Medierea, alternativa la instanta de judecata

Nu mediatorul cauta linia de mijloc. Partile gasesc linia de mijloc si solutia care le convine si le satisface interesele. Mediatorul le ajuta sa gandeasca si in alti termeni, adica out of the box cum spune americanul.

IuliaCristinaUta a scris:

Domnule u.b.i.k., afirmati ca dvs decideti pentru client daca isi poate rezolva problema prin mediere sau prin instanta. Nu mi se pare o abordare corecta. Pentru a lua o decizie informata, omul trebuie sa asculte ce ii spune mediatorul pe de-o parte, si ce ii spune avocatul de cealalta parte. Dupa aceea el poate alege.

Unu. Diviziunea muncii. Doamna, probabil ca d-voastra, la fel ca destul de multi alti mediatori (din nefericire!), nu ati vazut ce zicea in interviul publicat in ziarul aradean o doamna mediator care are aproape zilnic mai multe sedinte de mediere "avocatii pot fi promotorii medierii" si ati inteles in mod gresit ca mediere ar fi o alternativa la avocatura. NU ESTE. Titlul topicului e clar: medierea este o alternativa la instanta de judecata. Adica, oamenii cu probleme fie merg la instanta, fie merg la mediator. De avocati au nevoie si intr-o parte si in cealalta (afara de putine situatii in care n-au) pentru ca daca mediatorul este specialistul care ii face sa se inteleaga, avocatii sunt cei care se pricep la redactarea unor intelegeri care pot fi foarte complexe si fac ca acordul de mediere sa fie redactat clar, precis, conform cu vointa partilor si cu respectarea normelor incidente.
Doi. Cumpana. Omul sa asculte ce are de zis mediatorul, care e neutru, si avocatul, care e de partea lui si apoi sa hotarasca pe care din cei doi sa-i creada? Oy-gevalt! Pai daca pune la indoiala gandirea si corectitudinea solutiei pe care i-o ofera avocatul, de ce-l mai plateste? Ce nevoie are de un om in mainile caruia si-a pus soarta juridica daca-i pune la indoiala vorbele? In cazul acesta onorariul avocatului este echivalentul banilor aruncati pe garla.
Trei. Si cu asta inchei. In avocatura pe care o practic eu clientii nu vin de pe strada bajbaind la intamplare un avocat sau fiind abordati pe scarile instantelor de persoane dubioase care ii intreaba "aveti nevoie de un avocat?" (am vazut eu o astfel de abordare odata in Craiova). NU. Vin fie pentru ca l-au mai angajat pe avocatul respectiv si-l cunosc, fie pentru ca le-a fost recomandat de cineva cunoscut. Adica vin, general vorbind, cu o doza destul de mare de incredere. Aceasta incredere il face pe client sa accepte atunci cand avocatul ii spune: Doamna/domnule vom incerca sa rezolvam problema prin mediere, pentru ca mi se pare solutia cea mai buna. Daca pune la indoiala vorbele avocatului s-ar putea sa nu mai ajunga la meditor.

Sunt, in principiu, de acord cu dumneavoastra, @u.b.i.k., cu cateva amendamente:

- pornim de la prezumtia ca toti cei implicati sunt de buna credinta si lucreaza (sau conlucreaza) urmarind exclusiv interesul clientului;

- exista si situatii in care omul vine direct la mediator, inainte de a consulta un avocat, mai ales daca e vorba despre conflicte cu implicatii juridice reduse;

- de foarte multe ori, un foarte bun avocat, in care sa poti avea incredere deplina, presupune un onorariu pe masura (si pe buna dreptate); sunt si situatii cand nu iti permiti acest lux, iar serviciile unui mediator corect te pot scoate dintr-un impas;

- eu aspir spre momentul cand si la mediator se va merge tot pe baza de recomandare; aici insa e de construit, desi pe alocuri deja se intampla, pentru ca medierea nu are acelasi istoric precum avocatura; trebuie sa ne castigam locul ca si profesionisti si vreau sa cred ca toti colegii mei isi fac profesia fiind constienti de acest obiectiv;

- nu putem generaliza presupunerea ca mediatorii nu sunt capabili a redacta un acord complex, "conform cu vointa partilor si cu respectarea normelor incidente"; mediatorul caruia ii lipsesc cunostintele juridice poate colabora in mod direct cu un avocat, nu neaparat cu avocatii partilor (daca ele nu au avocat), este si aceasta o posibilitate.

Inchei confirmandu-va ca abordarile pe scarile instantelor nu se intampla doar la Craiova. Desi se intampla, breasla avocatilor nu si-a pierdut reputatia in ansamblu, cum nici mediatorii nu ar trebui sa primeasca un stigmat sangeriu pentru eventualele derapaje ale unora dintre ei. Daca cei care te abordeaza pe scari isi fac treaba in mod responsabil, nu i-as judeca, sunt etape in viata profesionala a unora. Daca cei "cu gulere albe" isi fac meseria neglijent, sunt mai inclinata sa ii condamn decat pe ceilalti.

Eu cred in diviziunea muncii, desi nu vad aceasta diviziune neaparat ca o succesiune de etape, precum si in colaborarea dintre avocat si mediator, cu conditia ca ambii sa fie corecti si buni profesionisti.

Si inca ceva: a fi neutru nu inseamna, in vizunea mea, a nu fi de partea unuia, ci, mai curand, a fi de partea amandurora in mod egal. Cred ca aceasta abordare e mai aproape de menirea mediatorului.

Bun. Cu cateva mici exceptii, vad ca toti suntem de acord ca o colaborare intre avocat si mediator este benefica pentru ambele parti.

themis a scris:

A, dacă există riscul de a pierde, dacă probele nu susţin în totalitate pretenţiile creditorului, atunci este firesc pentru creditor să accepte medierea (s.m.), dar asupra avantajelor procedurii tot avocatul este cel care trebuie să se pronunţe.

Desigur, discutăm despre ipoteza în care avocatul ştie ce este probitatea profesională şi este dispus să se supună rigorilor ei, nu despre avocatul care este gata să-ţi descrie cea mai adîncă noapte ca fiind albă şi luminoasă.

=D> :bow:

Trebui sa fim constienti de faptul ca daca, spre pilda, un litigiu cu privire la calitatea marfii livrate ori impacarea sotilor certati este treaba mediatorului iar sotii sau firmele implicate n-au nevoie de avocat cat timp incearca sa-si repare relatia, recuperarea unei sume de bani de la debitorul rau-platnic este treaba avocatului pentru ca nu este rational ca un creditor care are garantii suficiente si un titlul solid sa accepte medierea si sa-i faca concesii rau-platnicului
Bunicul avea o vorba: Sa socotesti cate prune ai in traista.

Departe de mine gîndul de a contesta înţelepciunea bunicului domniei voastre. Dar, pot presupune că, om fiind, era supus şi el greşelii.

Prunele se ţin la butoi, nu în traistă :duh:

Sau, cel puţin, mie acolo îmi place să le ştiu, pînă cînd le vine vremea de trecut la cazan.

Pînă atunci, ne putem mulţumi (cei care au isprăvit recolta de anul trecut) cu :beer:

Jos clopu', maestre. ªi, vorba bunicului meu de această dată, să iertaţi vorba proastă

:bow: