Unu. Ioana s-a nascut acum aproape 10 ani intre termenul la care s-a pronuntat sentinta instantei de fond si data judecarii apelului.
Doi. Tatal Ioanei nu se afla in Australia sau pe undeva prin tari exotice, nici macar in Spania sau Italia ci locuieste la cca. 20 de km de locul unde locuieste Ioana.
Trei. Tatal Ioanei nu a vazut-o niciodata pe Ioana si nici Ioana pe el, nu se cunosc absolut deloc, cu toate ca mama nu s-a opus niciodata iar Ioana vrea sa-l cunoasca. Asadar, impreuna cu mama si bunica Ioana a venit la avocat.
Patru. Am promovat o cerere prin care am solicitat instantei ca in temeiul disp. art. 14 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului sa-l oblige pe tatal Ioanei ca, o data in fiecare luna, o jumatate de ora, sa se deplaseze la domiciliul Ioanei pentru ca cei doi sa inceapa sa se cunoasca.
Legea nr. 272/2004 art. 14
(2) Copilul are dreptul de a-si cunoaste rudele si de a intretine relatii personale cu acestea, precum si cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, in masura in care acest lucru nu contravine interesului sau superior.
(3) Parintii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot impiedica relatiile personale ale acestuia cu bunicii, fratii si surorile ori cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, decat in cazurile in care instanta decide in acest sens, apreciind ca exista motive temeinice de natura a primejdui dezvoltarea fizica, psihica, intelectuala sau morala a copilului.
Sunt curios sa stiu daca vreunul dintre colegi a mai avut o astfel de cerere si cum s-au reglementat problemele.