Scopul imediat, care se mai numeşte şi scopul obligaţiei, în actele juridice cu titlu gratuit care sunt liberalităţi este intenţia de a gratifica (animus donandi).Intenţia de a gratifica constă în transmiterea cu titlu gratuit a dreptului de proprietate asupra unui bun ori a altui drept real sau de creanţă.
Cauză imorală, de pildă, liberalitatea este făcută cu scopul de a determina o persoană să menţină starea de concubinaj.
Cauza este imorală când contravine ordinii publice sau bunelor moravuri.Cauza unei convenţii este ilicită când , de pildă, o persoană se obligă să comită o infracţiune în schimbul unei liberalităţi, adică a dobândirii unui bun sau a unei sume de bani .
Legea prezumă valabilitatea cauzei, indiferent de faptul redării ei în înscrisul constatator al actului juridic. Iar cel care invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei are sarcina probei, fiind admisibil orice mijloc de probă.
Concubinajul nu e o infractiune, cel putin daca cei aflati in concubinaj nu sunt casatoriti cu terti. De la intrarea in vigoare a noului Cod Penal, adulterul nu va mai fi infractiune.
n exemplele dvs cand spuneti ca este donatie intemeiata pe o cauza imorala
si exemplificati concubinajul si obligarea la comiterea unei infractiuni si nu este mentionata in inscrisul constatator aceasta cauza imorala cum ar suna in inscrisul constatator ,cum reiese din act ca este o cauza imorala exemplu obligarea la comiterea unei infractiuni,mentinerea concubinajului>? Cum se dovedeste ,de catre cel care invoca ilicitatea cauzei? multumesc
~ final discuție ~