Poate administratorul unei asociatii de proprietari sa-mi refuze repetat incasarea taxelor comune si a restantelor fara a achita si penalizarile calculate de catre acesta?
Asociatia nu se imbogateste de pe urma penalizarilor ci plateste si ea la randul ei penalitati la furnizori.
Asociatiile de proprietari se constituie prin hotarirea a cel putin jumatate plus unu din numarul proprietarilor apartamentelor si spatiilor cu alta destinatie decit cea de locuinta din cadrul unei cladiri.
Hotararea privind infiintarea asociatiei de proprietari poate fi luata cu votul a cel putin doua treimi din numarul proprietarilor prezenti, dar nu mai putin de jumatate plus unu din numarul proprietarilor locuintelor si ai spatiilor cu alta destinatie decit cea de locuinta din cadrul cladirii, scarii sau tronsonului.
Dumneavoastra aveti obligatia de a plati cheltuielile pentru apa, caldura, electricitate folosita de dvs cat si partile comune.
Exista totusi o facilitate pentru familiile cu venit per familie de sub 1000 de lei conform legii 175/16.07.2010 prin care sunt scutite de la plata penalitatilor.
@johnpescar
Se poate, domnule, sa nu cunoasteti prevederile legale? Va invartiti pe forumul acesta de ceva timp si macar o data sa fi citit legea sau sa fi fost mai atent la raspunsuri! Dar cred ca ati fost mai atent sa ii contrati pe altii decat sa invatati macar de pe forum cate ceva!!!
Un proprietar, chiar si daca nu este membru al asociatiei, se supune regulilor impuse de asociatie in acel condominiu.