demisie

1. În temeiul articolului 79:7 din Codul muncii angajatorul poate renunţa total sau parţial la termenul de preaviz. Nu are importanţă suspendarea contractului după depunerea demisiei. Prin suspendare salariatul nu mai prestează munca, iar angajatorul nu mai plăteşte salariul (v. articolul 49:2); nu este afectat dreptul angajatorului de a renunţa la termenul de preaviz. De menţionat că această renunţare nu poate fi încadrată la interdicţiile prevăzute de articolul 60 pentru simplul motiv că acestea se referă la concediere, nu la demisie.
Aşadar, în speţă, decizia angajatorului poate privi renunţarea la beneficiul termenului de preaviz, cu efectul încetării contractului la această dată. Orice eventuală contestaţie a acestei decizii ar fi lipsită de obiect.

2. Formularul indicat („decizie încetare contract prin demisie” ) poate da un confort că staţi bine cu hârtiile, dar nu este nici necesar, nici util.
Articolul 79:1 din Codul muncii, invocat şi în formular, prevede că demisia este un act unilateral al salariatului manifestat sub forma unei notificări scrise, prin care îi comunică angajatorului hotărârea de a înceta contractul la expirarea termenului de preaviz. De asemenea, angajatorul are dreptul de a renunţa total sau parţial la termenul de preaviz (v. articolul 79:7).

Cum s-ar aplica acest text?
Salariatul demisionar comunică angajatorului un înscris care poate arăta astfel:
„Demisie
Către d-l cutare (administratorul/reprezentantul legal),
Subsemnatul, cutare, vă aduc la cunoştinţă intenţia de a înceta contractul individual de muncă (număr/data) încheiat cu (societatea comercială/instituţia/...).
Data Semnătura
(număr de înregistrare)”

Deşi nu de puţine ori întâlnim în hotărâri judecătoreşti expresia „cerere de demisie”, demisia (ca act unilateral de voinţă) nu este o cerere (supusă aprobării angajatorului), ci o notificare cu minime cerinţe legale (ex. să fie scrisă, să exprime fără echivoc intenţia de încetare a contractului şi să fie comunicată angajatorului; nu este necesară motivarea).

Formularul indicat priveşte o decizie a angajatorului prin care, aparent, ar lua act de demisie. O asemenea constatare nu are nicio semnificaţie juridică. Demisia operează independent de constatarea ei printr-o decizie a angajatorului.
În plus, formularul pus în discuţie conţine şi o „dispoziţie” fără acoperire legală şi lipsită de sens: „Art.2. Prezenta poate fi contestatã în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul _________.”. Adică, (1) salariatul comunică demisia, (2) efectuează continuarea activităţii în preaviz, (3) la expirarea termenului de preaviz angajatorul emite o decizie prin care arată că încetarea contractului a avut loc la data expirării preavizului, iar salariatul (de fapt, fost salariat în acel moment) mai are un drept de a contesta decizia la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare?!