Termen de contestaþie a unei sancþiuni disciplinare

smeagull a scris:

Interpretarea dvs., doamna Romascanu, este foarte pe gustul meu (nu cred o clipa ca legiutorul a introdus subtilitatile de exprimare pe care le-ati indicat dvs., dar este cert ca ele exista si duc la concluzia dvs.).

Sincer vorbind, nici mie nu-mi venea aseara sa-i banuiesc de atata inteli...aaa subtilitate, de aceea am plantat doar ideea (ca art 211 s-ar referi la situatiile in care s-a pus in executare o masura chiar in lipsa unei decizii comunicate) si am lasat-o la decantat peste noapte.

Este adevarat ca data comunicarii unei decizii (de ce-o fi ea: sanctionare, concediere...) marcheaza momentul de la care angajatorul este indreptatit sa procedeze la executarea masurii.
Ihi! ...si ce te faci cu ala care-i :strong:"mai indreptatit" decat prevede legea!?

Caci, da, teoretic, in lipsa comunicarii deciziei, masura nu produce efecte. Dar practic, o usa bine trantita in nas intr-o situatie ca cea descrisa de @ ocovali produce niste efeeecteee mai zdravene decat o foie A4 botezata "decizie".

Eu am avut o situatie practica in care mi-as fi dorit sa am un text precum cel din actualul art 211 pe care sa-mi exersez "subtilitatea avocateasca" :D (in lipsa lui am ... inventat apa calda).

In speta nu avem propriu-zis o foaie A4 intitulata decizie (a carei anulare sa o solicit) dar aveam o MASURA (de sanctionare? - intr-o prima faza nici asta nu-mi era limpede, dar cam asa parea) dispusa printr-o ...mazgalitura/adnotare pe marginea unei povesti intitulata "referat" si masura era pusa efectiv in aplicare. (i se interzicea ...asa... tronc-hodoronc unui dr. sa indeplineasca o anume activitate, masura care il "scutea" de majoritatea veniturilor).

Altfel spus, aveam manifestarea exterioara a actului unilateral de vointa al angajatorului (adnotarea + executarea masurii) dar nu aveam foia botezata "Decizia nr...din...". pe care sa o contest. Iar pana la Sfantu' Asteapta (cand ar fi avut ei de gand s-o scrie) mai era ceva vreme si bani de pierdut, asa ca m-am apucat de compus o contestatie in care am cerut anularea MASURII de....dispusa prin adnotare pe margine referatului nr...si pusa in aplicare ...(iote asa...) despre care am luat cunostita (...iaca asa...). Sorry, dar nu va pot povesti prea multe.

"Nefericirea" e ca i-am speriat (instanta nu parea preocupata sa le ceara "decizia" si actele care au stat la baza ei) si atunci au revenit asupra masurii luate inainte de a avea eu placerea sa aflu solutia instantei.

Insa, atunci cand am citit art 211 din L 62/2011 in corelatie cu celelate art. din CM (care, initial, m-a lasat la limita buimacelii) mi s-a parut ca acest art. are in vedere tocmai astfel de situatii in care se trece la executarea unei masuri (marcand momentul luarii la cunsotinta) in lipsa unei decizii.

Trebuie să recunosc că prin comentariul meu intenţionam mai degrabă să arăt cât de "bine" şi-au făcut temele cei care cu atât avânt progresist au modificat părți semnificative din legislaţia muncii, trântind legile şi lăsând problemele practice previzibile să răsară. Nu îmi închipuiam că remarca privind termenul de 45 de zile ar contribui atât de uşor la o discuţie aşa de vioaie.

E justificabilă opinia că termenul de 45 de zile se referă la măsuri unilaterale de "executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă" (articolul 211:a din Legea 62/2011), nu şi la deciziile de sancţionare, contestabile în termen de 30 de zile conform articolelor 252:5 şi 268:1.b din Codul muncii. Iar justificarea pe care aş găsi-o este faptul că însuşi "legiuitorul" a prevăzut în mod distinct deciziile privind "încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea" contractului (articolul 268:1.a din Codul muncii) de "decizia de sancţionare disciplinară" (articolul 268:1.b din Codul muncii). Carevasăzică, "încheierea, executarea, modificarea..." ar fi altceva decât sancţionarea. Lucrurile ar fi simple: termenul de 45 de zile pentru contestare nu se referă la deciziile de sancţionare.

Însă, aplicând fix acelaşi raţionament, dacă avem în vedere articolul 266 din Codul muncii, am observa că "Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor...". Dacă nu includem şi sancţionarea într-una dintre aceste categorii, am ajunge la concluzia că jurisdicţia muncii nu ar privi şi deciziile de sancţionare - fapt care este, evident, absurd.

Nu se poate, aşadar, ca "încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor..." de la articolul 266 din Codul muncii să includă şi deciziile de sancţionare, iar "măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă" de la articolul 211 din Legea 62/2011 a dialogului social să nu includă deciziile de sancţionare.

Necesitatea unei interpretări unitare şi simple este vădită în cazul concedierii pe motive disciplinare (articolele 61:a şi 248:1.e din Codul muncii). Ca măsură unilaterală de încetare a contractului de muncă, s-ar aplica termenul contestare de 45 de zile, prevăzut de Legea 62/2011 (articolul 211:a). Ca decizie de sancţionare, s-ar aplica termenul de contestare de 30 de zile, prevăzut de Codul muncii (articolele 252 şi 268:1.b).
Am redus la absurd, dar acum ce facem cu absurdul?

Având în vedere "locul" în care se află (Legea dialogului social, care are menirea de a înlocui Legea sindicatelor, Legea privind contractul colectiv de muncă şi Legea privind soluţionarea conflictelor de muncă), mă gândesc că termenul de 45 zile ar trebui să aibă în vedere conflictele de drepturi.
Numai ca introducerea acestui termen, departe de a reprezenta un avantaj pentru angajat vs. termenul mai scurt, de 30 de zile, poate anula posibilitatea salariatului de a deschide o acţiune, prin care să obţină un drept care i se refuză, din cauză că nu a făcut-o în termenul de 45 zile.
... Iar referitor la executarea şi modificarea contractului de muncă, trecerea termenului de 45 de zile de la data la care nu au fost indeplinite anumite obligaţii contractuale sau a fost modificată o prevedere a c.i.m. probabil că va fi considerată acceptată tacit, în măsura în care ea nu este atacată în termen.
Partea cu "inclusiv anagajamentele de plată a unor sume de bani" este apoteotică. Eu nu am pregătire juridică, dar nu ştiu să mai existe în legislaţia muncii angajamentul de plată (Excepţie, Legea gestionarului, parca). Răspunderea patrimonială se realizează în cadrul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale. Să înteleg că, dacă angajatorul şi salariatul se înţeleg să rezolve pe cale amiabilă, în cadrul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, recuperarea unui prejudiciu şi salariatul semnează un angajament de plată, ... salariatul îşi poate contesta în instanţa de dreptul muncii propriul angajament de plată. Deci procedura civilă nu mai este aplicabilă. Mi se pare ciudat!
E sigur că se poate specula mult pe tema prevederilor art. 211 (a) din L 62/2011 şi art. 252 (5) şi art. 268 (1) (b) din L 53/2003-republicată. Asa cum s-a spus (foarte frumos, clar şi cuprinzător chiar în discuţiile la prezenta temă) legea trebuie să fie clară şi nu un temei pentru tomuri de speculaţii. Sper ca cei în drept să aibă curajul şi să îşi asume clarificarea lucrurilor pentru a nu lăsa (impune) încă o dată instanţa să "facă legea" în loc să o aplice. Noi, angajatori şi salariaţi, trebuie să cunoaştem regulile jocului, nu să fim la bunul plac al instanţelor de judecată.

Dragi colegi, cu toate expunerile facute de dvs. sunt sigura ca nu se mai stie care a fost intrebarea initiala. Termenul de contestie este de 30 zile conform CM. Lasati alte legi, nu va mai incurcati in itele legislative. Acesta contestatie se inainteaza la Tribunal sectia a VIII-a, sau la instanta competenta unde isi are domiciliul reclamantul.

Contestatia se depune la Tribunalul in a carui raza isi are sediul, domiciliul sau resedinta, dupa caz, reclamantul.