1. Faţă de prevederile art. 975 C. civ., o acţiune în desfiinţarea actelor viclene întocmite de debitor în prejudiciul drepturilor creditorilor este la îndemâna şi a creditorului virtual, a cărui creanţă nu este constatată încă, în măsura în care există suficiente elemente pentru a se prefigura recunoaşterea caracterului cert, lichid şi exigibil al acesteia, precum şi a intenţiei lezării posibilului creditor prin înstrăinarea de către debitor a unicului bun imobil din patrimoniul său.
2. Acţiunea revocatorie, care determină inopozabilitatea faţă de creditor a actului fraudulos, are un caracter personal, tinzând la valorificarea unui drept de creanţă, astfel încât, prin metoda analogiei, sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privind acţiunea în anularea unui act juridic, care stabilesc că termenul de prescripţie de 3 ani începe să curgă de la data când cel îndreptăţit a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului. Acest moment subiectiv este reprezentat, în cauză, de data la care creditorul a cunoscut că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în frauda sa, cu intenţia scoaterii bunului pentru care s-a contractat din patrimoniul debitorului, în scopul măririi ori creării stării de insolvabilitate sau, cel puţin, cu acceptarea acestei finalităţi, respectiv, în concret, data când a aflat, din evidenţele fiscale, în urma declanşării executării silite, că debitorul nu figurează cu bunuri mobile sau imobile.
3. Având în vedere că reclamantul-creditor trebuie să facă dovada insolvabilităţii debitorului, se impune concluzia caracterului subsidiar al acţiunii revocatorii faţă de executarea silită. Inad-misibilitatea acţiunii în justiţie pentru revocarea actului pretins fraudulos s-ar putea reţine însă doar dacă s-ar dovedi că urmărirea silită a patrimoniului debitorului reprezintă o modalitate eficientă de realizare a creanţei, iar, în speţă, urmărirea veniturilor infime încasate din pensie de către debitor nu îndeplineşte această condiţie, fiind evidentă disproporţia dintre creanţă şi veniturile urmăribile.
C.A. Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 427/R din 22 iunie 2006, in C.P.J.Civ.C.A. Bucureşti2006, p. 40