Abuz asupra unui minor, confruntare cu agresorul

Psihologul maselor Gustave Le Bon afirma ca la copii e ceva normal sa minta (e mai degraba regula decat exceptie). Ce v-am spus eu mai sus poate obiecta si avocatul tatalui: daca e imposibil din punct de vedere fizic (medical) sa penetreze gura copilului, niciun politist nu-l poate condamna, pentru ca nu va va crede ca a fost posibil asa ceva. Intrebati un dentist daca copilul poate lua in gura un obiect cu diametrul de 3,8 sau 3,9 cm si vedeti ce va spune. Si chiar admitand ca ar avea loc in gura copilului, dintii copilului i-ar lasa numai rani pe penis si nu cred ca un barbat ar simti placere intr-o felatie dupa care-i sangereaza organul. Concluzia mea este ca o astfel de felatie ar trebui neaparat sa lase urme si daca aceste urme nu exista se poate conchide ca povestea nu e reala. Iar daca veti insista cu plangere penala va trebui sa oferiti o explicatie pentru absenta acestor urme.

In ce priveste dreptul de vizita, aici nu exista situatii intermediare: ori tatal a comis fapta si atunci locul lui e in puscarie, ori n-a comis-o si atunci nu i se poate retrage dreptul de vizita. Ori una, ori alta.

Eu înțeleg că nu au existat dovezi pentru viol, însă s-a început urmărirea penală pentru corupție sexuală.Este totuși ceva, reacțiile copilului la vederea tatălui agresor au putut conduce la începerea actelor de up.
Copiii au imaginație, într-adevăr, dar acest lucru nu înseamnă că ei mint.MInciuna apare destul de târziu la copil, atunci când devine conștient de faptul că, dacă a făcut o prostioară, ar trebui să își apere pielea, mai ales dacă anterior a fost pedepsit pentru fapte similare.
Da, copiii uneori mint, dar copiii mai mari, iar imaginația unui copil de 5 ani nu ar putea crea un asemenea scenariu, în opinia mea.
Sigur că este necesar să existe o concluzie certă, bazată pe relatarea copilului, coroborată cu reacțiile acestuia la vederea tatălui agresor, pentru ca făptuitorul să poată fi condamnat.Dar chiar și așa, a fi lăsat tatăl în continuare să își viziteze fiul, pânâ la finalizarea up, este greșit, în opinia mea.
Am auzit că s-au emis ordine de restricție pentru soții care ar fi fost violenți cu soțiile, și doar pe baza declarațiilor acelor soții.De ce în cazul unui copil nu se poate pune un ordin de restricție?
Cred că era necesară confruntarea copilului cu făptuitorul, pentru că, neexistând alte probe, era singura cale de a se obține măcar unele indicii despre faptă. Sigur, ar fi fost mai puțin traumatizant pentru copil dacă ar fi fost de față și un psiholog.
Cât privește posibilitatea practică de realizare a unui astfel de act, nu cred că era necesar ca el să se realizeze efectiv, având în vedere și motivațiile emise de domnul T. Georgescu.Este suficientă și o simplă tentativă, simulare, propunere, făcută unui copil, pentru a-i crea temere, pentru a-l marca, pentru ca el să se simtă în pericol și să se simtă umilit, chiar dacă are doar 5 ani.
Auzim mai mereu despre cazuri în care tații își violează fiii sau fiicele.Acest lucru demonstrează faptul că există acest comportament deviant și că el poate fi regăsit la diferite persoane.
Nu cred că vreo mamă l-ar putea sfătui pe fiul ei de 5 ani să spună asemenea lucruri, pentru a-i face rău tatălui. Refuz să cred așa ceva, altfel, mama ar fi chiar ea cea cu probleme și ar trebui să fie luate măsuri împotriva ei.