Parintii nu sunt de acord cu casatoria fiicei

Dana,

Eu nu o sa pun raul in fata. Hai sa gandim rational, nu bazat pe prejudecati, pe idei fara fundament.

Ai tot dreptul sa te casatoresti si nimeni nu te poate opri in exercitarea acestui drept.

Cunosc oameni care si la 30, 40 de ani sunt de mana cu parintii si acestia din urma le dicteaza viata si relatia de cuplu. Iti spun ca decizia e a ta, nu a parintilor tai. In viata parintii te dicteaza dupa ideile lor si uneori se gandesc la binele lor si nu la binele tau.

Ai 19 ani, gandeste la rece toata situatia si ia o decizie si asum-o in viitor. Atentie, decizia se ia cu capul, nu cu altceva!

Iar in privinta facultatii, sunt destui cu diplome care fac cu totul altceva decat calificarea lor. Ai timp sa te gandesti in privinta asta. E o prejudecata ca toti trebuie sa facem facultati. Recomand totusi sa nu pierzi timpul si sa-ti cauti vocatia.

Asta e parerea mea. Nu esti obligata sa tii cont de ea si nici de unele bazaconii scrise mai sus.

Cred ca iti poti raspunde singura, in urma unui exercitiu de imaginatie, in care sa te implici la modul cel mai serios.

Imagineaza-ti ca esti o persoana matura, trecuta prin bune si rele, si ai un copil - o fata - care, ajunsa la varsta de 19 ani, tine cu tot dinadinsul sa se casatoreasca, indiferent de parerea ta ca parinte.

Mai imagineaza-ti ca in cei 19 ani, ai investit toata iubirea materna de care ai putut da dovada, ai facut tone de sacrificii fizice si materiale si de orice natura, doar ca sa iti vezi copilul crescut frumos si sanatos.

Mai imagineaza-ti ca ti-ai dat toata silinta sa ii asiguri copilului tau cam tot ce tu nu ai avut in copilarie, astfel incat copilul sa aibe o copilarie frumoasa si fericita.

Mai imagineaza-ti ca ai facut eforturi sa il educi, incepand cu gradinita si terminand cu liceul si poate o facultate.

Si, imagineaza-ti acum, ca dupa 19 ani, dragul tau copil a descoperit marea iubire si ca, indiferent de experienta ta de viata, de sfaturile conform carora dragostea nu tine de foame samd, tine neaparat sa se casatoreasca.

Cum ai proceda ca parinte?

Revenind la tine....

In acest moment, este clar ca orice ti s-ar spune, decizia ta este deja luata, dar ai lansat acest strigat de disperare in mod constient, doar ca sa ai o justificare in subconstientul tau ca te-ai mai consultat si cu altii in afara de parintii tai.

Viata alaturi de persoana iubita poate fi foarte frumoasa si fara casatorie. In afara de asta, cele 6 luni petrecute pana acum nu sunt o garantie ca restul vietii de cuplu va fi lapte si miere.

Indiferent de decizia ta, te rog sa revii peste 10 ani asupra acestui topic pe care l-ai deschis acum, sa ne spui in ce directie a luat-o viata ta, daca parintii tai s-au inselat iar tu ai avut dreptate sau invers.

Semyaza a scris:

Buna . Mama mea a facut facultatea la 45 de ani, asa ca toti cei care spuneti ca nu se poate va inselati .

A "facut facultatea" sau a obtinut o diploma la 45 de ani? Si cum a facut-o, la seral?
Hai sa fim seriosi, facultate vad ca face si Vanghelie, primarul "care este" si tot la peste 40 de ani.
Daca vrei sa faci o facultate care sa-ti confere abilitati, o faci la vremea ei. Altfel poti obtine diplome, doctorate, si cate altele, care "dau bine" in CV.

Va multumesc pentru pareri desi multe dintre ele au fost personale si nu neparat pe subiect. Acum tin sa va fac o precizare. Sunt plecata de acasa la studii de 10 ani si in tot acest timp am trait prin camine si am cunoscut diverse situatii si diversi oameni de la care am invatat multe. Pentru cei 19 ani ai mei pe care toata lumea nu ii considera suficienti ca sa iau o decizie asa de importanta, sa stiti ca am maturitarea necesara pentru a lua decizii care sunt bune pentru mine. Asadar consider ca a judeca o persoana dupa varsta sau dupa alegerile pe care le ia arata cat de superficial tratati unii oameni viata si experientele ei. Nimeni din cei care imi recomanda sa fac facultate de pe acest forum nu si-ar asuma de exemplu sa semneze un document in care sa-mi garanteze ca asta e cel mai bun lucru de facut in urmatorii 3-5 ani , iar daca acest lucru nu s-ar realiza sa imi plateasca daune morale si banesti pentru ca mi-am irosit timpul.
Asadar cei care mai doriti sa faceti comentarii legate de acest subiect sa va limitati in a va referi la aspectele juridice si sa aveti o parere cat mai obiectiva.

nu stiu daca sa rad sau sa plang!
ati primit niste sfaturi pe care le puteti urma sau nu! noi aici probabil avem copii si casnicii de ani de zile, nu o logodna de 6 luni :) . daca erati asa matura si umblata prin lume, nu ati fi avut nevoie de validarea propriilor decizii, nu? cat despre semnarea nu stiu carui document....sa fim seriosi :)) nu mi-as asuma nici pentru copilul meu! fiecare raspunde pentru propriile decizii! daca peste 10 ani casnicia nu mai merge cui cereti daune??