Intentia de vanzare

Antecontractul de vanzare cumparare , reprezinta , in esenta , un contract .
Intentia de a vinde (consimtamantul liber exprimat in vederea incheierii contractului de vanzare cumparare ) nu poate fi asimilata unui antecontract.
Mai mult de atat , antecontractul prespune si existenta unor alte elemente : parti obiect(plata pretului , bunul contractului ), cauza.

Antecontractul de vanzare-cumparare poate fi denumit ca fiind acea conventie prin care una din parti fie isi asuma obligatia fata de cealalta parte sa-i vand un anumit bun, aceasta din urma putand opta in sensul de a-l cumpara sau nu, fie se obliga sa cumpere un anumit bun de la cealalta parte, daca aceasta se va decide sa il instraineze, prin care ambele parti se obliga una fata de alta sa incheie in viitor un contract de v-c, in anumite conditii.
Prin urmare, acest antecontract de v-c se poate infatisa in trei ipostaze, si anume:
1. ca promisiune unilaterala de a vinde, care apartine intotdeauna vanzatorului, acesta asumandu-si obligatia de a vinde ( in esenta, o obligatie de a face), cealalta avand optiunea de a cumpara sau nu.
2. Ca promisiune unilaterala de a cumpara, prin care doar cumparatorul poate opta sa cumpere un anumit bun ;
3. ca promisiune bilaterala de vanzare-cumparare in care ambele parti se obliga reciproc ca sa perfecteze un contract impreuna, in viitor, in anumite conditii.

De acord...
IN cazuri diverse, am intalnit contracte numite antecontract de vanzare-cumparare din cauza ca unul se obliga sa vanda si scopul lui era ca cineva sa-i cumpere, la un moment dat.
Nu exista nicio plata si nicio alta obligatie a eventualului cumparator, acesta nici nu semna actul...
De ce numesc unii oameni in diverse moduri un act, nu conteaza. Ce scrie in el e esential.

Asa incat, chiar daca e contract, poate fi si unilateral, nu musai sinalagmatic...

În opinia mea, un contract nu poate fi niciodată numit aşa decât atunci când există un acord de voinţe, ori dacă există doar o singură voinţă, indiferent care ar fi aceea, de vânzare, de cumpărare etc., aceasta nu reprezintă un contract, ci doar un act juridic ce implică o singură manifestare de voinţă şi nu două sau mai multe.
Un act unilateral este testamentul care prezintă o manifestare de voinţă a testatorului şi nicidecum nu poate fi asimilat unui contract unilateral.
În cazul donaţiei, chiar dacă o singură persoană se obligă la micşorarea patrimoniului său în favoarea unui terţ, fără a urmări primirea unei contra-prestaţii, acesta este un contract unilateral, pentru că ambele părţi semnează acest act în calitate de donator şi donatar.
In opinia mea, o simplă intenţie de vânzare nu poate fi notată în cf pentru că nu şi-ar avea rostul, decât dacă aceasta are caracterul unei promisiuni de vânzare, de cumpărare către/de către un terţ desemnat sau de vânzare-cumpărare, caz în care antecontractul notat în cf este opozabil terţilor şi dă naştere la obligaţii în sarcina vânzătorului, a cumpărătorului sau a celor două părţi, după caz...Intenţia nu poate fi asimilată unei promisiuni. ;)

Intentia... NU "poate fi asimilata...". Poate fi INTERPRETATA , vezi art. 977 (si urm.) Cod Civil.
Stimati "absolventi de Drept"... A FI JURIST inseamna in mod necesar (dar nu si suficient) a intelege SI CEEA CE ESTE SI CUM ESTE DREPTUL !