Am deschis acest topic din dorinta de a se posta aici poezii care v-au marcat in evolutia Dvs. ca personalitate. In spatele fiecarei poezii, poem, exista o muzicalitate.
Rudyard Kipling – Dacă
Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
ªi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
ªi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,
Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
ªi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,
Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
ªi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,
Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,
Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
ªi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,
Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,
Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
ªi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,
Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,
Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
ªi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!
Să-ţi faci puţini prieteni. Din tine nu ieşi.
Căci prea des falsitatea credinţa ne-o înfrânge.
Când ţi se-ntinde-o mână, ‘nainte de-a o strânge,
Gândeşte-te că poate te va lovi-ntr-o zi.
Să nu-ţi dezvălui taina din suflet celor răi.
Nădejdile, – ascunse să-ţi stea de lumea toată.
În zâmbet să te ferici de toţi semenii tăi,
Nebunilor nu spune durerea niciodată.
O, tânăr fără prieteni mai vechi de două zile,
Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i feştile!
Puţinul să-ţi ajungă, şi zăvorât în tine,
Tăcut contemplă jocul umanelor destine.
Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte
Neîncetat să-i cauţi. ªi fugi de tonţi şi răi.
Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei -
ªi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde.
Renume de-ai să capeţi, hulit vei fi de vulg.
Dar dacă te vei ţine departe de mulţime,
Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, să mă smulg,
Să nu mă ştie nimeni şi să nu ştiu de nime?
Mai toarnă-mi vinul roşu ca un obraz de fată.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Căci, în afara cupe-i, Khayyam azi nu mai are
Măcar un singur prieten cu inima curată.
Cel care are pâine de astăzi până mâine
ªi-un strop de apă rece în ciobul său frumos,
De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?
De ce să fie sclavul unui egal cu sine?
Când zările din suflet ni-s singura avere,
Păstrează-le în taină, ascundele-n tăcere.
Atât timp cât ţi-s limpezi şi văz, şi-auz, şi grai -
Nici ochi şi nici ureche, nici limbă să nu ai.
Nu ştie nimeni taina ascunsă Sus sau Jos.
ªi nici un ochi nu vede dincolo de cortină.
Străini suntem oriunde. Ni-i casa în ţărânâ.
Bea – şi termină-odată cu vorbe de prisos!
Târzii acum mi-s anii. lubirea pentru tine
Mi-a pus în mână cupa cu degetele-i fine.
Tu mi-ai ucis căinţa şi mintea îngereşte.
- Dar timpul, fără milă – şi roza desfrunzeşte…
Puţină apă şi puţină pâine
ªi ochii tăi în umbra parfumată.
N-a fost sultan mai fericit vreodată
ªi nici un cerşetor mai trist ca mine
Atâta duioşie la început. De ce?
Atâtea dulci alinturi şi-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi – apoi. De ce? ªi-acum
De ce sunt toate ură şi lacrimă şi fum?
Bătrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcană.
Acum buzele tale îmi sunt şi vin şi cană.
Mi-ai umilit mândria şi biata raţiune,
Mi-ai sfâşiat vestmântul cusut de-nţelepciune.
Tu vezi doar aparenţe. Un văl ascunde firea.
Tu ştii de mult aceasta. Dar inima, firava,
Tot vrea să mai iubească. Căci ni s-a dat iubirea
Aşa cum unor plante le-a dat Alah otrava.
De poţi să nu-ţi pierzi capul, când toţi în jurul tău
ªi l-au pierdut pe-al lor, găsindu-ţi ţie vină;
De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău,
Să nu-ţi pierzi nicio clipă încrederea în tine;
De poţi s-aşepţi oricât, fără să-ţi pierzi răbdarea,
De rabzi să fii minţit, fără ca tu să minţi,
Sau când, hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea
Să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminţi;
De poţi visa, dar fără să te robeşti visării,
De poţi gândi, dar fără să-ţi faci din asta un ţel,
De poţi să nu cazi pradă nicicând disperării,
Succesul şi dezastrul primindu-le la fel;
De rabzi s-auzi cuvântul rostit cândva de tine,
Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut;
De poţi să-ţi vezi idealul distrus, şi din ruine
Să-l reclădeşti cu ardoarea fierbinte din trecut;
De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere,
ªi tot ce-ai strâns o viaţă să pierzi într-un minut,
ªi-atunci, fără a scoate o vorbă de durere,
Să-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput;
ªi dacă corpul tău, uzat şi obosit,
Îl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă,
ªi numai cu străşnicia voinţei tale,
Să stea peste vreme aşa cum stă o stâncă;
De poţi vorbi mulţimii, fără să minţi,
De poţi sta lângă regi, fără a te-ngânfa,
De, nici amici, nici duşmani, nu pot vreun rău să-ţi facă,
Pentru că doar dreptatea e călăuza ta;
ªi dacă poţi să umpli minuta trecătoare,
Să nu pierzi nicio filă din al vieţii tom,
Al tău va fi pământul, cu bunurile-i toate
ªi, ceea ce-i mai mult chiar, să ştii, vei fi un OM !
Gerul aspru si salbatic strânge-n brate-i cu jelire
Neagra lunca de pe vale care zace-n amortire;
El ca pe-o mireasa moarta o-ncununa despre zori
C-un val alb de promoroaca si cu turturi lucitori.
Gerul vine de la munte, la fereastra se opreste
Si, privind la focul vesel care-n sobe straluceste,
El depune flori de iarna pe cristalul înghetat,
Crini si roze de zapada ce cu drag le-a sarutat.
Gerul face cu-o suflare pod de gheata între maluri,
Pune stresinilor casei o ghirlanda de cristaluri,
Iar pe fete de copile înfloreste trandafiri,
Sa ne-aduca viu aminte de-ale verii înfloriri.
Gerul da aripi de vultur cailor în spumegare
Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scotând aburi lungi pe nare.
O! tu, gerule naprasnic, vin', îndeamna calul meu
Sa ma poarte ca sageata unde el stie, si eu!
Zgomot trist in camp rasuna!
Vin strigoii, se aduna,
Parasind a lor secrii.
Voi, crestinelor popoare,
Faceti cruci mantuitoare,
Caci e noaptea-ngrozitoare,
Noaptea Sfantului Andrii!
Vantul sufla cu turbare!
A picat stejarul mare,
Cerul s-a intunecat!
Luna salta-ngalbenita,
Printre nouri ratacita,
Ca o luntre parasita
Pe un ocean turbat.
Bufnele posomorate,
In a lor cuiburi trezite,
Tipa cu glas amortit.
Lupii urla impreuna,
Cu ochi rosi tintiti la luna,
Campul geme, codrul suna,
Satan pe deal s-a ivit!
Iata-l! iata, Satan vine,
Razbatand prin verzi lumine,
Pe-un fulger scanteietor.
Umbre, stafii despletite,
Cucuveici, iele zburlite
Si Rusaliile pocite
Il urmeaza ca un nor!
Sus, pe turnul fara cruce,
Duhul-rau zbierand se duce,
Si tot turnul s-a clintit!
Miezul noptii-n aer trece
Si, lovind arama rece,
Ore negre douasprezece
Bate-n clopotul dogit.
Strigoimea se-ndeseste,
Hora mare invarteste
Langa turnul crestinesc.
Iar pe langa alba luna
Nouri vineti se aduna,
Se-mpletesc intr-o cununa
Si-mprejuru-i se-nvartesc.
Voi, cu suflete curate,
Cu credinti nestramutate,
Oameni buni, femei, copii!
Voi, crestinelor popoare,
Faceti cruci mantuitoare,
Caci e noaptea-ngrozitoare,
Noaptea Sfantului Andrii!
Acum iata, pe mormanturi,
Clatinati, batuti de vanturi,
Toti strigoii s-au lasat.
Asezati intr-un rond mare,
Adanciti in intristare,
Pe sicriu-si fiecare
Oasele-si a rezemat.
Unul zice: Eu in viata
Cu o mana indrazneata
Multe drepturi am rapit!
Rapit-am painea de hrana
Unei gingase orfana
Ce, pierduta si sarmana,
In mizerie-a pierit!
Altul zice: Eu in lume
Am avut putere, nume,
Caci am fost stapanitor!
Dar in oarba-mi lacomie,
Pentru-o seaca avutie,
Am impins in grea urgie
Pe sarmanul meu popor!
Altul zice: Eu in tara
Fost-am o cumplita fiara,
Plina de amar venin!
Impotriva tarii mele
Faptuit-am multe rele,
S-am legat-o-n lanturi grele
S-am vandut-o la strain!
Foc si ura-n vecinicie
Pe voi cada, pe voi fie!
Striga-atunci un glas ceresc.
Si pe loc cad in morminte
Pacatoasele-oseminte.
Iar pe zidurile sfinte
Trece-un foc dumnezeiesc!
M-am intalnit cu Iarna la Predeal ...
Era-mbracata ca si-acum un an,
Cu aceeasi alba rochie de bal,
Pastrata vara sus, pe Caraiman ...
Calatoream spre tara unde cresc
Smochine, portocale si lamai ...
Eram intr-un compartiment de clasa I,
Cu geamul mat, pietrificat de ger,
Si canapeaua rosie de plus,
Sub care fredona-n calorifer,
Sensibil ca o coarda sub arcus,
Un vag susur de samovar rusesc ...
Si-am coborat in gara, pe peron,
Sa schimb cu Iarna cateva cuvinte ...
Venea din Nord,
Venea din Rosmersholm -
Din patria lui Ibsen si Bjornson,
De-acolo unde,-n loc de soare
Si caldura,
Infriguratii cer ... Literatura ...
Si m-a convins c-acolo-i mult mai bine
Decat in tara unde cresc smochine,
Curmale, portocale si lamai,
Si din compartimentul meu de clasa I
M-am coborat ca un copil cuminte
Si m-am intors cu Iarna-n Bucuresti ...
O! Tu, sfatuitoarea mea de azi-nainte,
Ce mare esti,
Ce buna esti,
Ce calda esti! ...
avocatnet.ro explicăm legislația
justitiarul3 
pirvucristian 
ContSters74561