pensie alimentara

Din pacate, sunt persoane (si tati, dar si mame) care nu au cunostinta despre termenul de "bun simt".
Si eu sunt intr-o asemenea situatie si nu am cu cine vorbi.
Toata iarna am inghetat in strada asteptand sa-mi aduca copilul la program. Desi il rugam sa tina cont ca la ora 14 trebuie sa o aduca, ca sa manance si mai apoi sa doarma, fiind vorba de un copil micut, stateam cate 30-45 minute asteptand, iar cand aparea imi spunea "ti-a trimis sms ca intarzii, care e problema?!".
In fine....sunt persoane cu care chiar nu poti comunica, orice ai face...si atunci ce sansa avem noi?!

Corect dna.Adi, "Bunul simt,nu are gen..",sa spunem ca este "...
neutru - si gramatical...asa si este...Totul tine de cei 7 ani de acasa,dar ma rog..unele persoane ignora acest aspect.:sorry:

Din pacate (nu vreau sa generalizez, dar sunt mult mai multe situatii de acest gen), in spatele asa zise "bune intentii" fata de copil, a "interesului fata de cresterea, ingrijirea si educarea" lui, stau razbunarile intre parinti (nu zic soti, pentru ca sunt si copii in afara casatoriilor, pentru care parintii se razboiesc prin tribunale) si interesul real al copilului e uitat, undeva...pe parcurs.

Eu astept sa ma sune "tatal biologic" care m-a dat in judecata, sa ma intrebe ce mai face copilul, e sanatos, are nevoie de ceva, cum merge cu gradinita, etc. Inafara de programul de vizita, nu se mai face simtit. In schimb, daca indraznesc sa-i trimit pur si simplu un sms sa-l anunt ca e copilul racit, imi raspunde :"nu stii sa ai grija de el, tu-l bagi in spital"(fapt real).
Si-atunci?
Ok..e tata bilogic, are drepturi..nu are bani de pensie, ok....dar bunul simt si interesul real unde este?!

Sau mai bine zis, in astfel de situatii cand e mai mult decat evident ce se intampla de fapt, care e rezolvarea cea mai buna, in interesul copilului, evident?!

De ce oamenii,nu mai sunt oameni ?

Doamna Adi,de cind am vazut statusul colegei noastre,{dna.Silvia p.}si eu ma intreb intr/una, de ce, cind, si cum, s-a ajuns la dezumanizarea unei parti a "populatiei ".
Asa este, vad, aud, tot mai multe situatii de acest gen.Lupta surda sau vocala intre parintii divortati.Fiecare isi "adjudeca "copilul si nu numai atit,merg cu mult mai departe uneori.Nu contest ca fiecare parinte in parte nu-si iubeste copilul,de acord,dar de ce trebuie sa ne aratam partea intunecata a fetei?,de ce trebuie sa aruncam cu venin in omul care o parte din viata a fost.."jumatatea noastra"?.
Nu ma pot impaca cu asta,nu vreau sa vad latura urita,dar nu intotdeauna depinde de noi.Acestia suntem,si stiu ca doare...:sorry:

Eu nu vreau sa judec, nici nu sunt indreptatita sa o fac.
Sunt oameni si oameni. Din pacate, am dat de un "tata biologic' pentru care este mai util sa-si foloseasca timpul petrecut cu copilul, denigrand mama, calcand peste sentimentele pe care copilul nevinovat le are, evident, fata de mama.
Am incercat sa-i insuflu ideea de tata, ca undeva, in lumea asta, exista un tata care-l iubeste (asa am considerat eu ca e bine sa-mi "mint"copilul), si cand, dupa 4 ani de lipsa totala, acest tata apare cerandu-si "drepturile", copilul meu este intrebat "chiar crezi ca mama ta te iubeste?!", iar eu sunt improscata cu noroi din cap pana in picioare, pentru simplul fapt ca m-am "trezit" sa cer si eu un drept al copilului, o pensie alimentara decenta si sa rog sa se stabileasca un program de vizita care sa tina cont de faptul ca nici macar o zi copilul nu a stat singur cu tatal, si nu pentru ca nu as fi permis, ci pentru ca abia acum greul pampersilor a trecut, copilul mananca singur, merge singur, etc, deci poate fi o companie care nu mai creeaza 'probleme".
Prea e nedreapta judecata unora de care depind copiii nostri, si asta e foarte dureros...