saandyf a scris:
Se respinge cererea de redeschidere a procesului penal:
a)cand aceasta este introdusa de catre descendentii condamnatului
b)daca o alta cerere de redeschidere a procesului penal formulata de catre partea responsabila civilmente a fost respinsa
c)cand condamnatul a fost extradat in lipsa unui tratat bilateral de extradare.
a
tr formulata doar de condamnat
469(4) Dacă instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 466, dispune prin sentinţă respingerea cererii de redeschidere a procesului penal.
ART. 466
Redeschiderea procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate
(1) Persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoştinţă, prin orice notificare oficială, că s-a desfăşurat un proces penal împotriva sa.
(2) Este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces şi nu a luat cunoştinţă în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deşi a avut cunoştinţă de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei şi nu a putut încunoştinţa instanţa. Nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care şi-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, dacă aceştia s-au prezentat oricând în cursul procesului, şi nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinţei de condamnare, nu a declarat apel, a renunţat la declararea lui ori şi-a retras apelul.
(3) Pentru persoana condamnată definitiv judecată în lipsă faţă de care un stat străin a dispus extrădarea sau predarea în baza mandatului european de arestare, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data la care, după aducerea în ţară, i-a fost comunicată hotărârea de condamnare.
(4) Procesul penal nu poate fi redeschis în cazul în care persoana condamnată a solicitat să fie judecată în lipsă.
(5) Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător persoanei faţă de care s-a pronunţat o hotărâre de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei
eu zic ca doar a poate sa fie ....
nu conteaza ca o alta cerere facuta de o pers fara calit a fost respinsa...dc in prezent cere condamnatul.....
imi explica cineva art 1653 alin 2 lit c? civil
cristian, iti dau dreptate. Ii dau foc lui solomonX-(
saandyf a scris:
cristian, iti dau dreptate. Ii dau foc lui solomonX-(
inainte nu imi explici te rog art din cod?