audiere copil

Prezenta psihologului trebuie motivata, aici judele poate admite sau nu acest lucru.

Se trimite o adresa la autoritate in caz de admitere, un psiholog se va prezenta in instanta in ziua termenului stabilit pentru ascultarea minorului.
Judele stabileste o ora la cerere, ca nu tii acolo toata ziua copilul pana iti vine randul la ordine, toti judecatorii pe care i-am intalnit au fost foarte intelegatori din acest punct de vedere, unii au stabilit de la un termen anterior ora, altii au intrerupt sedinta, depinde si de ce anume solicita partile, varsta copilului, programul lui de scoala/gradinita.

Ascultarea dureaza cateva minute, dar poate sa se prelungeasca la oricat considera judecatorul. Nu am vazut niciun copil traumatizat, marcat.
Cu rare exceptii, consider ca judecatorii au devenit psihologi practicand; majoritatea copiilor s-au simtit bine la discutie, unii judecatori au mancat cirese cu copilul, altul a jucat un joc...
Metoda de ascultare difera, unii judecatori intreaba direct, dupa o scurta introducere, ce are de intrebat; altii insa, ii iau prin invaluire (B-) ), ii intreaba si de ce cred asta etc.

Am intalnit si cazuri in care i s-au dat sugestii parintelui inainte sau dupa ascultare, sugestii privind abordarea educatiei copilului. Cel mai des, judecatorilor nu le plac parintii prea protectivi.
Ei stiu si au vazut ca pruncii sunt niste oameni mai mici si ii trateaza ca atare, asa incat orice parinte care spune despre copilul lui ca e prea mic, ca nu poate etc. e considerat prea protectiv. Pe buna dreptate, as spune eu.

Am intalnit un caz in care copilul a demascat parintele care-l invatase ce sa spuna. :D

Cred ca parintii isi fac un stres inutil referitor la aceasta ascultare; mereu e cate cineva care va intreaba copiii lucruri intime sau importante pentru familia voastra; de regula, raspunsurile sunt destul de transante.
Faptul ca cineva tine seama intr-o anumita masura de parerea copilului ar trebui sa bucure orice parinte, mai ales ca parintii ar trebui, ei insisi, sa faca asta. Asa incat, aceasta procedura e un lucru pozitiv in sine, stresul parintelui neputand produce decat stres copilului, fapt care se poate vedea la ascultarea sa. Iar stresul apare si atunci cand minti, asa incat nu cred ca e un lucru pozitiv un parinte stresat.

Va doresc copii fericiti!

Editez ca sa raspund putin initiatoarei topicului.
E drept, am raspuns generalist, nu aveam date si nu am nici acum indeajuns.
Din pacate insa, problema pusa in felul acesta, ca exista 2 parti, mama si tata... DAR si o a treia, nu este constructiv aratata.
Instanta nu vede lucrurile astfel si, in general, oamenii din exteriorul acestui triunghi nu vad asa lucrurile.
Se vede, din afara, un copil care sufera si de cealalta parte, 2 parinti care contribuie la asta.
Un parinte care nu a trecut peste supararile facute de catre celalalt ii va face rau propriului copil. E de retinut ca jumatate din genele acelui om sunt in copilul dv. si acesta ARE NEVOIE sa vada ca incercati sa ii intelegeti celalalt parinte. Oricum, faptul ca intretineti razboiul nu face bine nimanui.
Sa iertati celalalt parinte e lucrul care aduce bine tuturor, copilului in primul rand, apoi dv. pentru ca daca vede ca nu va raneste, atacurile inceteaza. Exceptam cazurile extreme.

Sigur, si aceste sfaturi sunt tot generaliste si va rog sa le luati ca atare. Va doresc un copil linistit.

@ AVLIL - va dau dreptate din nou :) . Copilul meu ( si cred ca majoritatea in aceste situatii) sufera dintr-un singur motiv: ca parintii nu sunt impreuna . Apoi la al meu vine suferinta suplimentara cand mi-a spus si aseara " tati nu se tine de promisiune, macar sa ma viziteze daca nu ma ia la el " Il sunam si spune ca poate mai pe seara dar acest lucru nu se intampla . ... ce explicatie poti sa dai copilului in astfel de cazuri, sa dai socoteala de actiunile altei persoane (tatalui) ? Tot ce am facut a fost ca am vrut sa reglementez programul de vizita in functie de posibilitatile lui ... pentru ca decat sa stam sa il asteptam si sa nu vina , mai bine sa ne ocupam timpul cu ceva frumos si constructiv : poate o vizita la bunici, la alti prieteni, in parc ... mai bine sa ne distram decat sa asteptam .
Intr-un final va spun ca audierea copilului a avut loc vineri dupa-amiza ; ce m-a nelinistit a fost necunoscutul acestor lucruri ( caci nu in fiecare zi divortezi, nu in fiecare zi ti se audiaza copilul ) , ce m-a linistit a fost faptul ca stiam ca nu minte copilul meu , ca nu l-am invatat si nu il incurajez sa faca asta , iar ce va spune judelui imi spune si mie si invers .
Dupa aprox 15 minute de discutie privata totul a iesit la iveala , judele a spus ca ce a discutat e foarte relevant pentru el, ma felicita ca sunt o mama buna , responsabila ; copilului i-a spus ca sa nu uite ca orice s-a intampla pe lumea asta mami il iubeste cel mai mult si va avea grija de el mereu si ca sa ramana secretul lor . Asa va si ramane, eu nu voi intreba ce au discutat .

Doamna, din pacate acesta nu este un forum pe teme de psihologie. In orice situatie se poate gasi sa spuneti ceva constructiv copilului. Dar deja ne-am abatut prea mult de la subiect.

Revenind, este o greseala imensa stabilirea unui program de vizitare fix. Poate ca sunt internat in spital, inseamna ca imi pierd dreptul ca sa stau cu copilul?... Nu e normal.
Normal e ca parintele care il are incredintat sa fie disponibil oricand sa acorde celuilalt parinte dreptul sa-l vada, asta pentru inceput. Dupa cateva luni/ani, intre cei 3 se stabileste un program flexibil, normal, in care se vede nevoie fiecaruia de interactiune cu celalalt.
Programul nu e musai o data la 2 saptamani, ci e cand are nevoie copilul, tatal si mama, fapt care face lucrurile mai putin stricte, mai naturale, mai libere.
Apoi, lipseste o buna parte din tensiunea dintre parinti, ca e enervant sa trebuiasca sa imi vad copilul cand a stabilit un om care nu are habar de nevoile mele si ale copilului, cu atat mai mult la cererea celuilalt parinte. E ca si cum mi-as vedea copilul cand vrea celalalt parinte, cand imi permite el... X-(
Asta e o imensa greseala. Imensa.

In plus, vad ac spuneti ca "Am sunat". Pai nu trebuie sa sunati dv. sau amandoi, trebuie sa sune numai copilul; ii formati numarul daca e nevoie, iesiti din camera, atat. Suna el, vorbeste el singur, orice vrea el.
De ce tatal nu vine sa viziteze copilul in realitate are explicatii. Incercati sa le gasiti si sa i le dati copilului, el va sti ce sa faca cu ele.

POate ca tatal e deranjat ca simte ca nu el detine controlul, fapt ce nu are nicio legatura cu iubirea sa fata de copil. POate ca ii e grea despartirea la finalul zilei, iar asta nu inseamna ca nu il iubeste... si tot asa.
Ii puteti spune copilului ca si vorbitul la telefon e bun, ca e bine sa il sune des pe tata, de cate ori vrea, fie ca urmeaza zi de vizita fie ca nu; poate vrea sa-i spune de Andrei, prietenul lui de la gradi, poate vrea sa-i povesteasca de o bataie de care dv. nu va spune... incurajati-l sa sune de cate ori vrea.

Va iubiti copilul? Faceti eforturi sa se vada cu tatal. Ca programul ala l-a descurajat mai mult. Libertatea copilului de a interactiona cu tatal da roade bune.
Daca dv. nu sunteti dispusa sa va dedicati cateva luni/ani bune/i ca sa fiti disponibila unui copil care alearga dupa confirmare din partea tatalui... de ce il invinovatiti pe tata?
Ajuta sa incuratati intrevederi in afara programului stabilit, asta arata ca sunteti maleabila... nu va cunosc in amanunt cazul, poate ajuta sa consultati un psiholog care sa va ajute sa gasiti o modalitate de a-l ierta pe tata...
Oricum, e o mare greseala, in general, ca parintele care are copilul incredintat sa ceara program de vizitare pentru celalalt. :( In cel mai prost caz puteati sa il determinati pe el sa faca asta, atunci se incapatana poate mai mult sa il respecte...

conteaza, chiar daca nu credeti pentru un copil sa fie intrebat de un necunoscut despre relatia lui cu parintii (stiti vorba aceea: trebuie sa dai cu capul de sus ca sa vezi pragul de jos); poate ca mai bine ar fi sa fie intrebat de un psiholog, intr-un mediu specific copilului, si nu intr-un birou judecatoresc (sau orice alta sala din tribunal) iar judecatorul sa fie de fata.

Si pe psiholog il cunoaste?
Copiii mici sunt intrebati prin joaca.
Sigur ca acest lucru conteaza, evident, eu spun ca nu am vazut copil traumatizat.
Parintele care il aduce sau, eventual, ambii, il pot pregati pe copil; deepinde si cum i-au spus de divort, ce varsta are copilul, cum a perceput el divortul etc. Asta e mai important decat audierea sa de un nene sau tanti pentru 5 minute.