Regretele din viata noastra

Zodia Racului Zodia Racului
de Octavian Paler

Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic,
să merg constant înapoi.
Te-aş întâlni printre amintiri
şi după ce te-aş găsi nu ţi-aş mai da drumul,
te-aş târî cu mine înapoi,
să ne iubim tineri şi nevinovati,
după care, mereu înapoi, te-aş târî mai departe,
spre copilarie,
ne-am juca inocenţi
pâna ce, obosiţi de joc şi de inocenţă,
am dispărea într-un mit.
Dar nu sunt un rac autentic,
în zadar mă tot laud cu zodia mea,
sunt condamnat să merg înainte
şi tot ce pot e să târăsc între cleştii mei de rac
toată memoria mea, fără să cedez nimic, nimic, nimic,
cu riscul ca povara ei uriaşă să mă ucidă într-o zi.

Poezia spune totul despre constinta omului :console:

...regrete

M-a trezit o ploaie aducătoare de regrete.

Și îmi pare rău că am ales calea deznadejdii în loc de cea a speranței. Am ales alegerile pripite în loc de cele chibzuite și vocea judecății în loc de cea a inimii. M-am împotmolit în nopți fără vise cînd puteam să dau viață atîtor iluzii tîrzii. M-am resemnat fără să am certitudini, am încetat a mai aștepta cînd trebuia să fac exact pe dos.

Dintr-o dată nu mi-am mai regăsit povestea în paginile amăgitoare din romanele vechi; mare greșeală, povestea mea e tocmai una dintre ele. Am renunțat la pasiuni călătoare fără să știu că ele de fapt erau iubiri fără margini. Am părăsit oameni pe care i-am confundat cu pungași aducători de rele cînd ei de fapt îmi erau prieteni.

Am luat decizii greșite cînd mă trăgeau de mînecă cele corecte. Și nu le-am dat ascultare.

Și îmi pare rău.

[ link extern ] /

Timisoara, 30 decembrie 2011!

O zi mohorata si...nefiresc de calma (pt.mine).

Traversez orasul pt. a ajunge in celalat capat al lui, ma las integrata in coloana de masini, nu protestez, nu depasesc, privesc in treacat orasul cu cladiri impetuoase si mici. Pe strazi nimic din forfota obisnuita a orasului, doar cativa oameni si cativa caini razleti...si toate par schimbate, diferite. Caldura din masina ma face oare ca eu sa le percep diferit?

Si brusc imi dau seama. Retraiesc aceleasi senzatii si sentimente...retraiesc aceeasi stare de pierdere, asemanatoare cu pierderea celor dragi...timpul e parca dilatat, nici un lucru nu mi se mai pare a fi vreo urgenta acum, descopar din nou, acea stare plina de tristete insotita de un fel ciudat de nepasare.

DE ACUM NU MAI POT FACE NIMIC PENTRU EI...asa am gandit tot timpul cand am pierdut oameni dragi...asa gandesc si acum cand am mai pierdut un an al vietii mele. Ultimele zile din an nu sunt decat, poate ca suna sinistru, "inmormantarea" anului ce a trecut. O manifestare ce se vrea a fi cu multa muzica si multa distractie.

Dar, nicicand, nimic nu va mai fi la fel ca AZI, nicicand! Nici eu, nici cei apropiati, nici chiar orasul.

Deci, tot ce mi-a mai ramas e sa iubesc clipa prezenta, cu frumusetea si neajunsurile ei. Iubesc viata mea de acum si viata mea trecuta. Si voi iubi cu patima fiece zi in care mirata voi deschide ochii.
O noua zi minunata va fi!

Un an nou fericit va doresc!

:kissing::kissing::kissing::kissing::kissing:

REGRETE TARZII
Ica Matei

De-a lungul vietii nu putine sunt clipele cand privesti inapoi-poate cu manie ca ai lasat viata sa-si scurga clipele fara sa faci ce ti-ai dorit,poate cu tandrete-amintindu-ti franturi care ti-au adus bucurie si implinire,poate cu nostalgie-gandind la iubirile trecute care oricat le-ai fi dorit au trecut,s-au topit in neantul amintirilor...
Acestea sunt regretele.Nu cred ca este om care sa poata spune ca nu regreta clipele irosite in tumultul vietii,cand poate a fost prea slab ca sa le traiasca sau nepasator ,le-a lasat sa se treaca in uitare...
...regret ca anii au trecut de-a valma fara a ma putea face sa realizez galopul lor nebun pana cand m-am trezit ca fiica mea este o adolescenta.Am privit inapoi si atunci am realizat ca nu m-am jucat destul cu ea cand era mica,lasandu-ma dusa de iuresul nebun al acestei lumi si abia acum inteleg vorbele mamei care imi spunea cu tandrete: bucura-te de ea acum cat e mica,timpul zboara si te vei trezi ca mine cu regretul ca v-ati facut prea repede mari...
regret ca drumul vietii m-a purtat departe de parintii mei,ca nu le pot fi acum un sprijin la batranete-iarasi nu am realizat cum au trecut anii,pentru mine parintii mei erau vesnic tineri,nemuritori.Abia cand tata a parasit aceasta lume garbovit de ani si boala, am deschis ochii-nu suntem vesnici,incet cei care mi-au dat viata ma vor parasi,abia atunci am vazut ca mama mea, care era un vulcan de energie se misca mai greoi,chiar daca nu vrea sa-mi arate...
...regret ca nu am putut sa-i pun in brate bunicii mele rodul pantecului meu,lumina ochilor mei,pe fiica mea si sa-i spun bunicii: asta e stranepoata dumitale,uite are ochi verzi ai dumitale-nu am avut bucuria asta,bunica mea s-a stins dupa un lung chin si suferinta la scurt timp dupa ce fiica mea a venit pe lume-o flacara se-aprinde ,o alta se stinge-bunica mea s-a dus,fiica mea a venit-viata continua...
...un alt mare regret al meu ar fi ca pe vremea candcopil fiind, nu am stiut sa adun undeva toate povestirile bunicului meu,toate povetele unui om trecut prin viata si prin cel de-al doilea razboi mondial-parca si azi il vad asezat pe pragul casei,vara sau pe un scaunas la gura sobei,iarna ,spunandu-ne lucruri traite de el pe front,apoi intoarcerea acasa unde era foamete unde bunica il astepta sa se intoarca sa-si creasca cei trei copii-bunicul s-a intors,si-a crescut copiii,si-a trait viata,si-a spus povestile,-noi nepotii ascultam uimiti-dar ce pacat ca negura vremii le-a sters din memoria mea.Au ramas in amintirea mea albastrii ochi ai bunicului care mereu se leaga in mintea mea de cerul albastru al Apusenilor si al copilariei mele...
...regret ca nu am avut timpul necesar-sau poate nu am facut nimic sa-l am-sa-mi iau copila de mana si sa-i arat locurile copilariei mele;sa ma las pe spate in iarba inalta si printre crengile marului batran sa-i arat franturile de cer, al carui nori imi infricosau imaginatia mea de copil cu cei mai fiorosi balauri;sa-i arat paraul pe care in fiecare iarna lasam zalog o pereche sau doua de pantaloni frecati in dos si in genunchi de la datul pe gheata;sa o invat sa traga cu prastia,sa se catere in copaci dupa cuiburi de pasari,sa prinda greieri...si atatea alte nazbatii din minunata mea copilarie.Si de aici alt regret-copii din ziua de azi nu au copilarie,inecati in magia calculatorului,pierd cele mai frumoase clipe si se vor trezi adulti stresati care nu-si vor aminti cum au trecut prin copilarie,si daca au avut copilarie...
...regret primii fiori ai dragostei infiripati intr-un suflet mult prea tinar pentru a-si da seama ce se petrece cu el,asa cum regret acea dragoste a unui om pe care nu am stiut sa-l inteleg,ale carui sentimente nu am stiut sa le apreciez profunzimea.Degeaba imi spunea:nu lasa sa ne pierdem! nu am inteles decat mult prea tarziu,cand in suflet au rasarit ,,florile amintirilor noastre" si acum este mult prea departe si nu as avea nici macar curajul sa il tulbur pentru a-i spune cat de mult regret...
si mai regret ca,acum tarziu m-am lasat inselata,crezand ca am gasit acel suflet pereche pe care foarte putini avem ocazia sa-l intalnim...A fost doar o amagire si poate a fost noroc faptul ca nu am avut curajul sa pun punct vietii mele de pana acum.De multe ori suntem prea lasi pentru a avea curajul de a o lua de la inceput,sau ne leaga prea multe lucruri de trecut,sau cel mai dureros,ne este teama ca faptele noastre sa nu le provoace suferinta celor dragi..
...regret ca de multe ori nu am taiat raul din radacina-poate din comoditate,poate de gura lumii sau chiar din cauza unei temeri prostesti de a nu ramane singura-ar fi tare bine daca am avea curajul sa spunem ce gandim,ce ne supara,pentru a putea cauta si gasi expilcatii;multe lucruri nespuse,nelamurite in timp ajung sa te macine,sa-ti faca mult rau,sa te lase cu sufletul infirm si cu impresia falsa ca tu porti toata vina...
...regret ca m-am lasat purtata de viata,ca nu am purtat eu viata,ca de multe ori pentru a le fi bine celor din jurul meu am renuntat la idealurile mele,consolandu-ma ca doar de aceea sunt idealuri ca sa nu poata fi atinse...
Si privind in urma, poate mai sunt nenumarate regrete-raman cu ele-copila mea va creste,va deveni adult si poate imi va darui bucuria de a ma juca cu nepotii mei,mama mea o va urma candva in neant pe bunica mea,si numai Dumnezeu si cei dragi ma vor ajuta sa trec si peste asta,ce inseamna copilaria poate voi apuca sa le arat nepotilor mei,iar iubirile mele apuse vor ramane in inima mea nestiute decat de mine si poate ma vor ajuta la batranete sa trec ma usor in nefiinta,iar ochii verzi nu se vor intalni niciodara...
Timpul trece,regretele raman,viata se scurge incet si nu-mi ramane decat sa strig in mine: Doamne, cat am putut iubi anii aceia mici si tineri,si Doamne cat de repede mi i-ai luat!

[ link extern ]

A fi puternic...

A fi puternic inseamna a iubi. A fi puternic inseamna a ierta. A fi puternic inseamna a darui. A fi puternic inseamna sa astepti. A fi puternic inseamna a fi calm si calculat. A fi puternic inseamna a face pe cineva fericit. A fi puternic inseamna sa taci cand este cazul. A fi puternic inseamna a avea incredere. A fi puternic inseamna a-L avea pe Dumnezeu in tine.
A fi puternic inseamna sa stii sa te ridici cand cazi, sa stii sa treci in viata peste orice. A fi puternic inseamna sa fii un invingator chiar si atunci cand ai pierdut o batalie, dar nu razboiul, sa renasti din cenusa sa poti fi invingator. Un boxer nu este mai puternic atunci cand are lovitura de pumn mai tare, ci atunci cand poate incasa pana cand celalt nu mai are forta sa loveasca...
Cu toate astea, a fi puternic inseamna si sa fi umil, si sa ai forta sa ceri ajutorul cuiva atunci cand esti coplesit, oricate obstacole ai trecut inainte de unul singur. La urma urmei este mai bine sa ai cu cine sa imparti esecul, decat sa celebrezi victoria de unul singur...


O vorba din popor, zice: "Doamne, nu-mi da, cat pot duce!"... Stiau ei stramosii ce stiau !

[ link extern ]