acceptare succesiune

Da... daca mostenitorul arata ca fratii lui (sau, in general, comostenitorii) stiau unde sa-l gaseasca si sa-l anunte, dar n-au facut-o.... :(( Ca a mai sunat pe la unul, altul, dar n-a dat de ei in perioada amintita (probabil ca erau ocupati cu inmormantari si pomeni, poate si cu impartirea mostenirii :( )... ca a trimis niste bani tatalui sau prin posta... care era mort, evident ca nu ar fi facut asta... ca a mai trimis un pachet de sarbatori, deci in cele 6 luni cu o mpijama pentru parinti, niste chestii moderne de ras... evident ca nu trimitea daca stia ca... nu mai are cine le folosi, nu?
A aflat cand i s-au intors banii trimisi inapoi...

Mostenitorul sta in America, diferenta mare de fus orar, poate n-a sunat la orele cand trebuia, asa s-a gandit...

Imi spui tu ca nu mai poate accepta mostenirea?
Din fericire, eu cunosc exemple ca ale lui Marian, ca mostenitorul care nu a cunoscut situatia poate fi repus in termen. Tot jurisprudenta...
E drept ca jurisprudenta ink tara asta gasesti si pro si clontra... mereu...

Pai, cum sa curga prescriptia impotriva celui care nici macar nu stie ca trebuie sa actioneze ? Ce facem cu principiul "contra non valentem non curit praescriptio". Cum sa curga termenul de acceptare a mostenirii impotriva celui care nu stie ca succesiunea s-a deschis ? Pentru asa ceva nici nu trebui sa deschizi cartile sau sa vezi jurisprudenta pentru ca e vorba de logica, simpla, clara. Nu stiu ce temei juridic au alte pareri, dar as fi curios sa vad.

Contra non valentem agere non currit praescriptio îşi găseşte aplicarea în excepţiile de la regula calculării termenului de prescripţie din momentul descgiderii succesiunii.
Necunoaşterea de către succesibil a deschiderii succesiunii nu este enumerată printre aceste excepţii. Dimpotrivă, atît Fr.Deak, cît şi D.Chirică subliniază în lucrările lor că termenul prescripţiei începe să curgă de la data deschiderii succesiunii chiar dacă succesibilul a luat cunoştinţă mai tîrziu de moartea lui de cuius.
În schimb, ascunderea cu rea credinţă a morţii de către ceilalţi succesibili este considerată ca fiind motiv de repunere în termen.
De aici deduc că pasivitatea succesibilului, în lipsa unor manopere dolosive ale celorlalţi moştenitori cu privire la moartea lui de cuius nu poate amîna momentul începerii cursului prescripţiei.

Liviu S.Bordaş

De acord cu tine, themis, Fr. Deak si D. Chirica pot sa arate ca in opinia lor termenul incepe sa curga de la data deschiderii succesiunii indiferent de momentul in care succesibilul a luat cunostinta de moartea lui is de cujus succesionis agitur insa pe mine ma intereseaza mai putin solutia la care au ajuns cei doi prestigiosi profesori si mai mult argumentele in temeiul carora au ajuns la aceasta solutie. Altfel ajungem ca in perioada de decadere a dreptului roman in care daca-i citai pe Ulpian, pe Papinian, sau pe Gaius aveai automat dreptate.
Cu alte cuvinte : DE CE E ASA SI NU ALTFEL?

De aici deduc că pasivitatea succesibilului, în lipsa unor manopere dolosive ale celorlalţi moştenitori cu privire la moartea lui de cuius nu poate amîna momentul începerii cursului prescripţiei.

Pasivitatea are efecte juridice, in ceea ce priveste prescriptia numai daca cel impotriva caruia curge stie despre prescriptie. Nu se poate vorbi despre pasivitate cata vreme nu exista cunostinta despre actiune. Doar cel care stie ca poate actiona poate fi pasiv.
S-ar parea, din ceea ce ai scris, ca este o sanctiune care il atinge pe cel care, avand o ruda careia i-ar putea succede, nu se intereseaza de ea. Insa sanctiunile trebuie sa fie expres prevazute de lege neputand fi create ad-hoc, pe cale de interpretare. Daca legiuitorul ar fi urmarit aceasta putea sa-l prevada, eventual, ca pe un caz special de nedemitate succesorala.

M-am gîndit şi eu la asta. O posibilă explicaţie ar putea fi aceea că în concepţia codului civil român succesiunea se deferă în primul rînd prin efectul legii şi doar ca excepţie pe cale testamentară. Este, deci, o moştenire "de familie", avînd ca temei prezumatele relaţii de afecţiune dintre membrii familiei, de unde şi obligaţia morală de a întreţine legături strînse între cei care se trag din aceeaşi descendenţi.

De aici probabil ideea că succesibilul care s-a dezinteresat pînă şi de starea celui pe care, după lege, urmează să-l moştenească, nu poate beneficia de dezinteresul lui pentru a invoca neînceperea faţă de persoana lui a cursului prescripţiei.

De altfel, cursul nici nu poate curge de la o altă dată decît în cazurile în care principiul contra non valentem agere non currit praescriptio se impune fără posibilitate de tăgadă, nedepinzînd de atitudinea succesibilului, cum ar fi cazul copilului conceput dar nenăscut, împotriva căruia este limpede că prescripţia nu poate curge. Sau cum ar fi situaţia celui căruia i s-a stabilit calitatea de fiu al defunctului printr-o hotărîre judecătorească, pînă la acea dată situaţia lui în raport cu succesiunea lui de cujus fiind una incertă.

Sunt doar cîteva dintre aspectele teoretice la care m-am gîndit. Sigur, nefiind un teoretician al dreptului, ci un practician mai degrabă, ar trebui să mai citesc ce s-a scris pe tema asta.

Cu plăcerea unei conversaţii către miez de noapte,

Liviu S.Bordaş