Divort fara motiv intemeiat

Da, ceea ce am spus nu m-am contrazis, ai inteles gresit. Am vrut sa spun:
1.Instanta nu poata sa admita o astfel de cerere, in sensul pronuntarii unei hotarari care sa pronunte divortul fara a exista motive temeinice (probatoriu propus de catre cel care initiaza actiunea de divort)'
2.Asta nu inseamna ca te poate obliga sa convietuiesti cu o persoana care nu iti face placere, adica vroiam sa spun ca instanta unu iti va putea acorda divortul, daca nu ai probele necesare, dar tu poti alege daca doresti sau nu sa convietuiesti sau nu cu sotul...adica daca vrei poti sa-l parasesti, sa locuiesti separat si altele.., intelegi?
3.Stiu ca vi se pare anormal....., adica chestiunea asta cu divortul nu este o procedura intamplatoare...cand iti vine cheful divortezi si cand iti vine cheful te casatoresti (stilul Bahmuteanca cu Prigoana)..., nu intamplator legiuitorul a prevazut un prim termen de 2 luni de la data introducerii cererii..., mai mult, modealitatea de desfacere a casatoriei propusa intr-un proiect de lege, pe cale administrativa, nu a fost admis....tocmai pentru ca institutia casatoriei nu este o joaca.....cum se intampla atnci cand unii se casatoresc in pripa......dau nastere la minori si acestia sufera toata viata in urma destramarii familiei.......
Asa ca trebuia sa va ganditi bine inainte sa va casatoriti sau cel putin inainte de a da nastere unui copil...de posibilele urmari care nu au intarziat sa apara..... Este usor sa dai nastere unui copil...dar este greu sa-l cresti si sa-i dai o educatie corespunzatoare......(fiecare are soarta pe care o merita).

"singuratatea de care vorbesc eu aici e handicapanta. poate genera depresii grave.
ma gandesc ca legiuitorii ar trebui sa calculeze mai bine faptul ca depresia nu e un moft de fetita de pension, o pseudo-boala a celor care traiesc...prea bine"
Parerea mea cu privire la aceasta "depresie".., chiar cred ca este un moft de fetita de pension si boala a celor care traiesc prea bine...nu in toate cazurile..., insa daca prezumtivul depresiv ar avea preocupare nu ar avea timp sa cada in aceasta boala denumita "depresie"...pe timpul impuscatului nu mai suferea nimeni de depresie.....acum toti sufera si se plang de aceasta boala "depresia"....... e o chestiune la moda..., cred ca timpurile grele care vin o sa le scoata din cap romanilor acesta boala imaginara numita "depresie".......multi cei denumiti depresivi nu sunt cu "picioarele pe pamant".... si nici nu cred ca-i va ajuta cineva sa vada realitatea...cred ca o vor vedea singuri...toate la timpul lor.....

Radusava, sunteti de ceva timp pe acest forum ca sa cunoasteti modalitatile de a adauga la un mesaj deja postat fara sa va folositi de mesaje consecutive. Va rog, respectati regulamentul de postare.

Despre nastere, nu stiu in ce masura sunteti abilitat sa spuneti ca e usor sa se dea nastere unui copil: pentru unii e usor, pentru altii nu.
Cunosc cupluri care au analizat aceasta decizia ani de zile, cunosc femei care si-au riscat viata pentru asta si au facut ani de tratamente.

Manuelaf, am citit mesajul dv. si, pe alocuri, sunt de acord. Dar oamenii iubesc diferit.
Daca o persoana nu poate, afectiv, trai fara proprii parinti in viata sa de adult, nu inseamna musai ca nu isi iubeste sotul.
POate insemna, de exemplu, ca a avut o afectivitate slab impartita cu proprii parinti si ca nu este capabila sa se "intarce" nici acum, la varsta maturitatii.
Poate insemna si ca partenerul de viata nu ii ofera acea siguranta de care ea are nevoie si aceasta lipsa, poate constienta, poate nu, o face sa caute un anumit tip de afectivitate ori siguranta in alta parte...
POate doar nu stie sa-i refuze pe parintii bagaciosi.

De asemenea, faptul ca partenerul nu intelege unele nevoi ale celuilalt poate fi interpretat ca lipsa de iubire, de comunicare, de intelegere afectiva... Fiecare lucru poate avea mai multe etichete si nu una singura. Sunt infinite posibilitati.

Cat priveste lipsa de obiectivitate a instantei, ma indoiesc de ea; tocmai ca intr-un divort partile sunt implicate afectiv si tind sa ia decizii cu partea emotionala a gandirii, instanta fiind neutra de aceste probleme emotionale si putand sa discearna mai limpede, zic eu, in ce masura acea relatie e realmente afectata sau nu.
Sigur ca tine de reclamant sa arate instantei in ce masura e el afectat de relatie, dar asta nu inseamna ca decide in cunostinta de cauza, ci ca expune unilateral si subiectiv un punct de vedere.

Cat priveste ce am face noi in locul paratului... ei bine, nu suntem in locul lui. Eu nu as ceda fara lupta daca motivatia mea ar fi partenerul; daca motivatia ar fi copilul, cred ca e una gresita.
Exista terapie de cuplu, exista invatarea comunicarii etc. Se pot face in cuplu sau de unul dintre cei doi, se poate incerca.

Ce se va intampla peste cativa ani cu acest cuplu, nu putem sti: poate vor trece peste, poate nu... nu suntem cunoscatori absoluti ai viitorului unor oameni pe care nu ii cunoastem macar in prezent, nu?