De ce, noi tatii, nu avem dreptul sa ne crestem copii?

Stimate domn, cu tristete spun ca, imi pare rau ca trebuie sa va dau dreptate si sper sa faca la fel si acest domn care nu poate sa creada ca lucrurile nu sunt deloc simple.:(
Si eu cunosc cazuri care s-au complicat foarte tare pentru ca nu au fost avute in vedere toate consecintele la momente anterioare producerii acestora.
Noi, avocatii in general incercam sa gandim cum este mai bine, cum este cu adevarat just sa fie interpretata legea avand in vedere si drepturile si interesele clientilor intrucat daca exista drepturi acestea trebuie exercitate.
Sper ca domnul care inca poate face ceva sa nu astepte momentele in care nu va mai putea face nimic.E pacat de tot ceea ce a facut pana in prezent pt minor.
Daca minorul ii este atasat cu adevarat nu este totul pierdut.Insa, cat de adevarat este acest lucru numai domnul in cauza il cunoaste.

avocat Claudiu Lascoschi

Am citit mesajele dumneavoastra si va multumesc pentru timpul acordat si tot ceea ce ati scris. Ma gandesc, uneori cu disperare, in fiecare moment cum sa previn plecarea fetitei care se poate transforma intr-o tragedie datorita lipsei de discernamant a mamei asupra riscurilor ce vor aparea. Legea, asa cum a mentionat domnul Stefan este facuta ca parintele caruia ii este incredintat sa poata dispune cum vrea de viata si viitorul copilului fara sa tina cont de parerea celuilalt parinte. Am citit in legea 272 ca Parintii au obligatia sa asigure copilului, de o maniera corespunzatoare capacitatilor in continua dezvoltare ale copilului, orientarea si sfaturile necesare exercitarii corespunzatoare a drepturilor prevazute in prezenta lege. Nu prea vad cum se poate intampla acest lucru. Stiu ca lucrurile nu sunt atat de simple. Daca mama care i-a dat viata a considerat ca interesul personal e mai important eu am ales sa imi cresc fetita. Cu dragoste si intelegere am fost langa ea cand a facut primii pasi, cand a rostit primul cuvant si toate bucuriile pe care ti le aduce un copil le-am trait si asta ramane in suflet. Legal, nu mai am nici un cuvant de spus in ceea ce priveste viitorul fetitei. Mama va dispune cum va considera de cuviinta.
Spuneti ca mai pot inca sa fac ceva?
Nu voi renunta la drepul meu de a-mi creste copilul! Am auzit multe persoane spunand ca instantele de judecata dau prioritate mamelor in a-si creste si educa copii. De ce, noi tatii, nu avem dreptul sa ne crestem copii? Eu personal, dupa plecarea mamei in Egipt am ramas singur cu fetita de numai 1 an si doua luni. Pentru o perioada destul de mare nu am avut ajutor nici din partea bunicilor materni, nici a celor paterni. Am invatat sa ascult, sa vad si sa inteleg nevoile unui copil care se uita la tine si asteapta sa stii ce vrea fara sa rosteasca un cuvant.
In final, majoritatea parerilor exprimate, duc la concluzia ca trebuie sa ma resemnez si sa accept situatia.
Fiind cateva pareri impartite, sper ca domnul avocat Claudiu Lascoschi sa aiba dreptate cand a scris ca Mama ar trebui sa incerce obtinerea unei hotarari judecatoresti de stabilire a domiciliului minorului in Egipt, lucru care nu cred ca il va obtine
Inca o data va multumesc pentru timpul acordat.

Este una din marile dvs sanse-stabilireEgipt.
O problema este cine va deschide actiunea sau cine va face prima miscare.

Pana atunci problema este cine se va ocupa efectiv de minor tatal sau mama?
Aceasta este intrebarea care dupa cum raspundeti la ea se vor produce si consecintele.

avocat Claudiu Lascoschi

Buna ziua. Au trecut 3 ani de cand am postat pe acest forum. Vreau intai sa multumesc celor care m-au sustinut, sfatuit si mi-au dat curaj sa cred in sansa mea. Dupa acesti 3 ani am reusit sa obtin reincredintarea minorei prin sentinta definitiva si irevocabila. Nu a fost usor dar pot sa spun ca a meritat orice. Va multumesc