Am deschis acest topic din dorinta de a se posta aici poezii care v-au marcat in evolutia Dvs. ca personalitate. In spatele fiecarei poezii, poem, exista o muzicalitate.
Rudyard Kipling – Dacă
Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
ªi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
ªi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,
Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
ªi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,
Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
ªi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,
Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,
Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
ªi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,
Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,
Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
ªi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,
Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,
Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
ªi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!
Am comis cel mai grav dintre păcatele
Pe care le poate comite un om. N-am fost
Fericit. Fie ca gheţarii uitării
Să mă târâie şi să mă piardă, necruţători
Părinţii m-au zămislit pentru jocul
Riscant şi frumos al vieţii
Pentru pământ, apă, aer, foc
I-am înşelat. N-am fost fericit. Împlinită nu le-a fost
Speranţa cea tinerească. Mi-am dăruit mintea
Îndărătniciei simetrice
A artei, care ţese fleacuri
Ei mi-au lăsat moştenire curajul. N-am fost curajos
Nu mă părăseşte. Stă întotdeauna lângă mine
Aceastră e a fi fost nefericit.
Poate-această povestire să vă mire, n-am ce zice,
Spectatori, pân’ ce-adevărul vine totul să explice.
Omul ăsta e Pyramus, dacă vreți cumva să știți,
Iar Thisbeea este fata cea frumoasă ce-o priviți.
Omul plin de tencuială și cu var mânjit pe-o parte
Este Zidul, ticălosul zid ce pe iubiți desparte.
Fericiți când pot, sărmanii, prin a zidului spărtură
Pe furiș și-n mare taină să-și șoptească gură-n gură.
Omul ăsta cu fanarul, cu cățel și mărăcine
Reprezintă Luciul Lunii: căci, băgați de seamă bine,
Noaptea numai când din ceruri luna lumina de sus,
Pyram cu Thisbeea vin la mormântul lui Ninus.
Fiara asta cruntă, căreia Leu îi place să se cheme,
Într-o noapte, când Thisbeea ajunsese prea devreme,
A făcut-o ca să fugă și-n acea sperietură
Ea, fugind, lăsă să-i cadă-n drum mantaua ei pe care
Leul o mânji pe urmă cu însângerata-i gură.
Tot atunci, Pyram, un tânăr alb și-mbujorat apare;
Găsind mantia Thisbeei de Leoaică însângerată
El pe loc și-înfipse vârful blestemat al spadei sale
Drept în inima-i în care sângele fierbea de jale.
Iar Thisbeea se oprise sub un pom, i-a scos îndată
Junghiul și-a murit. Și Leul, Zidul, Luciu-de-Lună
Și iubiții-n mândre stihuri ce-a urmat au să vă spună
avocatnet.ro explicăm legislația
justitiarul3 
pirvucristian 
ContSters74561