patrascu razvan a scris:
Legea zice ca declaratia inculpatului trebuie sa se coroboreze cu alte mijloace de proba dar nu mereu exista mijloace de proba oneste.
In actuala reglementare nu mai exista o dispoziţie similară fostelor art.69 şi art.75 din C.p.p. anterior, respectiv condiţia coroborării declaraţiilor inculpatului şi ale persoanei vătămate, cu împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor, pentru a putea servi la aflarea adevărului, de unde rezultă că organul judiciar îşi poate întemeia soluţia, oricare ar fi aceasta, chiar şi de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei, acord de recunoaştere a vinovăţiei, în măsură covârşitoare pe declaraţiile inculpatului.
In speta aceasta se pare ca inculpatul nu a recunoscut...
Dreptul inculpatului de a-si proba nevinovatia nu trebuie sa nu existe daca acesta nu are alte probe in aparare.Nimeni nu cred ca se pregateste sa comita o infractiune la care sa aiba martori in aparare si astfel inculpatul sa isi probeze nevinovatia pe baza de probe.
Mie imi pare ca s-a dereglat foarte tare sistemul judiciar de cand nu mai este ICCJ care sa judece in final.
La nivel local de curte de apel destul de rar am avut unanimitate de opinii cu judecatorii.
La nivel de curte de apel extrem de rar scapa necondamnata o persoana si asa era si in trecut pana la modificarea legii.
Au complicat mult lucrurile prin noile reglementari legale si sunt in mod cert favorizate parchetele.
Problema este ca in statul de drept trebuie sa primeze prezumtia de nevinovatia dar nu ca principiu de drept general expus in manualele de drept ci si in practica judiciara...
Sunt curti de apel prin tara unde nu s-a adat achitare de mai bine de 10 ani.
Insa, la ICCJ lucrurile se indreptau...
Inainte speriam cu temei instantele cu ICCJ si deveneau atente...
Astazi este istorie...