculate pe suprafaţă locuibilă. La direcţia Fiscală sunt trecut doar eu cu toate că pe contractul de cumpărare ( construire ) suntem trecuţi amândoi. Apartamentul nu este întăbulat. Ce şanse am să pot recupera sumele reprezentînd cota soţiei mele din toate aceste cheltuieli făcute doar de mine de la data plecării acesteia ? Aceasta a refuzat de nenumărate ori să participe pentru continuarea reparaţiilor şi modificărilor, însă în cererea de partaj ea a solicitat o cotă de 65 % din proprietate, bazându-se pe faptul că după data căsătoriei a încheiat un contract de donaţie cu mama ei pentru suma de 50.000 lei vechi. Menţionez că am cumpărat apartamentul împreună, eu făcând un contract cu CEC pe o perioadă de 15 ani, iar soţia un contract pe 5 ani pentru constituirea avansului la achiziţionarea apartamentului, cu toate că salariul ei nu-i permitea să achite intotdeauna creditul, eu avînd un salariu mult mai mare decât aceasta. Ce şanse am ca la partaj să nu i se accepte cota de 65 % ? Mulţumesc din suflet.
Aveti dreptate, instanta ar trebui sa fie impartiala si sa nu judece gresit, indiferent daca partea are aparator sau nu. Am intalnit cauze in care judecatorul statea sa explice cate unei parti fara aparator lucruri elementare pentru un jurist; aceste lucruri nu profita nici celui in cauza si nici cauzelor care urmeaza dupa el. Faptul ca un judecator are si cate 80 de dosare intr-o zi si ca in fiecare trebuie sa fie atant, ca a doua zi trebuie sa redacteze minutele pentru dosarele in care s-a pronuntat, ca a treia zi colaboreaza cu grefierul pentru adresele care mai trenuie trimise in cauza, ii mai raman 2 zile lucratoare (pentru ca sunt instante unde judecatorii intra o data sau mai multe ori pe saptamana in sedinta) in care trebuie sa studieze cele 80 de dosare, adica exact 12 minute pentru fiecare dosar!!!
De aceea lipsa avocatului poate duce la pierderea procesului. Si avand in vedere ca avocatul isi are rolul sau bine stabilit in cadrul sistemului, anume acela de garant al apararii drepturilor clientului sau... inseamna ca justitia insasi admite, ca sistem, ca aceste drepturi ar putea fi "trecute cu vederea" uneori.
Sincer, nu vreau sa iau apararea judecatorilor neaparat, dar chiar mi se pare in cazul dv. ca reclamanta si-a sustinut afirmatiile si dv. nu intelegeti ca se poate asa cum a procedat ea.
Bafta!
Custodie
mariusss78
Bună ziua,am avut o relație de concubinaj de aprox 1 an de zile din care sa a născut o fetiță care acum are 6 luni,am ajuns sa punem pct relație acum o ... (vezi toată discuția)