incredintare minor

in noul cadru legal minorul nu va mai fi "incredintat" spre crestere si educare unui parinte, autoritatea parinteasca urmand a fi exercitata in comun de parinti.

Daca veti citi dispozitiile 396 si art. 397, veti vedea ca exercitarea in comun va fi o exceptie, posibila de altfel si in actuala reglementare.
Ganditi-va practic, in majoritatea cazurilor parintii divortati nu se pot intelege, de aceea autoritatea comuna va fi o exceptie fericita. Altfel, s-ar umple instantele de procese in care se cere instantei de tutela sa hotarasca ceea ce sotii nu sunt in stare sa hotarasca de comun acord. Traim totusi in Romania, avem destule procese de contestare contraventii rutiere, nu cred ca e cazul sa ne incarcam si cu alt tip de procese ce vor genera mii de dosare in instanta.

Jocandi Causa a scris:

bpcs a scris:

[B-) nu o sa mai gasiti prevederi referitoare la incredintarea minorului in noul cod civil. intrebarea era pt viitor nu pt trecut...

:(( dar unde o sa gasim aceste prevederi? Codul familiei este abrogat de NCC, iar dispozitiile de dreptul familiei sunt incluse in NCC.

N-ar strica sa cititi art. 397 si art. 398 NCC. Sigur va veti schimba parerea.
Adevarat, se cheama exercitarea autoritatii parintesti, dar este acelasi lucru.

Eu le-am citit... impreuna cu restul prevederilor referitoare la custodie din ncc. Se cheama exercitarea autoritatii parintesti si nu este acelasi lucru...::)

pentru polemici va sugerez sa consultati topicul de la pagina urmatoare: www.avocatnet.ro/content/for...

Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi


Art. 397. - După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel.



Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte


Art. 398. - (1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.
(2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.


Citind mai sus, explicati-mi cum anume vi se pare ca autoritatea comuna e exceptie, cand 397 arata regula; "afara de cazul" arata ca urmeaza exceptia. Deci 397 teza 1 e regula (autoritatea comuna), teza a doua exceptia: instanta decide altfel.
Care altfel poate fi sa atribuie autoritatea unui parinte, unei rude, unei institutii de ocrotire minor.

398 vorbeste iar despre exceptie: daca exista motive intemeiate (adicatelea nu mereu, cand vrea unul sau altul, ci numai in cazuri deosebite, intemeiate, care trebuie dovedite).

Daca aveti o alta varianta de interpretare, ascult curioasa.
O zi frumoasa!

Doamna,

Nu cred ca un practician citeste textul de lege in acel mod si mai ales nu-l interpreteaza citindu-l doar, la modul teoretic.

Eu cred ca Art. 397 si in special "afara de cazul in care Instanta decide altfel " trebuie interpretat in sensul ca partile sunt de acord cu exercitarea in comun a autoritatii si in plus o cer in aceste conditii, adica la comun.

practica ne arata ca astfel de cazuri sunt exceptii si nu invers.

In plus, pentru numele lui Dumnezeu, cum adica " După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi " in conditiile in care avem art. 503 care spune ca Autoritatea parinteasca se exercita in comun de catre ambii parinti ?
care-i regula si care-i exceptia? Cum adica revine ambilor parinti cand ei au oricum in comun autoritatea din timpul casatoriei?

Chiar daca, la prima vedere, pare o exceptie, practic constituie regula. De aceea se face precizarea din art. 398 . Motiv intemeiat il constituie relatia proasta dintre parinti. De altfel aliniatul 2 precizeaza clar ca nu e o decadere din drepturile parintesti, asadar nu la acele motive intemeiate trebuie sa ne gandim.

Evident, nu sunt detinatorul adevarului absolut, dar sunt adeptul interpretarii logice a textelor de lege.
Poate parea o prostie la prima vedere, dar cred ca interpretarea trebuie verificata prin raportare la situatiile practice.

Custodie comuna inseamna uneori imposibilitate practica de a lua decizii cu privire la minor, chiar la viata acestuia. Nu cred ca judecatorul poate privi atat de superficial interesul minorului.

Domnule, sigur ca logic interpretam.
Dv. sustineti ca daca eu spun ca mergem pe jos afara de cazul in care ploua... inseamna ca in principiu mergem pe jos???
Sunteti jurist, cum imi puteti spune ca regula urmeaza dupa "in afara de cazul ca"?
Care practica ne arata care e regula si care e exceptie? Ca nici nu s-a inceput aplicarea noului Cod civil care prevede cele de mai sus?

Va spun eu ce inseamna ca revine ambilor parinti: adica ea nu se pronunta de catre o instanta, ci legea o da ambilor parinti. Asa, direct, fara vreo interventie judecatoreasca. Dealtfel, instanta nu va mai avea obligatia sa se mai pronunte referitor la autoritatea parinteasca asa cum are acum datoria sa se pronunte referitor la incredintare. Tocmai pentru ca o da legea ambilor parinti.
Instanta e tinuta sa se prununta cu privire la domiciliul minorului si atat.

Pentru neclaritati, ca poate nu am rabdarea sa ma fac inteleasa, vedeti aici: [ link extern ]