uzucapiune

Cziffra_virgil a scris:

....Un detentor precar evident ca nu va putea uzucapa niciodata, pe cind un posesor, in anumite conditii, da.

Un detentor precar poate uzucapa, in anumite condiții, pe cale de excepție. Această posibilitate este cunoscută în doctrină drept intervertirea precarității.

Astfel, referindu-mă atât la doctrina existentă, cât și la vechiul Cod civil, respectiv art. 185, fiind o posesie veche, judecabilă după această lege, reies următoarele cazuri de intervertire:

* deţinătorul lucrului primeşte cu bună-credinţă de la altul decât adevăratul proprietar un titlu translativ de proprietate în privinţa lucrului deţinut. Din momentul cumpărării devine posesor propriu-zis, încetând de a mai fi un detentor precar;

* când deţinătorul lucrului neagă dreptul celui de la care deţine posesiunea, prin acte de rezistenţă, la exerciţiul dreptului său, titlul precar se află intervertit şi posesiunea devine utilă.

În acest caz este necesară o manifestare de voință în mod explicit, prin „acte de rezistenţă”, susceptibile să provoace un conflict între el şi proprietar relativ la chesiunea proprietăţii.

* când lucrul este transmis, printr-un act cu titlu particular translativ de proprietate, de către detentorul precar unei persoane de bună-credinţă;

* când transmisiunea lucrului se face printr-un act cu titlu universal unei persoane de bună-credinţă, prin aceasta însemnând că succesorul nu ştia că defunctul deţinea lucrul ca un simplu detentor precar.

Andreigrigor a scris Un detentor precar poate uzucapa, in anumite condiții, pe cale de excepție. Această posibilitate este cunoscută în doctrină drept intervertirea precarității.

"Astfel, referindu-mă atât la doctrina existentă, cât și la vechiul Cod civil, respectiv art. 185, fiind o posesie veche, judecabilă după această lege, reies următoarele cazuri de intervertire:

* deţinătorul lucrului primeşte cu bună-credinţă de la altul decât adevăratul proprietar un titlu translativ de proprietate în privinţa lucrului deţinut. Din momentul cumpărării devine posesor propriu-zis, încetând de a mai fi un detentor precar;

* când deţinătorul lucrului neagă dreptul celui de la care deţine posesiunea, prin acte de rezistenţă, la exerciţiul dreptului său, titlul precar se află intervertit şi posesiunea devine utilă.

În acest caz este necesară o manifestare de voință în mod explicit, prin �acte de rezistenţă�, susceptibile să provoace un conflict între el şi proprietar relativ la chesiunea proprietăţii.

* când lucrul este transmis, printr-un act cu titlu particular translativ de proprietate, de către detentorul precar unei persoane de bună-credinţă;

* când transmisiunea lucrului se face printr-un act cu titlu universal unei persoane de bună-credinţă, prin aceasta însemnând că succesorul nu ştia că defunctul deţinea lucrul ca un simplu detentor precar."

Prin cele aratate imi confirmati spusele, astfel :
- in primul caz,detinatorul bunului primind de la altul decit proprietarul bunului, un titlu translativ de proprietate , el dobindeste credinta ca actul este valabil, astfel incit dobindeste credinta ca este adevaratul proprietar fondata pe un titlu ale carui vicii ii sunt necunoscute. Deci, suntem in prezenta unui POSESOR si nu al unui detentor precar.Primul poate uzucapa, al doilea nu.
-a doua situatie, :
1.Daca detine "posesiunea" de la o persoana, astfel cum v-ati exprimat, nu mai este detentor precar ci posesor
2.In momentul in care persoana neaga dreptul celui de la care detine " posesiunea", acest act de negare pune in lumina credinta sa ca el are abilitarea sa exercite acte de posesiune asupra lucrului, deci in persoana sa exista acel " animus possedandi", caracteristic posesorului si nu detentorului precar,
- a treia situatie - transmiterea lucrului detinut cu titlu precar catre o persoana de buna credinta, naste in aceasta din urma persoana convingerea ca a dobindit de la adevaratul proprietar si aceasta din urma persoana devine posesor si discutia se localizeaza tot pe aceasta din urma persoana si nu pe detentorul precar,
- situatia a patra este asemenatoare, anume , persoana succesorului de buna credinta este cea pe care se centreaza discutia privind cel indreptatit la dobindirea proprietatii prin uzucapiune si nu a ipoteticului detentor precar care a transmis bunul inoculind primitorului convingerea ca a dobindit de la cal indreptatit sa il instraineze.
Astfel in fiecare dintre ipoteze , vorbim textual sau in mod voalat numai de posesor si posesie vis-a-vis de dobindirea eventuala a proprietatii, quod erat demonstrandum.