Ma poate ajuta cineva cu procedura pentru obtinerea acreditatii itm pentru o firma cu caen 7810-Activitati ale agentiilor de plasare a fortei de muna, plasare personal din Romania in strainatate (Israel si nu numai), din strainatate in Romania si pe teritoriul Romaniei (acte necesare dosar, pasi, durata, taxe si tot ce mai trebuie)?Mai trebuie si din alta parte? Am fost la Ministerul Muncii si mi-au dat legea, dar au zis ca ei fac legile si ca asta tine de itm.
Buna ziua din nou,
Multumesc pentru raspuns. Aveam deci o nedumerire, in sensul ca Legea 156/2000 vorbeste de "persoane juridice" care trebuie sa solicite aceasta acreditare de la ITM. Ori OUG 44 a aparut in 2008, cu aceste noi forme de organizare de tipul II si IF, dar Legea 156/2000 nu a mai precizat daca se poate acorda dreptul de acreditare si II sau IF, care nu sunt persoane juridice, ci persoane fizice.
revin cu chestiunea care inca nu mi-e clara de fapt: trebuie neaparat sa fie Srl forma de organizare ca sa poata solicita acreditarea de la ITm (constituia conform Legii societatilor comerciale) sau si o II poate fi acreditata acredita (care nu e constituit conform Legii societatilor comerciale)?
Intr-adevar, potrivit Legii nr.156/2000, activitatea de mediere de lucratori romani in strainatate se poate realiza numai de agenti de ocupare a fortei de munca in strainatate · societati comerciale romane infiintate in baza Legii nr. 31/1990.
Totusi, un raspuns competent il puteti afla daca intrebati la ITM/Inspectia Muncii sau ANOFM.