Poezii care ne-au mangaiat sufletul de-a lungul timpului...

Când voi fi-mbătrânit destul de Ana Blandiana

Când voi fi-mbătrânit destul
Să nu îmi mai doresc să mor
O să mă sui într-un pătul
Cu miros bun, adormitor

De grâu încins sub bolţi de stuh,
De floarea-soarelui uscată,
De praf bătrân şi de văzduh
Pe care-l ştiu de altădată;

O să mă-ntind printre grămezi
Fără dorinţe, fără gând
ªi nici măcar n-o să visez
Perechi de vorbe-alunecând;

În dulcele coşciug de boabe
Voi sta zâmbind cu ochii-nchişi,
O să îmi joace pe pleoape
O rază din acoperiş;

Uimită fără de pricină
Din când în când o să adorm,
Mă va trezi câte-o albină
Cu bâzâitul ei enorm,

Curând miresmele vecine
Mă vor topi în sinea lor,
Voi fi bătrână, va fi bine
ªi nu-mi voi mai dori să mor.

Din volumul „Somnul din somn”, 1977

Pastel

George Bacovia

- Adio, pică frunza
ªi-i galbenă ca tine, -
Rămâi, şi nu mai plânge,
ªi uită-mă pe mine.

ªi s-a pornit iubita
ªi s-a pierdut în zare –
Iar eu în golul toamnei
Chemam în aiurare…

- Mai stai de mă alintă
Cu mâna ta cea mică,
ªi spune-mi de ce-i toamnă
ªi frunza de ce pică…

George Bacovia - Amurg Violet

Amurg de toamna violet ...
Doi plopi, în fund, apar în siluete
-- Apostoli în odajdii violete --
Orasul e tot violet.

Amurg de toamna violet ...
Pe drum e-o lume lenesa, cocheta;
Multimea toata pare violeta,
Orasul tot e violet.

Amurg de toamna violet ...
Din turn, pe câmp, vad voievozi cu plete;
Strabunii trec în pâlcuri violete,
Orasul tot e violet.

Hi, dana123!
Poezia este extrem de frumoasa. Sper sa nu fie cu suparare, dar a postat-o Andreea in pagina anterioara. Deci, a fost mai iute.
Astept, sincer, si alte poezii. Bafta!

Omar Khayyam – Singuratatea omului

Să-ţi faci puţini prieteni. Din tine nu ieşi.
Căci prea des falsitatea credinţa ne-o înfrânge.
Când ţi se-ntinde-o mână, ‘nainte de-a o strânge,
Gândeşte-te că poate te va lovi-ntr-o zi.

Să nu-ţi dezvălui taina din suflet celor răi.
Nădejdile, – ascunse să-ţi stea de lumea toată.
În zâmbet să te ferici de toţi semenii tăi,
Nebunilor nu spune durerea niciodată.

O, tânăr fără prieteni mai vechi de două zile,
Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i feştile!
Puţinul să-ţi ajungă, şi zăvorât în tine,
Tăcut contemplă jocul umanelor destine.

Pe cei curaţi la suflet şi luminaţi la minte
Neîncetat să-i cauţi. ªi fugi de tonţi şi răi.
Dacă-ţi va da otravă un înţelept, s-o bei -
ªi-aruncă antidotul, un prost de ţi-l întinde.

Renume de-ai să capeţi, hulit vei fi de vulg.
Dar dacă te vei ţine departe de mulţime,
Uneltitor te-or crede. Cum, Doamne, să mă smulg,
Să nu mă ştie nimeni şi să nu ştiu de nime?

Mai toarnă-mi vinul roşu ca un obraz de fată.
Curatul sânge scoate-l din gâturi de ulcioare.
Căci, în afara cupe-i, Khayyām azi nu mai are
Măcar un singur prieten cu inima curată.

Cel care are pâine de astăzi până mâine
ªi-un strop de apă rece în ciobul său frumos,
De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?
De ce să fie sclavul unui egal cu sine?

Când zările din suflet ni-s singura avere,
Păstrează-le în taină, ascundele-n tăcere.
Atât timp cât ţi-s limpezi şi văz, şi-auz, şi grai -
Nici ochi şi nici ureche, nici limbă să nu ai.

Nu ştie nimeni taina ascunsă Sus sau Jos.
ªi nici un ochi nu vede dincolo de cortină.
Străini suntem oriunde. Ni-i casa în ţărânâ.
Bea – şi termină-odată cu vorbe de prisos!

Târzii acum mi-s anii. lubirea pentru tine
Mi-a pus în mână cupa cu degetele-i fine.
Tu mi-ai ucis căinţa şi mintea îngereşte.
- Dar timpul, fără milă – şi roza desfrunzeşte…

Puţină apă şi puţină pâine
ªi ochii tăi în umbra parfumată.
N-a fost sultan mai fericit vreodată
ªi nici un cerşetor mai trist ca mine

Atâta duioşie la început. De ce?
Atâtea dulci alinturi şi-atâtea farmece
În ochi, în glas, în gesturi – apoi. De ce? ªi-acum
De ce sunt toate ură şi lacrimă şi fum?

Bătrân sunt, dar iubirea m-a prins iar în capcană.
Acum buzele tale îmi sunt şi vin şi cană.
Mi-ai umilit mândria şi biata raţiune,
Mi-ai sfâşiat vestmântul cusut de-nţelepciune.

Tu vezi doar aparenţe. Un văl ascunde firea.
Tu ştii de mult aceasta. Dar inima, firava,
Tot vrea să mai iubească. Căci ni s-a dat iubirea
Aşa cum unor plante le-a dat Alah otrava.