Atunci cand mi se aduce la cunostinta un avertisment scris,trebuie sa-l si semnez?Daca refuz s-o fac ,mi-l trimit prin posta cu confirmare de primire?Va multumesc.
Este prescrisa aplicarea unei sanctiuni, avand in vedere ca fapta s-a savarsit anul trecut in iulie 2008 ... termenul de 6 luni incepe sa curga de la de la data săvârşirii faptei.
Ati interpretat corect articolul 268 din Codul Muncii.
In plus, conform CCMUNN 2007-2010
"ART.75. (1) Sub sanctiunea nulitatii absolute, nici o sanctiune nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile."
(2) Pentru cercetarea abaterii disciplinare si propunerea sanctiunii, angajatorul constituie o comisie. Din comisie va face parte fara drept de vot, in calitate de observator, si un reprezentant al organizatiei sindicale al carui membru este salariatul cercetat.
(3) Comisia il va convoca in scris pe salariatul cercetat, cu cel putin 5 zile lucratoare inainte. Convocarea va indica cel putin motivul, data, ora si locul intrevederii.
(4) In cadrul cercetarii se vor stabili faptele si urmarile acestora, imprejurarile in care au fost savarsite, precum si orice date concludente dupa care sa se poata stabili existenta sau inexistenta vinovatiei. Ascultarea si verificarea apararilor salariatului cercetat sunt obligatorii.
(5) Neprezentarea salariatului la convocarea facuta in conditiile prevazute la alin. (4) fara un motiv obiectiv da dreptul angajatorului sa dispuna sanctionarea, fara efectuarea cercetarii disciplinare prealabile.
(6) Activitatea de cercetare a abaterii disciplinare impune stabilirea urmatoarelor aspecte:
a) imprejurarile in care fapta a fost savarsita;
b) gradul de vinovatie a salariatului;
c) consecintele abaterii disciplinare;
d) comportarea generala in serviciu a salariatului;
e) eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta.
(7) Salariatul are dreptul sa cunoasca toate actele si faptele cercetarii si sa solicite in aparare probele pe care le considera necesare.
(8) Comisia propune aplicarea sau neaplicarea unei sanctiuni disciplinare dupa finalizarea cercetarii.
(9) Lucrarile comisiei de disciplina se consemneaza intr-un registru de procese verbale.
(10) La stablirea sanctiunii se va tine seama de cauzele si gravitatea faptei, de imprejurarile in care fapta a fost comisa, gradul de vinovatie al salariatului, eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta.
(11) In baza propunerii comisiei de disciplina angajatorul va emite decizia de sanctionare.
Numai pentru acele fapte savarsite in termenul de prescriptie pentru aplicarea sanctiunii, puteti fi sanctionat ... adica pentru fapte savarsite cu cel mult 6 luni de zile in urma.