Poezii care ne-au mangaiat sufletul de-a lungul timpului...

Oaspete pe drum de seară
de Otilia Cazimir

Focul tremură-n oglindă
ªi, de cine ştie unde,
Pân' la patul tău pătrunde
Cântec dulce de colindă.

Adormitele colinde
Cată drumul îndărăt
Să se-ntoarcă zgribulite,
Prin căsuţele pitice,
Sub căciula de omăt.

Peste deal cu săniuş,
Moş Crăciun vine acuş'.
Trupu-i vechi şi puţinel,
Tremură sub cojocel,
Iar sub cuşmă-i râd ghiduş,
Barba-n cetini pieptănată
ªi mustăţile de vată.

La nasterea Oanei
(poezie de Amza Pellea)

Te-ai intrupat din stele,
din pulbere, din vant,
din gindurile mele,
din apa, din pamant
si din iubirea noastra
clocotitoare, vie ...
Ai inflorit, albastra,
gingasa bucurie!

Aluneci ca o raza
de soare jucaus,
esti apa dintr-o raza,
esti pumnul meu, caus,
din care, insetat,
sorb viata-adevarata
si bucurie multa,
si lacrima curata,
si muntele, si-oceanul,
si cerul instelat ...

Prin tine-ntind o mana
spre-nalt, spre infinit,
iar tu te legi prin mine
de cei care-au murit.

Prin tine devin vesnic
si capat sens si tel,
prin tine sunt puternic,
sunt piatra, sunt otel
si, datorita tie,
fetita mea cea mica,
de-acuma lui taticu'
de moarte nu-i e frica!

Minunata invatatura in aceasta pilda foarte intuitiva, dar este de genul celei careia ii dai dreptate si o uiti intr-un colt sau zici: "Usor de zis. Dar, eu stapanesc stressul !?".
Da, stressul se poate stapani. Invatatura spune ca el exista, nu-l neaga, dar zice sa-l scurtezi ca durata. Si acum, intrebarea : "Cum ?" Cand sunteti stressati sau suparati pe cineva, ganditi-va la ceva ce va place, la o amintire frumoasa (ganditi-va ca nu va face bine sa stati mult timp pe gandul rau, pe stress).
Nu-i dati voie ca simtirea, oboseala sau enervarea sa se transforme in gand, in cuvant si in final in actiune.

PUNE PAHARUL JOS !
Un psiholog îi învață pe cursanții săi despre “managementul stresului“. A luat un pahar de apa și s-a plimbat prin sală…în liniște. Toată lumea aștepta o întrebare de genul – este pe jumătate plin sau pe jumătate gol. La un moment dat s-a oprit, a ridicat paharul și și-a întrebat auditorii:
- Cât de greu este acest pahar cu apa ?
Mirați, cursanții au dat răspunsuri între 250 și 500 ml.
Răspunsul psihologului a fost următorul :
- Greutatea absolută nu contează. Contează cât timp îl vei ține ridicat. Un minut – nici o problemă. O oră – o durere de braț. O zi – îți paralizează brațul. În fiecare din aceste 3 cazuri greutatea paharului nu se schimbă. Se schimbă doar durata, timpul… și cu cât e mai lung, cu atât mai greu este paharul.
Stresul și grijile din viață sunt asemenea paharului cu apă. Dacă te gândești puțin la ele... nu se întâmplă mare lucru. Dacă te gândești mai mult la ele… începe să te doară sufletul. Dacă te gândești tot timpul la ele – îți paralizează mintea, nu mai poți să faci nimic.
De aceea este important să te eliberezi de stres.
Când ajungi acasă pe seară… lasă-ți grijile deoparte. Nu le purta cu tine în noapte.
Pune paharul jos!

Parabola asta îmi aduce aminte de o poezie superbă a lui Tudor Arghezi:

Inscriptie pe o ușă

Când pleci, să te-nsoțească piaza bună,
Ca un inel sticlind în dreapta ta,
Nu șovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista.
Purcede drept și biruie-n furtună.

Când vii, pășește slobod, râzi și cântă.
Necazul tău îl uită-ntreg pe prag.
Căci neamul trebuie să-ți fie drag
Și casa ta să-ți fie zilnic sfântă !

Vedeți, Arghezi făcea aceleași recomandări acum 6 decenii ?!

''Acasă de Crăciun'' - Cornelia Turlea

Mă-ntorc acasă de Crăciun
Când iarna alb se cerne
ªi redevin copilul bun
Din basmele eterne,
Când Moşul drag din cer venea
Dorinţe să-mplinească
ªi prin troienele de nea
Colinde să pornească.
La geamuri brazii-mpodobiţi
Luceau cu stele-o mie,
În ochii de copil uimiţi
Păreau o feerie!
În aer, zvon de clopoţei.
În case şi în tindă,
Covrigi şi nuci şi colăcei
Drept plată la colindă.
Aştept şi-acum să retrăiesc
Mirajul sărbătorii
Ce an de an îl povestesc
Irozii şi păstorii.
ªi-l rog în gând pe Moş Crăciun
La drum când se aşterne,
Să redevin copilul bun
Din basmele eterne.
Mă-ntorc acasă de Crăciun,
Mereu mă voi întoarce
Când iarna-n satul meu străbun
Fuiorul alb îl toarce.

MIHAI EMINESCU

„NUMAI POETUL

Lumea toată-i trecătoare,
Oamenii se trec și mor
Ca și miile de unde,
Ce un suflet le pătrunde,
Treierând necontenit
Sânul mării infinit.

Numai poetul,
Ca păsări ce zboară
Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpului:
În ramurile gândului,
În sfintele lunci,
Unde păsări ca el
Se-ntrec în cântări.”

Poezie postumă, 1868