avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 916 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Magistraţi şi Admitere în ... Admitere magistratura 2012
Discuție deschisă în Magistraţi şi Admitere în magistratură

Admitere magistratura 2012

Buna ziua tuturor, sunt unul dintre cei care s-au trezit mai tirziu sa dea examen la magistratura, cu toate ca indeplineam conditiile de ceva vreme.

Am participat si eu la examenul de anul acesta din 13 noiembrie, sincer nu m-am pregatit decit o luna si o sa il pic cu brio.

Am mers mai mult la examen dupa principiul (poate gresit , dar acestea sunt imprejurarile) ca este un examen pe care nu pot sa il iau din prima, din 2 motive :
1- nu pot sa spun ca am timpul (servici , famile cu 2 copii) sa tocesc non stop 3-6 luni, si , chiar daca l-as avea consider ca acest examen necesita o aprofundare sistematica a cunostintelor (trebuie sa gasesti logica legiuitorului coroborata cu hotararile date de instante ulterior, si nu sa inveti ca un papagal ca ulterior sa nu stii ce si cum sa aplici - natura serviciului m-a invatat ca legile romanesti lasa prea mult loc la interpretare, iar in unele chiar daca exista incadrarea in continutul lor aceasta se aplica defectuos)
2- trebuie sa te obisnuiesti cu ”febra examenului” , desi auzind de la altii care au mai dat axamenul ca nu trebuie sa te intorci asupra raspunsurilor la intrebari , eu am comis si gresala asta (cind am trecut raspunsurile, la 4 spete si 6 intrebari am inlocuit raspunsurile care ulterior s-a dovedit a fi cele corecte , deci -1,6)

Personal sper sa se dea examen si in 2012 cind o sa fiu , zic eu acum , mult mai pregatit.

In ciuda superstitiilor ca acesta a fost ultimul examen de acest fel , am facut o analiza a posturilor scoase la concurs in ultimii ani, dupa cum urmeaza :

concurs noiembrie 2008
35 posturi jud - 218 inscrisi - 6,2/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
54 posturi proc - 437 inscrisi - 8/loc , dupa xamen s-au ocupat 34 locuri

concurs martie 2009
70 posturi jud - 789 inscrisi - 11,2/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
60 posturi proc - 438 inscrisi - 7,3/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile

concurs noiembrie 2009
70 posturi jud - 689 inscrisi - 9,8/loc, dupa examen s-au ocupat 55 locuri
50 posturi proc - 503 inscrisi - 10,6/loc , dupa xamen s-au ocupat 28 locuri

concurs martie 2010
85 posturi jud - 858 inscrisi - 9,6/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
62 posturi proc - 617 inscrisi - 9,9/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile

concurs noiembrie 2010
60 posturi jud - 850 inscrisi - 14,1/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
50 posturi proc - 638 inscrisi - 12,8/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile

concurs noiembrie 2011
20 posturi jud - circa 600 inscrisi - 30/loc, dupa examen s-au ocupat ??? locuri
20 posturi proc - circa 730 inscrisi - 36,5/loc , dupa xamen s-au ocupat ??? locuri

si am ajuns la concluzia ca examenul a devenit mai greu de la an la an atit din prisma concurentei cit si a intrebarilor puse, deci cei admisi merita pe deplin posturile respective, felicitandu-i cu aceasta ocazie pentru munca depusa.

Ar fi pacat sa nu se mai sustina examen si la anul, deoarece cred ca gradul de pregatire al concurentilor creste de la an la an , intervine motivarea (o sa iau la anul) iar cei care nu au luat , la locul de munca au o conduita si o pregatire profesionala juridica mult mai adecvata cerintelor postului.
Daca vreti, este un fel de domino (ofiter de politie judiciara pregatit / avocat pregatit rezulta greseli mai putine, un curs al justitiei mai rapid , procurorul efectueaza urmarirea penala completa repede si bine, judecata se termina mai repede si Romania nu mai va fi sanctionate la CEDO ca si pina acum)

In cazul in care se va sustine examen prin INM, atat eu dar (cred) si o buna parte din restul concurentilor nu vor aplica pentru aceasta solutie in primul rind din motive financare, deoarece multi au familii, ipoteci neputand sa faca fata cu bursa de la INM. In aceasta ipoteza multi oameni pregatiti (poate si cu experienta in domeniul juridic deoarece stiti cum e ”teoria ca teoria , dar practica te omoare”)vor prefera sa ramina la actualul loc de munca.

Personal astept hoatararea CSM de luna viitoare, cu privire la calendarul estimativ al concursurilor si examenelor organizate in 2012
Ultima modificare: Luni, 14 Noiembrie 2011
Sakura77, utilizator
Intervenţie moderator


Bună seara,

Întrucât am sters şi editat mai multe mesaje neregulamentare, îmi permit să vă reamintesc următoarele paragrafe din regulamentul de postare în Forum, regulament de care se pare că aţi uitat pe parcursul zilei de astăzi:

Orice membru deja înregistrat acceptă în mod tacit acest regulament.
[...]
Forumul Avocatnet este dedicat discutiilor pe teme juridice.
[…]
Fiecare utilizator este identificat printr-un singur nume de utilizator (user). Înregistrarea sub alt nume a aceleiasi persoane se numeste "clona", aceasta practica nefiind acceptata in nicio comunitate online si conducand la stergerea tuturor clonelor. Daca ai uitat parola, exista o functie pentru recuperarea ei pe care esti rugat sa o folosesti sau, în cel mai rau caz, poti apela la un administrator care te va ajuta.
[…]
2.1. Nu jigni ceilalti participanti la discutie si utilizatorii forumului in general. Faptul ca esti nervos, chiar daca ai dreptate, nu iti scuza comportamentul. Nu ne plac utilizatorii care aduc jigniri sau injurii altor utilizatori sau unor institutii. Chiar daca sunt folosite stelute sau "beep"-uri în loc de cuvintele explicite, acest lucru nu inlatura faptul ca intentia a fost de a jigni. Pe forumul Avocatnet discutam ideea, nu persoana. Si aplicam regulile inclusiv moderatorilor si adminilor. :)
2.2. Sunt interzise: atacul la persoana, jignirea sub orice forma a membrilor forumului, folosirea de cuvinte obscene, amenintatoare, abuzive sau indecente, comportament nepotrivit sau ofensator, hartuirea si mesajele menite sa provoace ceilalti useri. Un comportament civilizat impune combaterea ideilor exprimate anterior si nu a persoanelor care le-au postat. Aceasta regula se refera atat la forum cat si la sistemul intern de mesagerie. De asemenea, raspunsurile agresive sau ironice la mesajele jignitoare, sunt sanctionabile. O astfel de atitudine poate atrage stergerea mesajului, avertizarea utilizatorului sau chiar banarea temporara / permanenta.
[…]
2.5. Mesajele off-topic trebuie evitate sau purtate prin intermediul mesajelor private.

Înţeleg că treceţi printr-o perioadă tensionată, însă asta nu înseamnă că puteţi posta mesaje neregulamentare în Forum. Pe utilizatorul care s-a înregistrat de mai multe ori în ultimele zile îl rog să îşi steargă conturile-clonă şi să renunţe la jigniri. Topicurile din forumul "Magistraţi şi Admitere în magistratură" nu vor deveni un loc unde cei care dau la INM îi vor jigni pe cei care susţin concursul direct pe post sau invers.

Vă rog foarte frumos să vă opriţi aici, mulţumesc.

Gabriela Pintea
Ultima modificare: Vineri, 21 Septembrie 2012
Gabriela Pintea, Consilier juridic
Ai punctat foarte bine Gabriela, nu-i inteleg pe cei care intra in polemici fara rost si pe pe alte teme decat cele care fac obiectul forumului. Probabil au prea mult timp liber... Sau se exprima mai bine sub anonimat...
Patrick_ a scris:

[ link extern ]

Ar putea fi acesta unul dintre motivele pentru care a devenit incert examenul din toamnă?


Se pare ca este un motiv pentru care se incearca organizarea unui nou examen la inceputul anului viitor, daca nu in decembrie 2012, astfel cum a sustinut dl Danilet, astazi, la sfarsitul prelegerii dl. prof. Ciobanu transmisa live pe site-ul INM.
Ultima modificare: Vineri, 21 Septembrie 2012
TYLER, utilizator
@TYLER
Poti sa postezi un link, sau sa dai niste amanunte ?
Dupa prelegerea dl prof. Ciobanu, a intervenit dl Danilet care a prezentat pachetul de propuneri Legislativului de catre d-na Pivniceru, mentionand ca va intra in vigoare NCPC la 1 februarie 2013, cu unele execptii. Apoi a spus celor prezenti in sala ca se va organiza la sfarsitul anului examen de promovare. Si ca se discuta in CSM si se intentioneaza a se organiza un nou concurs pana la intrarea in vigoare a ncpc si solicitarea de suplimentare a posturilor.

Momentan pe site-ul INM nu este nici inregistrarea conferintei de ieri, insa probabil ca va aparea in curand.
Ultima modificare: Vineri, 21 Septembrie 2012
TYLER, utilizator

Alte discuții în legătură

Admitere magistratura ianuarie 2013 gabonne8107 gabonne8107 Oare se mai sustine o sesiune pentru cei cu vechime 5 ani in cursul lunii februarie 2013, dupa cum tot circula zvonuri? (vezi toată discuția)
Admitere inm nela.strugariu nela.strugariu este cineva dispus sa discutam pe forum azi? ceva noutati despre admiterea in INM?:-/ (vezi toată discuția)
Admitere magistratura 2014 IM12 IM12 am creat acest grup tocmai pentru a separa pe cei care dau direct pe post cu cei care dau la INM. Cred ca ne ajuta pe toti o asemenea diferentiere, ... (vezi toată discuția)