Bună ziua.
Este drept ca un proces să fie amânat 11 termene la rând pentru că expertul nu își
depune expertiza.
Acum,după un an,a depus un fals prin care arată că părțile au fost chemate la fața locului,fără a atașa și scrisorile prin care le-a chemat (pentru că nu le-a chemat)
Aici,la judecătoria privată,primarul localității,care este vecin de casă cu mine,vrea
să-mi fure 4000 de mp-pentru că nu au fost înregistrați la Reg.agricol și,la marginea suprafeței este o cișmea (12 mp) care este în domeniul public.
Profitând de imensa corupție din regiune,tot amână-după cum arătam- și nu știe cum să mă deposedeze.
Ca și suprafață,terenul este mai mare decât cel de la Reg.agricol dar,ca și vecinătăți terenul este cel din Titlu de propritate.
Nici o altă persoană nu revendică suprafața care,dealtfel este între două curele paralele și la capete sunt delimitate de două drumuri-acum asfaltate.
Procesele verbale de punere în posesie ale celor doi vecini,ar putea fi cerute ca probă în instanță? Menționez că unul dintre terenuri este stăpânit abuziv de către primar,fără vreun act;poate vrea să se extindă și la mine.
Dacă 12 metri sunt trecuți în domeniul public,este îndreptățit primarul să solicite
restul suprafeței ? Dosar 801/267/2010.
Vă mulțumesc.
aveti optiunea sa solicitati instantei de judecata amendarea expertului sau inlocuirea acestuia. de asemenea puteti face sesizare scrisa si catre biroul de experti.
Vă mulțumesc.
Am cerut instanței recuzarea expertului dar,nu am fost luat în seamă.
Din 2009,am arătat preș.Judecătoriei că au fost nereguli(cereri false ex.Subsemnatul
Șt.Ion-fără nume,crere de amânare pentru încheierea unei tranzacții acceptată de către judecător fără ca eu să fiu vreodată prezent la proces,fără să am reprezentant legal),nu mi-a răspuns și anul acesta a ”judecat” dosarul .