Buna seara! sunt in curs de constituire ca PFA, am ajuns la acordul Asociatiei de proprietari si a vecinilor. Am completat formularul, am fost cu el la vecinul de sus, de jos, dreapta, stanga si am ajuns la presedintele blocului care m-a ametit complet : m-a pus sa trec ca nu lucrez cu publicul, apoi a zis ca de fapt nu-l intereseaza acest lucru,ca ar trebui sa trec ca nu e sediu lucrativ. Codul CAEN este 6311 si 6399 si nu lucrez cu publicul.
Presedintele a zis ca daca nu trec ca nu este sediu lucrativ el este obligat sa ma declare la cei cu apa, gaze, Enel. Tariful este diferit zice dansul. Chiar nu inteleg despre ce vorbeste si ce vrea de la mine. Va rog daca puteti sa ma ajutati.
Multumesc celor care au incercat si au reusit chiar sa-mi dea o mana de ajutor. Chiar azi am fost la Registrul Comertului si mi-am ridicat certificatul, am reusit, chiar sunt PFA. Am dat fuguta si la administratie unde am aratat originalele ce mi-au fost date de la registru si am depus copiile cu declaratia 220(estimativa). Am cumparat un registru de incasari si plati si unul de inventar pe care le-am numerotat si cu o cerere tip(de la administratie) le-am vizat de inceput. In locul in care mi-au fost vizate registrele trebuia sa depun si declaratia 070. Doamna care se ocupa de acest lucru mi-a zis ca daca nu sunt platitoare de TVA nu trebuie s-o depun. Am vrut sa iau registrul unic de control si mi s-a spus ca nu sunt obligata, pentru PFA -uri este optional.
Si pentru cei care doresc sa se inregistreze ca PFA, mi-a trebuit acceptul vecinilor(am depus dosarul vineri). Daca dosarul este OK, in 48 ore esti PFA.
As dori sa -mi fac un pfa ,vanzare cafea diverse sortimente intr-un spatiu inchiriat. Aveti idee ce cod caen trebuie si daca se poate la norma de venit? si despre accize daca aveti idee trebuie sa platesc si eu sau doar importatorul??
Caen
breman
Pentru un PFA - activitate principala cod CAEN 4799, as putea sa-mi adaug la activitati secundare 4789? Cum pot sa trec de la PFA la I.I.? Cum se procedeaza, ... (vezi toată discuția)