Domiciliu minor- program de vizita

Stimata Mioara, nu trebuie sa aveti nici o teama! singura dvs. preocupare trebuie sa fie ca fetita sa fie fericita. Daca ea e fericita sa-si petreaca timp cu tatal sau, sa-si petreaca, daca nu vrea, nu pleaca cu el. Nu trebuie sa interpunem temerile noastre peste vointa ei, dar nici nu trebuie sa-l vorbim de rau pe tatal sau, fiindca copiii sunt foarte receptivi si acele cuvinte se vor intoarce cu anumite ocazii impotriva dvs. Nu acum, ci peste ani.Nu stim ce ne rezerva viitorul.
Fetita trebuie sa stie ca daca nu vrea sa plece la familia tatalui, nimeni nu o obliga sa plece, dar daca doreste, nimeni nu o retine.
Am experienta celei mai mari bunavointe fata de tatal minorului si, cu toate astea, am fost reclamata la toate autoritatile posibile, iar in instanta, a facut afirmatii, intarite si cu martori mincinosi, absolut halucinante, demontate de probele existente. Deci frica nu-si are locul in cazul dvs.

Copilul trebuie sa aiba o anumita putere de decizie, asa zice si legea; daca el nu poate aprecia obiectiv si analizand efectele pe termen lung ale necesitatii vizitelor celuilalt parinte, el poate si trebuie sa inteleaga ca modalitatea in acre se desfasoara aceste vizite si in care se intaresc aceste relatii trebuie sa fie intr-un mod in care el sa se simta bine.
Asta inseamna ca el, copilul, ar putea fi cat de deschis cu parintii, el ar trebui acceptat asa cum e, asa incat poate spune ce il doare cui il raneste.

Cred, totusi, ca intelegem diferit controlul, controlul de care spun eu nu este unul absolut unde eu cant si ceilalti musai danseaza si musai pe ritmul meu...

Ultimul citat dat de raluk din AVLIL cred ca e corect, acest lucru se poate spune; sigur, se poate spune si contrariul, nu retin care era contextul; totusi, cred ca e adevarat.