retinere salariala

Leg. 22/69 republicata -
Art. 32 - La constatarea unei pagube în gestiune, persoana răspunzătoare poate să-şi ia un angajament scris pentru acoperirea acesteia; angajamentul scris constituie titlu executoriu.
Dacă, ulterior, această persoană constată că nu datorează sau că datorează numai în parte suma pentru care şi-a luat angajamentul, ea va putea face cerere de desfiinţare a angajamentului la organul de jurisdicţie competent, în termen de 30 zile de la data cînd a cunoscut această împrejurare.
De asemenea, validitatea angajamentului va înceta în întregime sau în parte atunci cînd organizaţia socialistă sau organul de jurisdicţie competent constată, cu prilejul verificării sau, după caz, al soluţionării unei cauze care are legătură cu angajamentul, că acesta a fost luat pentru o sumă nedatorată.
Organul de jurisdicţie competent poate suspenda executarea angajamentului.

Mesajul initial se referea la faptul daca exista vreo reglementare legala care sa prevada ca ratele NU trebuie sa fie mai mici (cred ca trebuia scris mai mari) de 30 % din salariul net. :-/

Art.409 alin.1 lit.b C.proc.civ. se refera la acest lucru . In acest sens, textul de lege prevede ca salariile şi alte venituri periodice realizate din muncă, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia pot fi urmărite până la 1/3 din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.

Referitor la modalitatile de stabilire si recuperare a prejudiciului adus angajatorului de catre un salariat, pot enumera urmatoarele cai:
a) invoiala partilor. In acest sens, nimic nu le impiedica pe cele doua parti ale c.i.m. sa convina, prin buna invoiala, asupra intinderii despaguribirilor si repararii prejudiciului.
b) actiune in instanta.

Sunt de aceeaşi părere cu Diana: oameni buni, chiar nu e clar articolul 164 din Codul muncii? E nevoie de o hotărâre judecătorească; nu se mai pot face imputări unilaterale. Care mai era sensul cerinţei hotărârii judecătoreşti dacă era admisibilă şi învoiala părţilor? Nu ar fi fost aplicabile mijloacele legale obişnuite pentru recuperarea prejudiciului?! Acordul părţilor şi "angajamentul de plată", indiferent de cât de trivial e cazul, nu rezolvă problema în mod legal.

Nu există reglementări care să impună un minim al reţinerii (ar fi destul de împotriva naturii, dacă stăm să ne gândim... cum adică, fac o pagubă de 100 de lei, dar trebuie să plătesc minim 500 de lei pentru că atât ar fi 30% din salariul meu :confused: ). Din contră, legea prevede o limită maximă:
- articolul 164
"(4) Reţinerile din salariu cumulate nu pot depăşi în fiecare lună jumătate din salariul net"

- articolul 273
"(1) Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reţine în rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului la care este încadrată în muncă.
(2) Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fără a putea depăşi împreună cu celelalte reţineri pe care le-ar avea cel în cauză, jumătate din salariul respectiv."

[o întrebare, ce are de a face departamentul de contabilitate cu problemele juridice?:slap:]

Articolul 409 din Codul de procedură civilă se referă la procedura executării silite - ceea ce, evident, nu are absolut nimic de a face cu situaţia discutată aici.

Articolul 32 din Legea 22/1969 creează o situaţie discriminatorie: prejudiciile cauzate de gestionari ar putea astfel, contrar dispoziţiei imperative de la articolul 164 din Codul muncii, să fie estimate prin acordul părţilor. Or, Codul muncii este clar:

"Articolul 298
(2) Pe data intrarii in vigoare a prezentului cod se abroga:
- orice alte dispoziţii contrare"

"Articolul 295
(1) Dispozitiile prezentului cod se intregesc cu celelalte dispozitii cuprinse in legislatia muncii si, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca prevazute de prezentul cod, cu dispozitiile legislatiei civile.
(2) Prevederile prezentului cod se aplica cu titlu de drept comun si acelor raporturi juridice de munca neintemeiate pe un contract individual de munca, in masura in care reglementarile speciale nu sunt complete si aplicarea lor nu este incompatibila cu specificul raporturilor de munca respective"

Ideea mesajului initial este redata de art.273 C.mun. citat mai sus.
Nu vad inconvenientul unei invoieli intre parti si de ce nu ar fi posibil? Nu stau sa fac interpretarea textelor de lege. Inclusiv doctrina este, in sensul, ca atat invoiala partilor , cat si actiunea in instanta sunt modalitati de recuperare a prejudiciului.

Daca se obtine o hotarare judecatoreasca , ea trebuie pusa in executare si deci poate fi aplicabil si art.409 C.proc.civ.

Si eu sunt de parere ca poate exista o intelegere a partilor, pe langa actiunea in instanta ca modalitate de recuperare a prejudiciului. Bineinteles, depinde de la caz la caz....