Sotia sa pastreze numele dupa divort sau nu?

Nu stiu daca este de vina orgoliul meu. Poate sunt doar frustrat sa vad cat de mult imi va schimba viata un copil...un copil cu o persoana total nepotrivita de a carei intentii nu mai stiu ce sa cred.

Va multumesc mult pentru raspunsuri si sper sa am intelepciunea sa decid ce e mai bine.

Un lucru e clar : trecutul nu mai poate fi schimbat, insa prezentul si viitorul da. Si toate deciziile pe care le luam in prezent ne vor afecta intr-o anumita masura pe viitor.

Inca o data multumiri.

Pana acum, intelegerile in privinta apartamentului si a pensiei alimentare au fost in favoarea ei. Desi nu ar avea dreptul decat la 30% din apartament ( daca am avea un prosces de partaj), am hotarat sa il impartim in jumatate.
Desi 25 % din salar e mai mult decat satisfacator ( am un venit bunicel), am hotarat sa ii dau cat i se cuvine desi stiu ca se va folosi si ea de banii aceia.

Si nu vad de ce sa mai renunt si la numele meu, dat fiind faptul ca pana acum toate s-au hotarat in favoarea ei.
Si, din cate am inteles, nu are dreptul sa renunte la o parte din pensia copilului astfel incat nu cred ca are cu ce sa negocieze.

Copilul pe care il avem l-am facut dintr-o greseala ( si tot mai mult cred ca a fost o greseala calculata din partea ei).

Si parca nu m-as simti bine sa stiu ca si fosta mea sotie si viitoarea mea sotie vor avea acelasi nume( in varianta in care intentionez sa ma recasatoresc in viitor).

Ce sa va spun, nu v-am judecat, eu am incercat sa va arat un alt punct de vedere! Nu inteleg de ce ati spus ca ati hotarat si cu privire la dreptul dv. de vizitare, daca nu va intereseaza deloc acest copil. M-a socat pur si simplu sa citect faptul ca aveti un copil dintr-o greseala... Este peste poate...

Oricum, nu cred ca i-ati dat mai mult decat merita, xcred ca i-ati dat cat de mult v-a dictat sentimentul dv. de vinovatie. Cu bani se acopera greseala, cam asa ceva... E clar ca ati urmarit spalarea pacatului cu ceea ce ati cedat. Sincer, va recomand calduros un psiholog sau un psihoterapeut care sa va ajute sa va lamuriti ce vreti. Cred ca veti suferi indiferent de decizia pe care o luati daca, intr-o zi, veti crede altfel decat acum. Cel mai bine ar fi sa nu va para rau de hotarare.

Cu privire la nume, mie mi-ar placea sa stiu ca sunt 50 de Gradinari prin lume, toti avand la un moment dat din viata mea legatura cu mine... E un stres doar daca vrei sa fie un stres, poate fi un sentiment de lauda, vezi cate ai iubit? Sau cate te-au iubit?
In privinta faptului ca renuntati si la nume, nu e chiar asa, doar nu i-l dati ei si ramaneti fara nume... E ca iubirea, oricat ai darui nu ramai fara. Suna chiar frumos, cavaleresc, nu?

Nu luati o hotarare pripita, consultati-va cu prieteni si specialisti.

nu-i lasa numele X-(, end-of-story

gagicile normal ca tzin cu gagicile :D


iar treaba cu nume diferite si problema copilului la scoala e bau-bau.
pt copil e mai rau ca va despartiti decat ca va purta (eventual) un alt nume.
n'ai nevoie de shrink. i-ai dat deja prea mult (50% din ap, pens. alim., etc)

ori du-te la shrink sa te invetze sa mai pui piciorul in prag... ca altfel te papa toate...
la cate "greseli" ("nu si din partea ei") crezi ca te mai tzine salariul? [nu multe]

Ia spune-mi, john doe, cate divorturi ai avut? Ca eu am lucrat la indceputul avocaturii numai divorturi, de mi s-a acrit. Partajele si elementele accesorii divortului sunt, de regula, razboaie de nervi si razbunari inutile. Am impartit si borcane (goale), lenjerie de dama... Am murit si de ras si de plans...
De fiecare data copilul era sensibil la ceea ce i se intampla parintelui la care urma sa ramana, la orice nimic. Si cu cat e mai tanar cu atat va intelege, pe parcurs, mai greu...
Si eu nu i-am spus sa-i lase numele, am spus ca eu asta recomand... insa el e bine sa ia o decizie pe care, ulterior, sa nu o regrete... Mi se pare ca nu prea stie ce vrea, ca se amesteca vinovatie cu dorinta de a iesi din relatii (ambele, si cu mama si cu cel mic), si in situatia asta cel mai bine este sa-si clarifice intai ce vrea. In starea asta nu o poate face singur (sunt si exceptii), de aceea i-am recomandat ajutor.
Si shrink inseamna psihiatru, nu psiholog, este o diferenta mare intre ei; la psihiatru te duci daca ai probleme serioase de perceptie a realitatii (schizofrenii etc.), pe cand la psiholog te poti duce si numai daca vrei o opinie despre ceva si nu vrei s-o ceri unui cunoscut. Diferenta e uluitoare.

Ii urez oricum bafta multa in orice decizie va lua si-i doresc, mai ales, sa nu aiba regrete!

Va multumesc mult pentru raspunsurile pe care le-am primit.

Haideti insa sa va intreb ceva pentru ca, din cate am inteles, aveti o bogata experienta in acest domeniu.

De ce cel mai adesea , in Romania, cea favorizata este mama? De ce cazurile in care copilul ramane cu tatal sunt de-a dreptul rare?

In cazul in care copilul de care vorbim e baiat si tatal ar putea sa ii ofere mult mai multe decat mama, de ce copilul nu poate sa fie incredintat tatalui? Din cate ma citit si auzit, singurle cazuri in care copilul poate ramane cu tatal este daca mama este plecata in italia sau are anumite" moravuri" daunatoare copilului?
Si daca cei doi, mama si tatal, sunt ok amandoi, singura diferenta ar fi ca tatal castiga mai bine decat mama si ar avea conditii mai bune decat mama, copilul nu ar trebui sa fie incredintat tatalui?

Ei bine, asta nu se face. La noi in tara mama si tatal unui copil nu sunt priviti de pe pozitii egale.

Referitor la sentimentul de vinovatie : eu ma simt vinnovat pentru ca am facut o greseala si, implicit acum vom suferi cu totii( si poate cel mai mult copilul meu).Si mi s-a spus ca orgoliul meu este nefondat sau ca incerc sa "imi spal pacatul".

Dar hai sa vedem: doar eu ar trebui sa imi spal pacatul? Doar eu sunt cel vinovat?
O femeie care isi doreste un copil, desi stie ca are o casnicie ratata inca de la inceput(s-a mai pus problema divortului), cat de vinovata se poate considera?
Sau o femeie care si-a dorit un copil ca o masura disperata de a-si tine sotul langa ea sau pentru o pensie substantiala?

Oare nu este si ea la fel de vinovata, sau poate chiar mai vinovata decat barbatul de langa ea?

Dar nu vreau sa judec. Ea a gresit, eu am gresit. Acum nu avem altceva de facut decat sa indreptam ce mai poate fi indreptat si sa ii oferim acelui copil tot ce e mai bun pe lume...insa noi nu vom mai fi impreuna.

Referitor la nume ( caci asta era subiectul), marea mea problema era daca ma va afecta intr-un fel sau altul decizia de a-i lasa ei numele meu.
Intamplator stiu doua cazuri de copii cu parinti divortati ( cu mama revenind la numele anterior) si nu am auzit ca acest lucru sa creeeze vreo problema copilului ( si pe mine doar asta ma intereseaza-copilul). Si cred ca doar in Bucuresti putem gasi sute de astfel de cazuri.

Evident,voi cantari foarte bine argumentele pro si contra si voi lua cea mai bina decizie.

Iar referitor la terapeut, cred ca avem nevoie cu totii. Traim in stres, cerintele sunt tot mai mari. Probabil ca fiecare dintre noi avem o frustrare ascunsa, remuscari, ceva pentru care sa avem nevoie de sfaturile bune ale unui terapeut.