avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 552 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept penal - probleme serioase cu ... Impacarea complicei
Discuție deschisă în Drept penal - probleme serioase cu dreptul

Impacarea complicei

intr un dosar de inselaciune complicele poate sa primeasca o incetare a procesului daca se impaca cu partile vatamate? se poate separat sau neaparat trebuie sa se impace si faptuitorul?
octombrie 2010
in noiembrie 2013 am despagubit pe persoanele vatamate,au venit la instanta,au declarat ca nu au nici o pretentie nici civila si nici pe cauza penala...dar nu am facut act la notar si in iunie 2014 am fost condamnat ,judecatorul nu a mai dat termen ca sa facem actul notarial,deoarece dosarul e din 2012...
Ultima modificare: Joi, 21 August 2014
puncuskaa, utilizator
Legea medierii Art. 67 (1) Dispoziţiile din prezenta lege se aplică şi în cauzele penale, atât în latura penală, cât şi în latura civilă, după distincţiile arătate în prezenta secţiune. (2) În latura penală a procesului, dispoziţiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. (3) Părţile şi subiecţii procesuali nu pot fi constrânşi să accepte procedura medierii.

art 49 Noul cod de procedura penala: coautorul, instogatorul si complicele raspund penal ca si autorul :"acestia se sanctioneaza cu pedeapsa prevzauta de lege pentru autor".

Art. 68 (1) În cauzele penale medierea trebuie să se desfăşoare astfel încât să fie respectate drepturile fiecărei părţi ori subiect procesual la asistenţă juridică şi, dacă este cazul, la serviciile unui interpret. Procesul-verbal întocmit potrivit prezentei legi, prin care se închide procedura medierii, trebuie să arate dacă persoanele între care s-a desfăşurat procedura medierii au beneficiat de asistenţa unui avocat şi de serviciile unui interpret ori, după caz, să menţioneze faptul că au renunţat expres la acestea. (2) In cazul minorilor, garantiile prevazute de lege pentru desfasurarea procesului penal trebuie asigurate, in mod corespunzator, si in cadrul procedurii de mediere.

Noul Cod de Procedura Penala: Art 367 alin 3 - Contractul de mediere suspenda procesul penal pentru faza de judecata.

Deci daca medierea este posibila pe parcursul procesului penal la aceste infractiuni prevzute la art 67 si contractul de mediere suspenda procesul, pentru ce se suspenda procesul in baza contractului de mediere, daca nu tocmai pentru a se vedea cum se termina medierea, cu acord de meidere sau fara acord de mediere?

Daca se termina medierea cu acord de meidere, in baza art 16 lit g din Noul Cod De procedura Penala se dispute incetarea procesului penal prin intervenirea unui acord de mediere.

In speta de mai sus, daca nu exista sentinta penala definitiva doar un acord de mediere mai este posibil sa inlature raspunderea penala.
Ultima modificare: Joi, 21 August 2014
ILIE DORIN, Mediator
da,inteleg,dar impacarea are efecte daca intervine pana la citirea actului de sesizare......sunt coincidente..sau legea medierii este o lege speciala care are avantaj fata de legea penala? totusu nu cred acest lucru ca se suspenda si in faza de apel...altfel ce rost are ca legiutorul sa exprime in mod clar ca impacarea are efecte daca intervine pana la citirea actului de sesizare...SAU este pur si simplu avantajarea mediatorilor? daca ma impac fara mediator se poate pana citirea actului de sesizare iar daca apelez la un mediator sa poate impaca pana la ramanerea definitiva a sentintei? de aceea au facut asa? ca mediatorii sa fie avantajati? nu inteleg
Ultima modificare: Joi, 21 August 2014
puncuskaa, utilizator
puncuskaa a scris:

da,inteleg,dar impacarea are efecte daca intervine pana la citirea actului de sesizare......sunt coincidente..sau legea medierii este o lege speciala care are avantaj fata de legea penala? totusu nu cred acest lucru ca se suspenda si in faza de apel...altfel ce rost are ca legiutorul sa exprime in mod clar ca impacarea are efecte daca intervine pana la citirea actului de sesizare...SAU este pur si simplu avantajarea mediatorilor? daca ma impac fara mediator se poate pana citirea actului de sesizare iar daca apelez la un mediator sa poate impaca pana la ramanerea definitiva a sentintei? de aceea au facut asa? ca mediatorii sa fie avantajati? nu inteleg


M-am si plictisit de cand discutam subiectul asta, intr-adevar, interpretarea dlui mediator este impartasita si de alte persoane din domeniu dar inca nimeni nu a venit cu jurisprudenta in acest sens, doar opinii, este posibil sa fie asa, totusi, in opinia mea, legiuitorul daca ar fi vrut acest lucru, in titlul VII.Cauze care inlatura raspunderea penala, ar fi trebuit sa introduca capitol separat "incheierea unui acord de mediere", in conditiile legi, daca se dorea diferentierea fata de celelalte institutii, desigur la infractiuniile la care este incidenta retragerea plangerii sau impacarea.
Si ce ati scris dvs dle puncuskaa mai sus, este un punct de vedere bun, argumentat logic.
Pana aflam cum stau lucrurile, nimic nu va impiedica sa incercati si aceasta varianta, pana la urma e singura care v-a ramas.
art 16 lit g din noul cod de procedura penala. Cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale
(1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai
poate fi exercitată dacă: g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii
ACUM INTELEG......adevarat ca a durat pana sa inteleg.....actiunea penala nu mai poate fi exercitate in anumite cazuri cum scrie si in citatul de mai sus.....1.a fost retras plangerea prealabila,2 a intervenit impacarea,3 a fost incheiat un acord de mediere...SI SCRIE CLAR actiunea penala NU MAI POATE sa fie exercitata...fara POATE sa impiedice actiunea penala.....IN MOD AFIRMATIV

Alte discuții în legătură

Acord mediere in caz de furt pauldorin87 pauldorin87 In ce conditii pot face un acord de mediere,pt un dosar furt ajuns in instanta?.ma intereseaza daca cu aceasta mediere trebuie sa fie de acord si partea ... (vezi toată discuția)
Cum se poate retrage plângere penală pentru înşelăciune? citizenlaw citizenlaw Bună ziua! În 2014 am fost victimul unei înşelăciune şi am depus plângere penală. Acum câteva zile am primit un citat că trebuie să mă prezint ... (vezi toată discuția)
Impacare dupa citirea actului de sesizare oltul oltul in cazul infractiunilor in care impacarea inlatura raspunderea penala impacarea are efect daca intervine pana citirea actului de sesizare....eu am un proces pe ... (vezi toată discuția)