75 ani

Art. 59 din Legea nr.36/1995 prevede : Când notarul public are îndoieli cu privire la deplinătatea facultăţilor mintale ale vreuneia dintre părţi, procedează la autentificare numai dacă un medic specialist atestă în scris că partea poate să-şi exprime în mod valabil consimţământul în momentul încheierii actului.

irinamayer a scris:

mersi tuturor pentru ajutor. Cat despre actul normativ indicat nu mi se pare ca s-ar aplica intrucat mai intai trebuie constatat lipsa de discernamant pentru a se solicita asistenta autoritaii tutelare sau pentru ca aceasta din urma sa se sesizeze din oficiu.
Mersi mult oricum

Nu, irina, L17/2000 se aplica numai persoanelor in varsta care au discernamant insa au nevoie de asistenta la incheierea de acte juridice. Altfel, daca nu au discernamant, urmeaza procedura comuna de punere sub interdictie si numirea unui tutore.

elis a scris:

Art. 59 din Legea nr.36/1995 prevede : Când notarul public are îndoieli cu privire la deplinătatea facultăţilor mintale ale vreuneia dintre părţi, procedează la autentificare numai dacă un medic specialist atestă în scris că partea poate să-şi exprime în mod valabil consimţământul în momentul încheierii actului.

Scuzeeeee pentru mesajul dublu !!! A fost o eroare. Va rog sa alegeti rosii coapte :tomato:

In aceasta ipoteza insa, trebuie ca medicul specialist sa fie de fata la incheierea actului si sa ateste exprimarea valabila a consimtamantului în momentul încheierii actului. O expertiza facuta cu o zi in urma sau chiar cu o ora inainte nu are nici o valoare, pentru ca ar insemna ca medicul poate atesta valabilitatea discernamantului viitor al persoanei, ceea ce este absurd.

romascanu a scris:

u.b.i.k. In opinia mea, discernamantul nu face parte din categoria constatarilor personale ale agentului instrumentator (notarul) care sa poata fi combatute numai prin inscrierea in fals.
Fac dovada pana la inscrierea in fals doar mentiunile din actul autentic privind constatarile pe care notarul, in cadrul competentei sale, le-a facut prin propriile sale simturi, in timp ce altele fac dovada pana la proba contrara.
Astfel notarul poate constata in cadrul competentei sale: prezenta si identitate partilor, modul cum s-a stabilit identitatea partilor, semnarea actului de catre parti , data si locul intocmirii inscrisului, etc (ce pot fi combatute numai prin inscriere in fals) in timp ce constatarile privind discernamantul exced competentelor sale (nu e medic).

Mi-aduc aminte ca in facultate am asistat impreuna cu colegii la o expertiza medico-legala psihiatrica. In primul moment ne venea sa aruncam cu pietre in comisie pentru ca nu puteam pricepe de ce lor li se parea ca persoana care dorea sa-si lase toate bunurile unei biserici ar fi lipsita de discernamant (ca nu era frumos, moral, "normal", ci doar bun de dat exemplu la slujba de duminica, ni se pare una, dar lipsita de discernamant ni se parea exagerat.) In momentul in care au inceput sa ne decodifice toate manifestarile ei si toate interpretarile pe care membrii comisiei le-au dat raspunsurilor primite la intrebarile puse, ne-am potolit. Erau al naibi de convingatoare, desi pana in momentul acela as fi putut sa jur ca eu insami as fi cumparat cu toata incredere un bun pe care l-ar fi vandut persoana respectiva.

Nicoleta, eu n-am scris de discernamant ci de observatiile pe care notarul le face prin propriile simturi cu privire la capacitatea persoanei de a intelege semnificatia actului juridic la care consmite si de urmarile acestuia. Daca notarul are indoieli procedeaza ca mai sus. Adica, la orice banuiala, notarul poate cere ca de fata la semnarea actului sa fie un medic care sa ateste capacitatea psihica a persoanei. Daca insa nu face acest lucru va raspunde pentru cele consemnate "partilor li s-a citi si explicat prezentul act, acestea consmitind la...etc."
Este de competenta notarului sa explice partilor cuprinsul si consecintele actului la care consimt si sa se asigure ca acestea au inteles.
A contrario, in ipoteza aratata de tine, notarii nu ar raspunde, indiferent cat de vadit tulburata ar fi starea psihica a persoanei care incheie actul juridic pe motiv ca nu sunt medici. Fals! Daca una din parti era facuta "pulbere" i.e. "crita" iar notarul a autentificat cu toate acestea actul, dovada nu se poate face prin simpla proba contrara (ca aduci doi martori care spun ca era beat si anulezi actul) ci prin inscrierea in fals ca notarul are indatorirea sa refuze autentificarea actului notarial "in cazul lipsei de discernamant a partii" art. 51 lit. d din L. 36/95.
In orice procedura legala, chiar si in procedura punerii sub interdictie, nu medicul hotaraste, el doar isi exprima parerea (mai mult sau mai putin intemeiata), urmand ca instanta de judecata sa hotarasca daca persoana respectiva are sau nu discernamantul necesar, parerea medicului fiind doar un mijloc de proba intre altele. Pentru identitate de ratiune aceasta se aplica si in cazul notarilor, pentru competentele ce acestia au la autentificarea actelor juridice.

In ceea ce priveste ultima parte. Psihiatria nu este medicina si este cu atat mai putin stiinta. Imprejurarea ca v-au impresionat concluziile comisiei cu privire la persoana de care ai scris poate fi pusa pe seama mai multor factori. Nu pot sa stiu daca respectiva persoana avea sau nu discernamant, pot insa sa afirm ca pentru a-ti da seama de acest lucru nu trebuie sa fi medic. Medicina (cea adevarata, nu psihiatria) se ocupa de trupul omului, de functiile acestuia, etc., intotdeauna de o "componenta materiala" Medicul (neurolog) poate sa stabileasca existenta unor leziuni cerebrale, disfunctii la nivel chimic, etc. Psihiatria se ocupa de cu totul altceva - din cauza aceasta multe dintre "diagnosticele" psihiatrilor se dau in functie de moda, regim politic, etc. Ceea ce psihiatrii numesc si diagnosticheaza ca "boli mintale" (sic!) (boala e prin definitie o afectiune a trupului) sunt de fapt comportamente sociale (care pot sa fie sau nu responsabile si fata de care societatea poate sa ia atitudine prin diferite masuri). Cand o sa auzi de o persoana "bolnava mintal" vindecata de un "medic psihiatru" te rog sa-mi dai de stire, ca sunt curios. O ultima chestiune: matematicianului John Nash i s-a putut acorda "Nobelul" pentru economie prin 1993 (sau asa ceva), insa fiind diagniosticat cu schizofrenie din anii '50 nu ar fi putut incheia valabil un act juridic. Destul de ciudat, nu-i asa?

u.b.i.k. a scris:

Daca notarul are indoieli procedeaza ca mai sus. Adica, la orice banuiala, notarul poate cere ca de fata la semnarea actului sa fie un medic care sa ateste capacitatea psihica a persoanei. Daca insa nu face acest lucru va raspunde pentru cele consemnate "partilor li s-a citi si explicat prezentul act, acestea consmitind la...etc."
Este de competenta notarului sa explice partilor cuprinsul si consecintele actului la care consimt si sa se asigure ca acestea au inteles.

De acord cu tine prin partile esentiale, dar asa cum ai scris notarul poate avea banuieli, indoieli... si sa procedeze in consecinta (refuzand autentifcarea). Dar daca n-a avut vreo indoiala si a autentificat actul nu inseamna ca lipsa de discernamant poate fi combatuta numai prin inscrierea in fals pentru bunul motiv ca ne gasim in fata unui act autentic. Nu face nici un fals notarul care crede ca persoana din fata sa isi poate exprima un consimtamant valabil. (alta e situatia cand stie ca azi e 11.05 si pune o data de autentificare de alaltaieri)

Notarul atesta luarea consimtamantului, ia act de vointa partilor, dar nu are posibilitatea sa verifice in ce masura acesta vointa a fost sau nu afectata de vreo cauza de nulitatea absoluta sau relativa. De aceea consider ca valabilitatea consimtamantului poate fi rasturnata prin dovada contrara (nu prin inscrierea in fals),

Dau si un exemplu de speta luata la intamplare: "existenta unui act juridic incheiat in forma autentica nu exclude posibilitatea atacarii lui pentru vicii de consimtamant, lipsa de capacitate, frauda la lege, imprejurari care pot fi dovedite prin orice mijloc de proba" - C. A. Buc.. sec. IV-a civ, dec. 713/1995.

Corect, Romascanu!:D
Eu am avut o astfel de speţă în care am anulat un contract de împrumut cu garanţie imobiliară nu prin procedura înscrierii în fals, ci prin invocarea fraudării legii, acest act fiind de fapt o cămătărie mascată....;)
Părerea mea este că notarul poate răspunde numai dacă a consemnat în act, cu bună-ştiinţă, o altă stare de fapt decât cea pe care a perceput-o...;)

u.b.i.k. a scris:
la orice banuiala, notarul poate cere ca de fata la semnarea actului sa fie un medic care sa ateste capacitatea psihica a persoanei. Daca insa nu face acest lucru va raspunde pentru cele consemnate "partilor li s-a citi si explicat prezentul act, acestea consmitind la...etc."
Eu nu am auzit până acum ca un notar să solicite prezenţa unui medic la momentul semnării de către o persoană a unui act juridic! Este adevărat, dacă are îndoieli, va solicita un certificat medical încheiat cu o zi -două anterior datei semnării actului, din care să rezulte că partea are discernământ, dar a impune părţii aducerea unui medic de specialitate care să fie de faţă la semnarea actului, mi se pare prea mult....
Ar fi interesant de întrebat toţi forumiştii dacă au fost de faţă sau au văzut vreodată vreun act juridic în care să se menţioneze faptul că la încheierea şi semnarea actului a fost de faţă un medic care a stabilit discernământul părţii contractante/declarante......;)