Buna ziua!
Am cumparat in urma cu aproximativ o saptamana un apartament, iar in momentul in care am recitit contractul de vanzare-cumparare (dupa semnare) am constatat ca in acesta exista o clauza despre care desi se mentiona a ne fi fost adusa la cunostinta, nu ne-a fost prezentata. Este vorba despre legea 372/2005 cu privire la performanta energetica a cladirii. Am citit contractul, si la prima vedere, am ramas cu impresia ca este vorba despre tot ce tine de situatia facturilor la energie si celelalte utilitati. La o recitire a contractului insa, mi-a sarit in ochi clauza despre care tocmai am mentionat si am facut cateva cercetari. Mentionez ca notarul la care am facut autentificarea actului nu ne-a adus la cunostinta niciuneia dintre parti despre existenta acestei legi, cu atat mai mult despre continutul sau, iar ca urmare contractul de vanzare-cumparare s-a incheiat fara prezenta acestui act. Informandu-ma am aflat ca exista riscul ca, dat fiind ca actul s-a incheiat in aceste conditii dupa intrarea legii in vigoare, exista riscul ca o completare adusa de MDRT legii in cauza, sa duca la anularea dreptului de proprietate dobandit prin semnarea actului. As dori sa stiu care ar fi consecintele in acest caz, si daca s-ar putea evita intr-un fel. De asemenea, as dori sa aflu daca obtinerea unui astfel de certificat de perfomanta de catre mine, in calitate de cumparator, acum, dupa intocmirea contractului de vanzare-cumparare, ar avea vreo relevanta, daca s-ar putea anexa la contract si astfel s-ar putea anula riscul unor consecinte neplacute.
As dori sa mai intreb daca in cazul in care dreptul de cumparatori ai imobilului a fost exercitat de 2 persoane necasatorite, cu nume si domiciliu diferit, ar trebui ca fiecare dintre acestea sa primeasca cate un exemplar al contractului, sau este de ajuns un singur exemplar pentru ambele parti (este cazul meu si al coproprietarului imobilului cumparat).
Va multumesc!