În urma unei discuţii legate de regimul profesiei de consilier juridic
www.avocatnet.ro/content/for...
v-aş cere un punct de vedere în privinţa unui subiect oarecum adiacent celui discutat acolo.
NOTÃ: ţin neapărat să clarific de la bun început faptul că discut ideea în sine, nu aplicabilitatea ei concretă. E foarte probabil ca această idee să nu fie deloc bună şi să se dovedească uşor demontabilă prin examinarea legii relevante. Este discutarea unui "edge case" pentru a stresa designul legii folosind parametri extremi - un simplu exerciţiu de dezbatere pe o temă juridică şi nu un sfat de afaceri sau o invitaţie la încălcarea legii (suntem totuşi pe un forum de discuţii juridice, nu de consultanţă încordată bazată exclusiv pe cazuri concrete).
Bun, ajunge cu introducerea. Problema pe care o supun discuţiei:
- jurisprudenţa a considerat că societăţile "profesionale" de consultanţă juridică prevăzute de statutul profesiei de consilier juridic contravin atât Legii 514/2003 (adăugând nepermis la formele de exercitare a profesiei), cât şi Legii 51/1995 (permiţând, în fapt, practicarea avocaturii fără a fi avocat); şi de această dată "sistemul" şi-a dovedit lipsurile şi instabilitatea permiţând ca societăţi comerciale înfiinţate conform procedurii legale admise la acea dată, în care s-a investit material şi intelectual, să fie desfiinţate sau obligate să-şi schimbe obiectul de activitate prin hotărâri judecătoreşti;
- conform legii, profesia de consilier juridic (atât de necesară şi distinctă de cea de avocat, în viziunea "legiuitorului") nu poate fi exercitată decât în două forme: ca funcţionar public (raporturi de serviciu etc. etc.) sau ca salariat (raporturi de muncă etc. etc.).
Cât de valabilă ar fi următoarea abordare pentru evitarea restricţiilor pentru practicarea profesiei de consilier juridic într-un mod similar celui fatidic stabilit de statut?
- o societate comercială cu un obiect principal de activitate oarecare (de pildă, "6910 Activităţi juridice" sau "7022 Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management") şi cu diverse obiecte secundare de activitate (de pildă, "8299 Alte activităţi de servicii suport pentru întreprinderi n.c.a.", "9609 Alte activităţi de servicii n.c.a.") - probabil, se pot găsi şi obiecte de activitate mai interesante;
- societatea angajează un număr mic de consilieri juridici (ex. 2-4) - nimic ilegal până aici; fiecare angajator îşi estimează nevoile de personal conform afacerii sale; nu e de căderea nimănui să facă aprecieri privind opţiunile şi oportunităţile avute în vedere;
- în temeiul dispoziţiilor Codului muncii, aplicabile, nu-i aşa, şi consilierilor juridici salariaţi, angajatorul are dreptul de a detaşa salariaţii consilieri juridici la un alt angajator "pentru executarea unor lucrări în interesul acestuia". Avantajul procedeului ar sta în flexibilitatea relaţiei între ceea ce este în fapt un furnizor de consultanţă juridică şi beneficiar - e o simplă chestiune de negociere comercială a prestării unui serviciu.
Ce părere aveţi? (vă rog să vă detaşaţi de abordarea încrâncenată a subiectului şi să-l priviţi ca pe un simplu schimb de opinii şi idei, nu de aprecieri asupra persoanei; nu cer neapărat o conduită oxfordiană în dezbatere, deşi aceasta n-ar strica deloc)