Limita de varsta martor

multumesc! oricand, neagra, bruna sau blonda :)

themis a scris:

Fiindcă undeva, mai la deal, s-a pus problema naturii prezumţiei lipsei de discernămînt a minorului sub 14 ani, precum şi a legăturii (sau, mai corect, a lipsei de legătură dintre capacitate şi discernămînt) ar trebui să analizăm, pentru a stabili dacă ea este relativă sau absolută, posibilitatea conferită de vreun text de lege în ceea ce priveşte răsturnarea prezumţiei.

Iată cît de frumos şi de limpede glăsuieşte art.1366 NCC:

Răspunderea minorului și a celui pus sub interdicție judecătorească
Art. 1.366. -
(1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau persoana pusă sub interdicție judecătorească nu răspunde de prejudiciul cauzat, dacă nu se dovedește discernământul său la data săvârșirii faptei
(2) Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani răspunde de prejudiciul cauzat, în afară de cazul în care dovedește că a fost lipsit de discernământ la data săvârșirii faptei.

Prin urmare, în ceea ce priveşte răspunderea minorului sub 14 ani (lipsit, deci, de capacitate de exerciţiu), textul de lege spune (şi mai limpede nici că ar fi putut să o facă) cum că, pentru a fi atrasă răspunderea minorului sub 14 ani, trebuie dovedit că a acţionat cu discernămînt.

Cu alte cuvinte, prezumţia lipsei de discernămînt a acestui minor este una relativă atîta vreme cît textul de lege permite răsturnarea ei.

Nici prezumţia potrivit căreia minorul de 14 ani (avînd capacitate de exerciţie restrînsă) are discernămînt nu este una absolută, putîndu-se dovedi că minorul a fost lipsit de discernămînt la data la care a acţionat.

So, iată de unde se naşte (sau cum se naşte, sau cum se dobîndeşte) discernămîntul înainte de dobîndirea capacităţii de exerciţie.

PS

Pentru una dintre halbele de bere de mai sus (de fapt, pentru amîndouă) v-aş mai spune ceva. A folosi sintagma prezumţie legală absolută irefragabilă este echivalent cu strigătul bietei taxatoare de troleu de pe vremuri: avansaţi înainte!. Dacă nu o daţi (pe ea, pe bere adică), îmi cumpăr eu halba. Nu de alta, dar prea am trudit pentru a lămuri nu chestiunea (care e limpede ca apa de izvor) ci nelămuririle lui milika. Ursus (neagră) ar fi taman potrivită.

domnule themis...daca eu dau o bere nu inseamna ca sunt de acord cu dvs

am apreciat ca as avea cu cine povesti



si va rog sa imi povestiti cum delimiteaza judele discernamantul intre zero ani si 14

dar mai ales cum apreciza ca merita admonistrata proba

cat de aceasta proba administrata ...care-ii coroborata:D..si da si o solutie...e bun asa

hai sa nu aiurim...

themis are dreptate, prezumtia ....e relativa:rolleyes: dupa unele minti

insa trebuie sa distigem dupa normele de drept sunstantial ...daca norma-i imperativa ori ba..si nu dupa normele de procedura

procedura civila reglementeaza altceva,respectiv regulile jocului/contenciosului si nu fondul

Apropos de norma subiectivă... :)

Judecătorul poate asculta un martor minor exact așa cum poate asculta un minor în cauzele privind exercitarea drepturilor părintești. În acele cazuri ascultarea minorului peste 10 ani e chiar obligatorie.

Ce rost ar avea să fie ascultat un minor în acele cauze dacă acesta nu are discernământ?
Rostul este tocmai lămurirea pe deplin a instanței, în sensul că atunci când mai are anumite dubii, va putea folosi chiar și audierea unui minor sub 10 ani (am văzut minori de 4 ani ascultați în vederea stabilirii domiciliului acestora).

Revenind la martor, e evident că instanța nu-și va întemeia soluția pe declarația acelui martor (așa cum nici nu va decide cu privire la exercitarea drepturilor minorului doar bazându-se pe declarația minorului), dar și aceste declarații pot ajuta la lămurirea cauzei.
Din acest punct de vedere ele sunt perfect admisibile, mai ales că legea civilă face și referiri la acestea.

Nu merită să vă complicați cu teorii, definiții sau interpretări care mai de care mai filozofice.
Judecătorul poate încuviința audierea unui martor minor, fără nici o problemă, dar va ține bineînțeles seama de gradul de dezvoltare psihică și de dezvoltarea acestuia.

Dacă tot nu sunteți convins că un minor poate avea calitatea de martor, încercați să vă explicați rostul art. 320 C.pr.civ.

Eu bănuiesc că nu a fost pus acolo chiar fără nici un rost. :)

nuuu...
indoiala mea e ca un judecator se poate pronunta in baza probei cu minori!


evident, judecatorul e suveran si poate audia pe oricine

petrica ...proba printre altele trebuie sa fie legala
e treaba judecatorului daca administreaza si isi intemeiaza solutia pe depozitiile unor martori lipsite de capacitate de exercitiu/iresponsabile