avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 802 soluții astăzi
Forum Discuţii diverse Cultură generală Comentarii literare - satire - parodii - pamflete - ...
Discuție deschisă în Cultură generală

Comentarii literare - satire - parodii - pamflete - fabule

Dacă Andreea E a ajuns în manualul de istorie alternativă, de ce nu ar ajunge şi maneliştii în manualele de literatură română? Probabil asta s-a întrebat persoana care a compus următorul comentariu literar.
Este vorba despre un text care circulă pe internet. Cu speranţa că nu vom apuca ziua când vom vedea acest text într-o lucrare de bacalaureat, vă prezentăm în continuare... comentariul litarar al unei manele.

"Trei luni de senzaţii" de Florin Peşte - Comentariu literar

Încă din primele versuri, autorul plasează acţiunea într-un mediu feeric.
"Ce miracol şi ce vrajă /Stau cu gagica pe plajă"
Prin folosirea cuvintelor miracol şi vrajă, poetul ne trimite într-o lume magică, interzisă muritorilor de rând. Efectul este completat de plasarea celor doi protagonişti pe plajă - trimitere directă la infinitul mării, care ar putea sugera şi iubirea nesfârşită, dar şi eternitatea. Nisipul ne duce cu gândul la scurgerea timpului, autorul reuşind astfel să îmbine prin folosirea unui singur cuvânt, atât infinitul cât şi perenul.
În următoarele două versuri, poetul doreşte să împace relativa bipolaritate dintre infinit şi peren:
"Am chef de distractie/ 3 luni de senzatie"
Conştient de clipa fermecată pe care o trăieşte, autorul îşi avertizează ascultătorul (cititorul) că iubirea nesfârşită, dragostea profundă, infinitultul, alfa şi omega, arde intens, asemeni razelor unei zile însorite de vară, comprimându-se în "3 luni de senzaţie". Necuprinsul este asfel încadrat în limite foarte bine delimitate - trei luni - iar profunzimea sentimentelor umane îmbracă forma senzaţiilor.
Iubirea magică nu are suişuri sau coborâşuri. Aşa cum spune şi poetul, cuvintele de ordine în cazul unei asemenea iubiri sunt cheful şi distracţia alături de gagiu sau gagică.
Folosirea cuvintelor nu este deloc întâmplătoare. Elementele de argou: gagiul, gagica vin să sugereze faptul că cel care vorbeşte este un om asemeni nouă, care însă, conform preceptului biblic, şi-a pus în valoare, talanţii, reuşind să pătrundă într-o lume de vis.
A doua strofă a cântecului descrie opulenţa de care se bucură eroul.
"Dau o cheie la Mertan Si am plecat pe litoral/Mi-am pus plinul de benzina/ Si in dreapta o blondina"
"Merţan"-ul face trimitere la stilul de viaţă al marilor padişahi. Folosirea expresiei "plinul de benzină" nu este deloc întâmplătoare. Ea ilustrează verticalitatea convingerilor personajului principal. El nu operează cu jumătăţi de măsură. Totul sau nimic pare a fi deviza după care se conduce.
Noţiunea “plin” are şi un sens metaforic. Ea prezintă maturitatea dragostei dintre cei doi, care tind spre perfecţiune. Acest lucru este confirmat şi de termenii cu care este descrisă marea iubirea a personajului nostru. Fata cu care se iubeste eroul principal nu este o fată oarecare. Ea este o "blondină" - simbol al frumuseţii feminine, aşezate la dreapta bărbatului. Afirmaţia este întărită în versul al doilea din cea de a treia strofă.
"Am mertanul de mult timp/ Si-o blondina prototip/ E a mea numai a mea/Si-mi petrec vara cu ea"
Hiperbola "blondină prototip" descrie în profunzime calităţile greu de egalat ale iubitei, ea fiind o fiinţă unică. Prin folosirea unui termen tehnic pentru a-şi descrie iubita - "prototip" - autorul ne reaminteşte că dragostea lui este asemenea ţinuturilor exotice, fascinante dar încă neexplorate în profunzime, afirmaţia fiind întărită şi de plasarea poveştii în anotimpul de vară.
Ultima strofă descrie actul de iubire dintre cei doi. În primele două versuri, ne este prezentată atmosfera care domneşte între îndrăgostiţi.
"Marea neagra e calduta/ Blonda-i sexy si finuta"
Iubirea se consumă în apa caldă a mării. Cristalinul mării descrie sentimentele celor doi iar căldura apei descrie relaţia dintre ei. Dragostea dintre cei doi este imună la scurgerea timpului.
"Ziua stau cu ea la soare/Noaptea o scot la plimbare"
Succesiunea zi-noapte nu poate perturba trăirile profunde alte tinerilor îndrăgostiţi, dar autorul lasă o portiţă de ieşire din această idilă aproape perfectă. Folosirea termenului "noaptea" din ultimul vers avertizează cititorul că totul poate fi perfectibil, chiar şi iubirea, iar dacă peste iubirea dintre cei doi s-ar lăsa întunericul, eroul va trece şi peste acest obstacol. Este vorba doar de trei luni de distracţie.




Cel mai recent răspuns: POPA GHEORGHE , Specialist in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca 17:05, 9 Mai 2017
Am abilitatea de a recunoaste superioritatea ;) Primesc! :))

Cica e cu "Tinerete fara batranete (...)"
[ link extern ]
Ultima modificare: Marți, 21 Mai 2013
elena138, utilizator
Cine îşi limitează dorinţele este întotdeauna de-ajuns de bogat. - François Voltaire

Uite ce e: si Voltaire poate spune prostii, ca o fi cugetat si la nervi sau intr-un moment de tristete. Dorintele sa fie cat mai mari, ca asa se mobilizeaza creierul. Si daca ratiunea nu poate da raspuns framantarilor, atunci sa aleaga inima!
:)

:giggle: Chiar n-am idee despre ce-am scris! Am auzit despre triunghi intr-un film, am cautat pe net si… apoi s-a potrivit aici (sau invers)… Serendipitate!

Cum sa atac?! Nunu! Nu vreau sa vreau sa atac! Ne jucam frumos. :ok:
Ofeream exemplu de copiat-inserat, ca aparenta a desteptaciunii - ‘ca era in discutie plagiatul, comparat cu gaita purtand pene de paun.

Ce sa stiu despre triunghiul amintit?! E o structura ce nu poate fi construita… o teorie a geometriei euclidiene… care pentru mine ar fi totuna cu euglena verde (ce-o mai fi si asta)… Dar pot cauta pe net si sa vedeti atunci desteptaciune!

:thumbdown: Desteptaciunea la o femeie este la fel cum este coada lunga la oaie: nu-i creste valoarea si o si impiedica la mers (proverb arab; cum altfel?)

*
Tot Voltaire a scris pe undeva: unii folosesc cuvintele doar pentru a-si ascunde gandurile.
Altfel spus: sa nu-l luam prea in serios nici pe el, Voltaire :)

copiat de la un prieten:))


Un om de afaceri îi trimite un fax soţiei sale, cu textul: Draga mea soţie, o să înţelegi că acum când tu ai 54 de ani, eu am anumite nevoi pe care tu nu mi le mai poţi satisface. Sunt foarte fericit alături de tine, te consider o soţie minunată şi -sincer- sper că nu te vei simţi rănită sau jignită, când vei afla că în momentul în care tu primeşti acest fax, eu fac sex în hotelul cel mai tare, din mijlocul Londrei cu Johanna, frumoasa mea secretară, care are 18 primăveri... Totuşi, voi ajunge acasă înainte de miezul nopţii...'.
Atunci când ajunge tipul acasă, pe masa din sufragerie găseşte un bileţel, în care scria:
'Dragul meu soţ, am primit faxul!... Profit de această ocazie să îţi reamintesc că şi tu ai tot 54 de ani. În acelaşi timp, te anunţ că atunci când vei citi acest mesaj, eu voi fi la 'Grand Hotel', în mijlocul unei partide de sex nebun cu Johnny, profesorul meu de tenis care, la fel ca şi secretara ta, are tot 18 ani...
ªi cum, pe lângă faptul că eşti un om de afaceri de succes eşti şi licenţiat în matematică, vei înţelege cu uşurinţă faptul că, deşi ne aflăm în aceleaşi împrejurări, există o mică mare diferenţă: 18 intră de mai multe ori în 54 decât 54 în 18! Deci nu mă aştepta în această seară, mă voi întoarce mâine... Te sărută soţia ta, singura care te înţelege cu adevărat!...

Alte discuții în legătură

A murit poetul adrian paunescu rosu gheorghe rosu gheorghe Incepand de astazi Flacara poeziei lui ADRIAN PAUNESCU nu mai palpaie, dar ne va lumina neincetat. Odihna vesnica neobositului poet! (vezi toată discuția)
Intra aici cu sufletul si esti mai acasa ca oriunde... justitiarul3 justitiarul3 Daca iubesti poezia, daca esti fascinat de frumusetea cuvantului... nu sta pe ganduri, scrie, scrie asa cum stii tu, incepe cu putin si mai ales nu-ti fie ... (vezi toată discuția)
De la mos craciun pentru toti membrii comunitatii avocatnet.ro Valeriu TUDOR Valeriu TUDOR Aseara-a venit Mos Craciun, Mosul cel darnic si cel bun. Sper ca din sacul plin cu toate V-a adus Mosul multa sanatate! Petreceti sarbatorile cu ... (vezi toată discuția)