Expertiza psihiatrica mama

Martonze, aveti perfecta dreptate, o relatie frumoasa cu copilul nu poate avea decat daca se intelege cu mama acestuia. Asa cum sunt copii care la 8 ani inca sug la sanul mamei, nu puteti preciza varsta sau momentul in care minorul, in cazul de fata va decide singur sa renunte la acest obicei. De altfel, el este minor si nu major pentru ca inca nu are capacitatea sa ia anumite decizii. Sa lasi o decizie sa fie luata de o persoana care prin definitie nu e apta sa o ia, te face pe tine foarte putin apt sa fi parinte din punctual meu de vedere.
Tocmai pentru a da o sansa intelegerii pe cale amiabila am propus termenul de 2 luni, arhisuficient pentru a intarca copilul DACA exista bunavointa.
Martonze,cu siguranta pentru ca alapteaza mama in cazul de fata inca doarme cu copilul. Asa cum exista studii cum ca alaptarea prelungita dincolo de firesc are si ea urmarile ei,
Observ insa ca tocmai persoanele care au copilul acasa si il culca in fiecare seara sunt cele mai vocale in a sustine ca asa ceva nu e important. Pai daca nu e important de ce nu lasati copilul sa doarma in fiecare seara la tata si sa vina la dumneavoastra la programul de vizita? Ca doar puteti avea o relatie frumoasa, fireasca si normal si doar in cateva ore pe luna? Nu?
Sfaturile cu privire la penalizarea parintelui care incalca voit o decizie a instantei nu sunt rauvoitoare iar consecintele unui astfel de demers sunt in opinia mea rapide si motiveaza parintele care calca in picioare o relatie sa-si revizuiasca urgent atitudinea. Sa spui ca cel care cere penalizari este de vina pentru ca I-a trait copilul mai prost este ca si cum ai spune ca politistul care amendeaza mama care a trecut de rosu este de vina pentru ca luna respectiva copilul o duce mai rau. Parintele care incalca legea trebuie sa-si asume urmarea propriilor fapte si daca copilul lui ajunge sa o duca mai prost e doar datorita lui, nu datorita celui care cere penalizari.

eu as lasa-o sa doarma la taica-su, doar ca nu prea are cum sa o ia cu el la vapor :))))) asa ca nu m-ati nimerit! sunt vocala pentru ca trec prin acelasi lucru cu copilul meu desi eu si tatal nu suntem despartiti. si spre diferenta de altii noi mergem la psiholog ca sa rezolvam problema. copilul ala daca este intarcat acum se va simti si mai abandonat. si nu o spun eu, o spune psihologul. de aceea mie mi s-a recomandat autointarcarea, iar daca nu renunta pana la 3 ani jumatate atunci sa opresc eu sanul pentru ca deja e suficient de mare sa treaca peste teama de abandon. fata mea a renuntat singura la san la 2 ani si 6 luni. pur si simplu nu a mai vrut sa suga si asta a fost. insa in continuare refuza sa se desparta de mine caci dependenta ei nu are nicio legatura cu sanul, ci cu teama de abandon care e fireasca la varsta asta. abia de putin timp am vazut ca a inceput sa priceapa ca tati pleaca dar se intoarce, si ca si eu mai plec si vin inapoi, iar asta nu inseamna ca e abandonata. acel copil poate fi ajutat sa depaseasca trauma doar daca parintii se inteleg. tatal trebuie sa fie cat mai prezent in viata copilului. sa il vada chiar zilnic daca are posibilitatea si reuseste sa se inteleaga cu mama. cat despre culcatul copilului, spalatul si adormitul cu el in brate, sa fim seriosi. ca multi tati lasa asta in seama mamelor, si li se trezeste instinctul abia atunci cand se despart. daca aveti impresia ca prin executare silita si aplicare de penalitati parintii se vor intelege, mai ganditi-va. pana la urma noi nici macar nu stim daca doamna respectiva alapteaza pentru ca asa vrea ea, sau pentru ca nu il poate inca intarca. ca din experienta va spun ca nu e nicio fericire sa alaptezi un todller. cand s-a intarcat fiimea am vrut sa dau petrecere caci nu cred ca mai rezistam un an.

La 3 ani alaptarea nu e inca dusa dincolo de firesc. abia dupa 5 ani ne putem ingrijora. si oricum, putin sunt copiii care mai sug dupa 5 ani.

Din ce spuneti nu rezulta ca mama ar fi sau nu bolnava psihic. Faptul ca il alapteaza inca si la varsta asta nu spune nimic, decat ca el mai vrea sanul mamei (presupun ca nu e alimentul de baza, ca mananca multe altele).
Incercati cand e copilul la dumneavoastra sa discutati cu un psiholog, sa-i dati mai multe detalii despre situatia aceasta, sa aduceti si copilul sa discute cu el. Actionarea in instanta este totusi prea mult. Daca dumneavoastra doriti sa va duceti atat de departe, mie imi spune ca nu doriti ca acel copil sa stea cu mama lui.