Hai să nu amestecăm totuși lucrurile și să nu-l derutăm pe cel care a pus întrebarea :)
Prevederile „expres prevăzute” nu se deduc, tocmai pentru că sunt expres prevăzute... Iar pe de altă parte, normele de procedură (cum sunt cele din materia probațiunii) sunt de strictă interpretare și aplicare prin comparație cele ale dreptului substanțial.
Răspunsul la întrebarea pusă e clar după părerea mea, în sensul că nu există o limită de vârstă pentru ca o persoană să poată avea calitatea de martor într-un proces civil. Avem prevedere expresă în acest sens (minorul sub 14 ani poate fi ascultat în calitate de martor fără să depună jurământ).
Din acest punct de vedere judecătorul are drept suveran în a aprecia dacă depoziția unei persoane este concludentă sau nu în cauză.
asta cu 'suveran' mi-a placut=D> adica e de capul lui
valabilitatea consimţământului, potrivit art. 1204 C.civ., consimţământul părţilor trebuie să fie serios, liber şi exprimat în cunoştinţă de cauză.
Astfel, pentru a fi valabil, consimţământul trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe, cumulativ:
- să fie exprimat în cunoştinţă de cauză, adică să provină de la o persoană cu discernământ;
- să fie serios sau, mai larg, să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice;
- să fie liber, adică să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ.
Manifestarea vointei juridice (a hotararii) unei persoane de a incheia un act juridic
CONDITII DE VALIDITATE:
● sa emane de la o persoana cu discernamant;
● sa fie facut cu intentia de a produce efecte juridice (angajare juridica);
● sa fie serios, si nu facut in gluma (jocandi causa) sau cu rezerva mentala (reservatio mentalis) cunoscuta de cealalta parte ori sub conditie potestativa pura (eveniment viitor a carui realizare depinde de vointa exclusiva a uneia dintre parti;
prin urmare apreciez ca consimtamantul nu trebuie sa fie vreo gluma a celui care isi da acordul sau a judecatorului
din ce zici asa pare ...ca-i o gluma a judecatorului depozitia martorului minor fara fara limita de varsta U14:D
Actul juridic - ca manifestare de voință a persoanei trebuie întradevăr să fie încheiat doar dacă există consimțământ și mai mult, acesta nu este viciat.
Mărturia în calitate de martor nu are nici o legătură cu actul juridic.
Pe de altă parte, dreptul suveran de apreciere a judecătorului în anumite cazuri - incusiv în cel de a aprecia admisibilitatea probei în cazul unui martor minor, nu se confundă cu posibilitatea acestuia de a face ceva „de capul lui”.
Fiindcă undeva, mai la deal, s-a pus problema naturii prezumţiei lipsei de discernămînt a minorului sub 14 ani, precum şi a legăturii (sau, mai corect, a lipsei de legătură dintre capacitate şi discernămînt) ar trebui să analizăm, pentru a stabili dacă ea este relativă sau absolută, posibilitatea conferită de vreun text de lege în ceea ce priveşte răsturnarea prezumţiei.
Iată cît de frumos şi de limpede glăsuieşte art.1366 NCC:
Răspunderea minorului și a celui pus sub interdicție judecătorească
Art. 1.366. -
(1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau persoana pusă sub interdicție judecătorească nu răspunde de prejudiciul cauzat, dacă nu se dovedește discernământul său la data săvârșirii faptei
(2) Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani răspunde de prejudiciul cauzat, în afară de cazul în care dovedește că a fost lipsit de discernământ la data săvârșirii faptei.
Prin urmare, în ceea ce priveşte răspunderea minorului sub 14 ani (lipsit, deci, de capacitate de exerciţiu), textul de lege spune (şi mai limpede nici că ar fi putut să o facă) cum că, pentru a fi atrasă răspunderea minorului sub 14 ani, trebuie dovedit că a acţionat cu discernămînt.
Cu alte cuvinte, prezumţia lipsei de discernămînt a acestui minor este una relativă atîta vreme cît textul de lege permite răsturnarea ei.
Nici prezumţia potrivit căreia minorul de 14 ani (avînd capacitate de exerciţie restrînsă) are discernămînt nu este una absolută, putîndu-se dovedi că minorul a fost lipsit de discernămînt la data la care a acţionat.
So, iată de unde se naşte (sau cum se naşte, sau cum se dobîndeşte) discernămîntul înainte de dobîndirea capacităţii de exerciţie.
PS
Pentru una dintre halbele de bere de mai sus (de fapt, pentru amîndouă) v-aş mai spune ceva. A folosi sintagma prezumţie legală absolută irefragabilă este echivalent cu strigătul bietei taxatoare de troleu de pe vremuri: avansaţi înainte!. Dacă nu o daţi (pe ea, pe bere adică), îmi cumpăr eu halba. Nu de alta, dar prea am trudit pentru a lămuri nu chestiunea (care e limpede ca apa de izvor) ci nelămuririle lui milika. Ursus (neagră) ar fi taman potrivită.