Buna seara!
Trec printr-o situatie delicata si as dori cateva informatii dpdv legal.
Sunt casatorita de 9 ani si in urma casatoriei am un copil in varsta de 8 luni. De aproximativ 2 luni am descoperit ca sotul meu are pe altcineva. Ne-am certat, el a incercat sa nege totul, dar am reusit sa aflu din gura lui tot adevarul. Ne impacasem, dar el a continuat sa-si pastreze relatia extraconjugala. In acel moment am inceput sa ma interesez cine este persoana respectiva. Am aflat ca este o pustoaica de 16-17 ani, in clasa a 10-a si sta in oras in gazda pt ca parintii ei sunt dintr-un sat de pe langa municipiu. De 1 luna sotul meu s-a mutat in chirie intr-un apartament si pp ca si-a luat si copila cu el. Mentionez ca sotul meu are 32 de ani.
Daca ar fi sa pornesc actiunea de divort din cauza infidelitatii ce ar putea sa i se intample lui? Mentionez ca am si martori care l-au vazut afisandu-se prin oras cu aceasta copila.
Teoria este f frumoasa, cu practica stam mai rau. In cazul unei casatorii in care a intervenit infidelitatea.. cu toti preotii din lume si toti psihologii, nimeni nu poate sa intoarca si obrazul celalalt.. ar fi o mare minciuna...mai devreme sau mai tarziu resentimentele ies la suprafata, o existenta in care banuiala este la ordinea zilei, o viata in care nu mai poti sa ai incredere in celalalt...pentru ce o viata in care sunt trei oameni nefericiti, da trei pentru ca un copil simte tensiunea dintre parinti si nu inseamna ca este mai fericit.. dimpotriva as zice..si apoi cine garanteaza ca s-a intamplat doar o data ( asa cum se spune, cine a baut va mai bea..) Si pentru ce...mai bine un divort cu tot ce presupune el, dar care trece, decat o casatorie de forma, bazata pe minciuna, prejudecata ce zice lumea ca am divortat, si altele de acest gen.
Va multumesc tuturor pentru sfaturi!
Sincer am deschis acest post intr-un moment in care eram foarte dezamagita de situatia in care ma aflu si postura in care ma pune iubitul meu sot. Sunt convinsa de faptul ca el oricum va renunta la fata lui chiar daca eu sunt dispusa sa-i fiu prietena si sa-l accept in viata ei. Ori va inceta sa contribuie financiar, ori va renunta sa o mai vada. Mi-a demonstrat in 2 luni ca poate fi un om rau, imatur si iresponsabil.
Pentru domnul vali61: credeti-ma ca am parcurs toti pasii pe care un om normal si care vede realitatea le poate parcurge. Am fost si la preot si la psiholog, dar nu au ce sa-mi faca. Problema nu sunt eu ci el, dar el nu-si rezolva problemele. Stiu ca in 4-5-6 luni euforia lui va disparea, dar supararea si dezamagirea mea nu vor disparea, ci dimpotriva cred ca ranile se vor adanci. Nu se poate ca eu sa-mi plimb fata prin oras, sa fiu alaturi de ea 24 din 24 si el sa-si plimbe amanta, sa ne intalnim si sa nu zica nimic si mai grav sa nu faca nimic.
Nu stiu cum este mai bine sa procedez. Nu vreau sa iau decizii pripite, dar tind sa cred ca voi ajunge sa simt o repulsie atat de mare fata de el incat voi pune capat fericitei mele casatorii. Am luptat pentru tot ce a fost intre noi, dar sincer am inceput sa obosesc.
Doamna, nu stiu cand ati fost la psiholog, acolo dureaza ani o "rezolvare a problemelor". Intr-o casnicie, rar sa fie vina doar a unuia dintre cei doi, in general e vina reunita. Si la fel de rar e doar problema lui sau a ei, in genere e a lor.
In situatia dv. e greu pana la a normal sa vedeti realitatea pura, in mod normal trebuie sa fiti suparata, influientata de diverse sentimente, oscilanta, asa cum pare si aici: ba sa-l iertati, ba nu va trebuie...
Asta nu e realitate, e realitatea vazuta dintr-o parte.
Un psiholog va poate ajuta sa decideti ce doriti, dv. nu stiti inca, deci, daca ati inceput vreo terapie, a fost terminata inainte de vreme.
Din punctul meu de vedere e foarte important sa vorbiti cu parintii fetei; sunteti mama, nu ati dori sa stiti? E important pentru dv., pentru el si mai ales pentru copila aceea. Nu puteti sa doriti sa va protejati doar propriul copil, toti au dreptul la protectie!! Nu doriti ca fata dv. sa intalneasca astfel de oameni impasibili in viata ei!
Pe sot il poate ajuta sa o vada pe femeia de langa el (caci el asa o vede, ca femeie) in postura de copil; sentimentele i se pot schimba.
Pe fata o ajuta sa isi recorecteze drumul iar pe dv. va poate ajuta sa o iertati.
Stiti, daca dv. din considerente proprii nu puteti face lucrul bun, nu aveti nici caderea sa cereti altuia sa-l faca; nici sotului dv.
Ma indoiesc de faptul ca, mergand pe principiul de a actiona ca un bun crestin, intorcand obrazul de fiecare data pt a mai incasa o palma, va functiona la nesfarsit, asigurandu-va traiul in mijlocul unei familii solide si armonioase.
D-na av Eclair are perfecta dreptate! In viata reala, palpabila, nu functioneaza acest principiu, decat daca alegem sa fim asemenea unor kamikaze; anume sa renuntam la dreptul de a ne trai propria viata, asteptand cuminte, intr-un colt, ca jumatatea noastra sa se trezeasca din betia iubirii...fata de o cu totul alta persoana decat cea pe care a ales-o ca partener de viata. Si sa speram ca, in viitor, situatia sa nu se repete...D-nul are o scuza, s-a indragostit, dar Dvs nu aveti dreptul sa alegeti pt propria viata, ati pierdut acest privilegiu in momentul in care ati adus pe lume un copil...
Iar daca mama apeleaza la psiholog, si ar mai avea nevoie de cateva sedinte, nu inteleg de ce tatal ar fi scutit de acelasi lucru, doar e nevoie de doi "to make it happen", nu?
S-a ajuns in situatia de criza, se pare, din vina amandurora, dar totusi mama este singura care ar trebui sa lupte pt salvarea aceste casnicii...
Va urez succes, D-na, si puterea necesara de a lua decizia corecta, in primul rand fata de Dvs, deoarece daca Dvs va e bine, automat si copilului ii va fi bine.
proces_ro
Utilizator 1din 1 utilizatori consideră acest răspuns util
Stimata dna, eu am trecut printr-o situatie similara, dar nu am avut copil. Era mai simplu decat in cazul dvs. I-am spus lui ca n-are decat sa se duca unde vrea si cu cine vrea! Eu am o casa, am o cariera pentru care am nevoie de liniste, din casa nu voi pleca si imi voi vedea de treburile mele in continuare.
Nu are rost sa va puneti mintea cu "nebunia" unui barbat (chiar daca e al dvs) care nu poate rationaliza asa cum ar trebui! El a gresit ca si-a pierdut capul. Vedeti-va de viata dvs, incercati sa scapati de stress si tensiune; ganditi-va ca dvs sunteti superioara capacitatilor lui cognitive in aceste momente; gasiti in dvs puterea de a va face planuri mici pe fiecare zi prin care sa mergeti /progresa (profesional) daca se poate. El este in dezechilibru acum! Si sigur va regreta candva deoarece nu are nici o sansa de realizare cu acea eleva. Nu mai suferiti degeaba; nu va mai umiliti suferind! Incercati ca gasiti puterea de a va simti superioara lui, pentru ca intra-adevar sunteti intr-o pozitie superioara lui. El nu face decat sa-si piarda timpul si banii cu acea eleva. Nu are nimic; el isi rupe oasele sa munceasca pentru banii aceia. O sa-i treaca curand! Nu mai suferiti si nu va mai distrugeti sanatatea. Incercati sa mergeti inainte gandindu-va doar la ale dvs. El trebuie sa vina pe calea buna! Si chiar daca veti divorta mai tarziu, incercati sa nu va lasati coplesita de stress. Altfel va veti distrude si sanatatea, si profesia, si restul vietii. Salvati-va gasind in dvs puterea de a fi superioara lui!
avocatnet.ro explicăm legislația
proces_ro, utilizator
yzabela