Divort refuzat de sot (+ copil minor)

Sincer, eu mi-am dorit sa finalizam amiabil si copilul sa aiba 2 parinti. Cred ca ar trebui sa fim maturi, nu sa ne chinuim intr-o relatie care nu functioneaza. Il inteleg dintr-un punct de vedere, probabil ca este mai greu daca esti tata pentru ca legislatia in Romania da custodie in general mamei si ii este frica ca va ramane fara copil.
In acelasi timp, rautatea asta zilnica fata de orice actiune si orice persoana ne epuizeaza zilnic pe amandoua, ne stoarce de puteri.... si frica continua de a nu face sau a face ceva gresit este incredibila. Pe mine cel putin ma epuizeaza fizic si psihic, imi imbatraneste sufletul.
Paradoxal este ca, ca multe alte femei poate as fi putut sa stau intr-o casatorie fara sa am parte de iubire si de atentie- - desi nici asa nu este normal, daca ar fi fost doar atat - toleranta mea a permis violenta, rautate, ura... si faptul ca pentru fiecare lucru rau am incercat sa gasesc o scuza/un motiv, nu a facut decat sa intensifice "puterea" de a jigni, de a se simti superior... de a ma considera un bun al lui si atat.
Vreau sa imi cresc copilul cu iubire, cu liniste, vreau sa fie un om bun si sa invete ca oamenii sunt importanti si trebuie iubiti si protejati si ce ni se intampla noua nu este normal. Si daca nu pot sa fac acest lucru cu cineva o sa il fac singura...

In ceea ce priveste lucrurile administrative, din fericire ne vom descurca oricum ar fi - amandoi avem un serviciu bun si veniturile noastre sunt oarecum similare. Tot ce avem acum este facut impreuna - fara ajutor de la parintii mei sau ai lui. Din partea mea poate sa ia totul si nici sa nu ma depagubeasca. Tot ce vreau e liniste...

Multumesc frumos pentru raspunsuri!
Inteleg ca pot pleca cu cea mica in ziua in care depun actele de divort si ordonanta prezidentiala. O sa contactez si un avocat.
Acum trebuie doar sa gasesc ziua in carre pot face asta si sa rezist pana atunci...

Este evident ca daca ati ajuns in punctual in care simtit tot ce ne-ati scris aici, singura solutie decenta si responsabila pentru amandoi este divortul.
Insa va inteleg teama si ingrijorarea. Nu cred ca ati ajuns sa simtiti teama de florile marului. Si atunci, cu toate bunele intentii, daca instincul va spune ca sunteti in pericol, poate trebuie sa il ascultati.

Stimată doamnă, este bine să scăpaţi cât de repede din acest infern, dar să nu credeţi că prin divorţ, aţi scăpat complet din mediul creat de domnul soţ, mai ales că el se împtriveşte divorţului. Pe motiv de drepturi părinteşti, îl veţi vedea pe soţul dvs. de 2 ori pe săptămână şi în weekenduri, va trebui să vă dea acordul scris la notar pentru grădiniţă, şcoală, paşaportul copilului, fiecare ieşire din ţară, va trebui să respectaţi programele de vizită, altfel sunteţi vinovata de serviciu (oricum, şi acuma sunteţi!) şi alienaţi copilul.
Atenţie deci la ce vă aşteaptă!

Ar fi de preferat sa incetati cu scenariile catastrofale.
Unde scrie ca trebuie sa isi vada fostul de 2 ori pe saptamana? Nu asta presupune custodia comuna. Nici pe departe.
Ca ei doi nu au o relatie buna e una, insa nu reiese din ce posteaza doamna ca nu si-ar iubi copilul sau ca dupa divort nu ar vrea sa se implice si sa fie un parinte responsabil.
E posibil ca rabufnirile de acum sa fie pe fondul unor tensiuni de cuplu, care odata disparut sa il faca pe tata mai calm si linistit.

Intrebare, inainte de despartire, pentru ca aveti totusi un copil, ati incercat consilierea?